Trei zile în Cluj » Un altfel de ghid pentru localnici și turiști

de | | 5 Minute

Trei zile în Cluj » Un altfel de ghid pentru localnici și turiști 

Uneori ne este greu să ne decidem cu ce ar fi mai bine să începem. Planificând călătoriile și excursiile de toamnă, am descoperit că organizarea și traseul trebuie realizate într-o anumită manieră; nu este suficient doar să întinzi harta, să trasezi câteva puncte, să mergi pe linie dreaptă de la punctul A la punctul B. Riști să pierzi exact ceea ce este mai interesant.

Îmbrățișându-ne vocația de călători și de exploratori aflați la început de drum, ne-am gândit că traseul excursiilor și călătoriilor trebuie realizat într-o ordine inversă: stabilești ce vrei să cunoști, apoi ,,țeși” planul, definești opririle și toate celelalte detalii vitale pentru un călător căruia îi stă bine cu drumul, dar care are nevoie de un pat unde să doarmă, o masă bună și o cafea mare.

Plimbându-ne prin Cluj ne-am aflat de multe ori în situația de a ne simți turiști. Descoperim mereu lucruri noi, locații pe care nu le-am observat până acum, clădiri care se înalță maiestuoase în ,,haine noi” și splendide. Clujul se transformă de la un anotimp la altul. Suntem cuceriți de spiritul său dinamic, de combinațiile uluitoare între vechi și nou, de capacitatea sa de a evolua frumos, organic, îmbinând conceptele de smart city cu canoanele Clujului de altădată.

Prima zi » Un tur al centrului istoric… la pas

A face cunoștință cu locul unde mergi este cea mai elocventă recomandare. Zona centrală a Clujului oferă numeroase puncte de atracție pentru toate categoriile de exploratori urbani. Pentru cei care doresc să găsească un local drăguț, centrul Clujului este locul perfect. Aici găsești cea mai mare densitate de terase, restaurante și cafenele pentru absolut toate gusturile, exigențele și portofelele.

Dacă vrei să faci cunoștință cu arhitectura și istoria Clujului, centrul istoric este sugestia perfectă. Impozante și frumoase, palate stau mereu pregătite să le admiri. Clădiri cu arhitectură eclectică, interioare fascinante, curți interioare ascunse și cochete – toate se află aici.

Dacă vrei să cunoști boemia atemporală a Clujului, centrul este indicat pentru a face acest lucru. Artiștii stradali te vor încânta cu muzică bună, librăriile te vor îndemna tăcut să faci cunoștință cu noutățile literare, anticariatele îți vor stârni curiozitatea și pofta de a cunoaște noi lumi, vitrinele magazinelor îți vor propune să explorezi noi oferte, oamenii, rumoarea din piețe – Piața Muzeului, Piața Unirii, Piața Avram Iancu și Piața Ștefan cel Mare – îți vor prezenta diversitatea și cosmopolitismul Clujului. Un tur al centrului istoric, obligatoriu parcurs la pas, pe îndelete, este o activitate care nu implică mari costuri, este educativă și interactivă.

Recomandări pentru localnici și turiști: 

Palatele Clujului » 10 palate în Cluj și Palate în Cluj: alte 12 clădiri istorice ale orașului

Cluj Bucket List » Cluj Bucket List: 50 de chestii de făcut prin Cluj într-o viață – Partea I și Partea a II-a

Zile în Cluj

A doua zi » Explorează orașul… senzorial 

S-a tot speculat că orașul Cluj ar duce lipsă de restaurante cu mâncare bună. Ei bine, aici ar trebui adusă o clarificare. Ca să știi dacă mâncarea este bună sau nu, ar trebui să mergi la toate restaurantele, bistro-urile și cafenelele din oraș, să încerci mai multe preparate, să faci același lucru într-un alt oraș și abia apoi să emiți asemenea păreri radicale.

Din fericire, noi nu vom face acest lucru. Clujul este un oraș de neuitat la capitolul mâncare bună, cafea foarte bună și experiențe senzoriale unice. Având aceste lucruri la îndemână parcă nici nu suntem tentați să ne comparăm cu nimeni și nici să afirmăm că am fi deasupra tuturor.

Totuși, dacă doriți să explorați gusturile și aromele orașului, avem câteva recomandări care vor impresiona pe orice degustător sau gurmand.
Recomandări pentru localnici și turiști: 

  • Big Belly – costițele sunt absolut delicioase.

Zile în Cluj

Zile în Cluj

Zile în Cluj

  • Hugo Restaurant – restaurant cu un concept unic în oraș.
  • Gandhi – o călătorie inițiatică în Palatul Babos, un restaurant cu specific indian.

Zile în Cluj

A treia zi » Ceva ce nu mai găsești în altă parte 

A treia zi în Cluj este rezervată acelor lucruri pe care nu le vei găsi în altă parte. Dacă crezi că în două zile ai descoperit cam tot ce îți poate oferi orașul, mai sunt încă câteva puncte-cheie care dau unicitate Clujului.

Recomandări pentru localnici și turiști: 
  • Merită să-i faci o vizită Omului Micro Macro Cosmic, la H33, pe strada Horea, care se remarcă prin faptul că este cea mai mare pictură murală din România.
  • Merită să admiri clădirile de pe strada Iuliu Maniu, numită și ,,strada în oglindă”, care este și cea mai ,,friguroasă” stradă din Cluj.
  • Merită să faci o încursiune în timp și să admiri cele patru ceasuri solare din Cluj. » Un alt mod de a măsura timpul în oraș: câte ceasuri solare sunt în Cluj?
  • Merită să privești Clujul panoramic de pe strada Uliului de unde se deschide una dintre cele mai frumoase priveliști asupra orașului.
  • Merită să te aventurezi în cartierul Iris ca să admiri Valea Fânațelor, o rezervație floristică unde vei putea vedea un covor de vegetație de stepă, specific pentru zona Asiei și zonei estului extrem al Europei.
  • Merită să te plimbi în Cimitirul Central, renumit nu doar prin imaginile pitorești și arhitectura funerară impresionantă, ci și prin numărul de personalități remarcabile care și-au găsit locul de veci aici.

Zile în Cluj

Fotografii: Marius Neag, Cristina Pavelean, Mario, Florina PopRoxana Maria B., Beni, Robert RHLóránd Pleiner, Marius BidiAny Kőrősy, Tudor Laze, Iulia Marc.