Satul Marisel, comuna Marisel, judetul Cluj.
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel, realizat in urma unui program de voluntariat. Pentru detalii despre Marisel, click aici.
Autor text: Anastasia Cotorobai
Fotograf: Robert Paul Igna
“Va asteptam deasupra lumii” – ce putea sa ma intrige mai mult decat acest rasunator indemn gravat pe cartea de vizita a uneia dintre cele mai pitoresti si frumoase comune din judetul Cluj: comuna Marisel. Cu aceasta lozinca in gand am pornit la drum hotarata sa imbratisez toate minunatiile pe care le putea oferi aceasta gura de rai.
Avand cazarea asigurata la una dintre cele mai bune pensiuni de prin locuri, « Popasul Iancului » , singura preocupare a mea si a colegului meu era sa „stoarcem” toate frumusetile ce ni le putea oferi acest loc. Asa ca, insotiti de catre pictorii din cadrul „Taberei de creatie”, organizata anual in Marisel si gazduita de pensiunea domnului Plesa, am hotarat sa taiem primul obiectiv de pe lista noastra – Țâcla Gavrii. Prin urmare, luand-o pe drumul lui Antonescu, care trece prin Marisel, Racatau, Gura Râștii, Valea Ierii si Turda, am pornit cu pasi siguri spre « Imparatia lui Zamolxis ».
In cateva momente am ajuns la indicatorul locului ce era sa ne taie respiratia. Fiori si incantare, sangele ne inghetase in vene si nu am mai scos niciun cuvant, blocati la vederea peisajului. In ochi ni se citea uimirea creata de aceasta imparatie a brazilor, ce parca pusesera stapanire pe inimile noastre.
In acele momente, primul lucru care mi s-a intamplat a fost sa ma gandesc la afirmatia unuia dintre scriitorii nostri romani: « Rugati-va sa nu va creasca aripi » . Cum sa vrei sa nu ai aripi intr-un asemenea loc, sa fii purtat de vantul Muntilor Apuseni deasupra unei astfel de privelisti?
Apoi, m-am gandit la mediul in care traim noi si la progres. Sigur, exista progres in stiinta, in tehnica, in tot ceea ce se leaga de confort si de viteza. Dar am progresat oare si sufleteste? Imi e greu sa cred ca pe autostrazi suntem mai aproape de sensul vietii decat aici, unde soarele camufleaza natura in nuante ireale.
Sigur ca Robert s-a tot straduit sa imortalizeze frumusetile, dar am ajuns la conculuzia ca niciun obiectiv nu poate sa cuprinda sentimentele traite, mirosul de fan si aerul de munte. In cateva momente m-am apropiat de grup, unde se discuta despre loc, care dupa spusele lor, ar mai fi si o rezervatie de ursi, un loc nepatruns de fiinta omeneasca unde ursoaicele sunt lasate sa isi insoteasca puii pana la a doua generatie!…
In drum spre pensiune, ne-am oprit sa cercetam monumentul Pelaghiei Rosu – eroina comunei, monument care ne insereaza intr-o frumoasa fila a istoriei romanesti…
Anul 1849 a fost unul dintre cele mai importante momente din istoria Mariselului. In acel an au avut loc trei confruntari intre armatele ungare si mariseni. Prima confruntare a avut loc la 1 februarie pe inaltimea « Varfului Batrana », iar a doua confruntare a fost la 12 martie pe inaltimea Grohotu, unde in sprijinul barbatilor s-au alaturat si femeile conduse de Pelaghia Rosu, mama centurionului, si unde cei 1600 de honvezi au fost infranti. Ultima confruntare a avut loc in zilele de 5 si 6 iulie pe platoul Fantanele, unde Pelaghia Rosu, impreuna cu alte femei s-au deghizat in barbati pentru a descuraja dusmanul la vederea multimii de luptatori. Astfel, pe langa oastea de 3000 de ostasi, care a fost infranta, in lupta a fost omorat si comandantul Paul Vasvary. Aceasta victorie a determinat intreruperea definitiva a incercarilor maghiare de a patrunde in Muntii Apuseni pentru a-i anexa Ungariei, iar Pelaghia Rosu, inmormantata in cimitirul vechi din Marisel, ramane pentru totdeauna mandria comunei.
Deoarece monumentul se afla chiar in fata gimnaziului, nu am ezitat sa intram in scoala unde am fost intampinati de doamna directoare Fenesan Dana, care ne-a facut cunostinta cu baza de date a scolii. Astfel am aflat ca scoala arata atat de bine datorita fondurilor europene cu ajutorul carora a si fost dotata cu doua fibre optice si doua sali de calculatoare.
La fel, gimnaziul se bucura de sprijinul judetean si de activitati extrascolare diverse, cum ar fi: dansuri, lupte, cursuri de croitorie si alte schimburi de experienta. In sistemul de invatamant de aici sunt implicati 169 de copii, incadrati in 8 clase, care contin elevi de varste diferite. 50% din profesori sunt din localitate, iar directoarea spune ca un liceu nu ar fi posibil in sat din cauza lipsei de cadre didactice.
Cu toate ca scoala a generat elevi care se bucura de succes pe alte trepte ale invatamantului, elevi implicati si sarguinciosi, un factor ce ar putea sa ii abata de la invatatura ar fi mediul, munca de la tara. Un lucru interesant este faptul ca Scoala Gimnaziala « Pelaghia Rosu » a fost una dintre primele scoli aflate intr-o comuna, care a primit denumirea unei personalitati. Aceasta, pe langa Scoala Primara si Scoala Copcea, s-a numit Scoala Marisel pana in 1993, cand domnul Maris Ioan, fost director si primar, a hotarat sa dea un nume scolii in cinstea eroinei Pelaghia Rosu.
Tot directoarea ne-a intrigat si in legatura cu monumentul Pelaghiei, a carui constructie este datorata domnului Maris Ioan, insa, fiind curioasa sa aflu detaliile chiar din gura dumnealui, am insistat sa pastrez doar mici amananute pana la intalnirea cu acesta.
Mare ne-a fost bucuria afland ca nu ne desparte decat un petec de pamant de la scoala pana la fostul profesor de matematica, gata sa ne insiruie minunatul sau scenariu de viata. Acolo, asteptand sa ni se vorbeasca doar in verbe la timpul trecut, am fost uimiti sa vedem ca domnul, chiar si dupa cei 20 de ani de activitate ca si director de scoala, nu a incetat in a promova Mariselul prin diversele activitati pe care le organizeaza.
Mai intai am cerut detalii despre bustul Pelaghiei, care la comanda domnului Maris in anul 1996-1997, a fost realizat de catre sculptorul Emil Cretu la turnatoria metalului din Cluj cu bronzul donat de catre asociatia « Avram Iancu ». Sub conducerea dumisale se mai afla si grupul folcloric « Mariseana », infiintat in scopul redescoperirii colindelor vechi, chiar si a celor precrestine. Grupul se poate lauda cu succese demne de remarcat: premiul mare in cadrul festivalului de colinde si obiceiuri de Craciun (2013), festivalul Motilor de la Campie in Marna, unde obtine titlul « Mariselul –sufletul festivalului de la Campie », festivalul traditiilor pastoresti (19 – 20 iulie 2014), festivalul « Uniti prin traditie » (18 septembrie 2014) s.a. Colindele se canta la instrumentul specific apusenilor – taragotul, pe teme diverse, cum ar fi: relatia om-padure, razboinicii plecati pe camp de lupta.
De asemenea, domnul Maris este si conducatorul Asociatiei « Mariseana », pe care isi doreste sa o promoveze pe internet si care, infiintata in 2014, are ca scop redescoperirea si promovarea traditiilor. El spune ca cea mai buna carte de vizita a comunei in care s-a nascut nu poate fi alta decat frumusetile naturale, peisajul si traditiile, insa spera totusi la o alta infrastructura.
Dupa cum a spus si dumnealui: «De laudat, nu ne putem lauda, dar de muncit trebuie sa muncim, sa nu ne plictisim », asa ca noi luandu-ne ramas bun, l-am lasat sa scoata samanta unor noi proiecte si realizari si am pornit si mai curiosi spre locasul sfant unde domnul parinte ne astepta cu o desaga de lucruri interesante de povestit.
Biserica cu hramul Sf. Arhangheli Gavriil si Daniil in care ne aflam este a 4-a biserica, doua fiind arse de maghiari, iar a 3-a, construita din lemn, arsa de comunisti in 1963. Tot preotul s-a laudat cu oamenii credinciosi, care sunt prezenti la aproape toate slujbele si cu un cor frumos alcatuit din femeile comunei.
O traditie frumoasa, descrisa de catre domnul parinte, este colinda de iarna ce porneste de la biserica, cand Junii Mariselului, care fac parte din Patrimoniul UNESCO, o mandrie nu numai pentru mariseni, ci si pentru toata Romania, inainte de a pleca sa colinde, cer binecuvantarea preotului, colinda casa parohiala, dupa care magulesc satenii cu diferite cantece: colindul fetii, al gazdei, carnatului, palincii, ciolobocului, pe fondul carora flacaii si fetele zguduie pamantul in jocuri patimase.
Nu pot sa nu notez entuziasmul care ni l-a lasat biserica minunata a marisenilor, pentru ca am observat ca nu era o biserica obisnuita. Scanand peretii impodobiti ai edificiului, a fost imposibil sa nu observam picturile ce ii dau bisericii un stil aparte si o fac deosebita. E prima biserica pe peretii careia am vazut pictati eroi din istorie. Pelaghia, Horea, Iancu stateau imortalizati acolo dand un aer de mandrie, de curaj si indrazneala, de convingere in credinta noastra, credinta datorita careia ei au ramas pecetluiti in memoria romanilor de pretutindeni.
Ne luceau ochii de inflacarare, cea mai buna explicatie in acest sens fiind linistea contemplativa care s-a lasat pe poteca, in drum spre pensiune.
Si ce putea incununa mai frumos aceasta zi minunata decat un amurg auriu, acompaniat de povestile surprinzatoare ale domnului Plesa?
Asa ca, sorbind un ceai dulce din afine culese chiar de prin locuri ne-am ciulit urechile si in cateva secunde, am ramas si cu gura cascata afland ca afinele stranse din comuna sunt declarate, in urma unor teste de laborator, a fi cele mai ecologice din Europa si ca sunt folosite in cosmetica chiar de catre cei de la Vichy.
« Iti dai seama ?! », a fost reactia lui Robert. Sigur, e ceva surprinzator, dar adevarat. Am aflat ca cei de la Vichy nu sunt singurii francezi cu care colaboreaza comuna, deoarece Mariselul mai e infratit cu localitatea franceza La Pesse, unde se afla si o asociatie numita « Noroc » , care se implica in promovarea turismului local.
Pentru ca aici proprietarii de pensiune servesc ca si ghizi locali, am profitat de moment sa aflam ce mai strabate aceasta imparatie verde a Apusenilor. In cateva momente, proprietarul pensiunii ne-a intocmit harta exacta spunandu-ne despre: traseul Gilau-Marisel strabatut de lacurile: Gilau, Somesul Cald, Tarnita (lacul care alimenteaza Clujul si Salajul cu apa potabila, 700.000 persoane) si traseul Huedin-Belis-Marisel strabatut de Lacul Belis – al treilea din tara ca marime.
Mariselul este situat intre doua baraje (Belis si Tarnita) si doua cursuri de apa (Valea Racataului si Somesul Cald). Avand unul dintre cele mai groase straturi de ozon din Europa, comuna e situata la 1200-1400 m, fiind cel mai intins platou montan locuit din Romania.
Printre obiectivele turistice se pot numara: zona Crucii Iancului amplasata la Fantanele, barajul de la Belis, hidrocentrala, cheile Somesului Cald, cascada « Valul Miresii », ghetarul de la Scarisoara, Muzeul Satului s.a.
Cat despre turisti, pensiunea Popasul Iancului, care organizeaza tabere pentru tineret cu tematici: « Astronomia », in colaborare cu Observatorul Astronomic; la fel si tabara de mate-info, sub coordonarea profesorului Poienaru », promite cea mai calduroasa primire posibila, cazare garantata in una dintre cele 9 camere si niste bucate deosebite din branzeturi delicioase, dulceturi naturale din prune, mure, merisoare, afine, zmeura, capsuni, siropuri de muguri de brad, toate dupa retetele bunicii.
Pensiunea mai dispune si de o camera de conferinte, unde se fac intrunirile Asociatiei « Pelaghia », infiintata in 2006, avand ca scop promovarea obiectivelor turistice si fiind alcatuita din actuali si viitori proprietari de pensiuni.
Auzindu-l pe domnul Plesa vorbind despre un observator astronomic si vazand stelele lucind pe cer, am insistat sa vad si eu obiectul despre care vorbeste toata lumea din judet. Minunat, aici, in camp, unde pasc oile si taranii intorc fanul, un ochi mare cauta insetat zenitul. Nimic altceva decat o investitie deosebita a fizicianului Paul Dolea, al carui observator s-a folosit intr-un studiu al Agentiei Spatiale Europene. Mirific, un cer instelat ce parca iti inhiba ratiunea si te lasa beat sa savurezi o iluzie. Cu aceasta imagine am adormit dusa de valul fanteziei.
Parca timpul zburase fara socoteala si in cateva momente se auzeau cocosii vestind o noua zi, cu noi istorisiri interesante pentru noi, voluntarii, care ne aflam deja in drum spre Muzeul Satului. Acolo am avut marele noroc sa o intalnim pe doamna preoteasa, a carei munca depusa se putea observa in muzeul minutios structurat si impodobit cu lucruri vechi, traditionale.
Obiecte care dateaza de peste 150 de ani, un razboi de tesut din 1906, ticlazaul (fier de calcat), donita, butina, solnite, mojer, mai, tingalau (clopotel), compas din lemn, soba de metal, zbici, oale de sarmale, ranita si alte lucruri pastrate din timpuri stravechi…
Parca ma pomenisem in camara bunicii, care aici, in Marisel, ne povestea despre prelucrarea canepei: manusile de canepa se intorceau la toptila, se uscau si se aduceau la melitei, se trecea prin piaptane si prin hesla, apoi se torcea cu fusul. De pe fus se trecea prin rastiitor si se facea jurebdie care se trata cu cenusa si apa fierbinte (lesie) ca sa se inalbeasca, se tinea cateva zile dupa care se ducea la parau sa se spele de cenusa, se usca, se facea ghem de pe vartelnite, pe urma de pe ghem, cu ajutorul sucalei se faceau tevi care se foloseau la razboi pentru tesutul panzei.
La iesire, am observat papusile frumos gatite in costume traditionale, dar despre ele urma sa aflam de la Doamna Lapuste Maria, care din copilarie confectioneaza costume traditionale ardelenesti. In cateva momente, impreuna cu doamna preoteasa si doamna Maria am organizat o sezatoare ca pe vremuri.
De acolo am aflat despre costumul traditional din Marisel pentru femei, alcatuit din: zadie, poale, ie si suman, iar la barbati din: cioareci, camasa si suman, tesute din lana sau canepa. Specific zonei sunt zadiile din lana, de culoare rosie si catrintele de culoare neagra. Deoarece din copilarie razboiul Doamnei Lapuste nu mai are somn, ea se ocupa si de comenzi si abia asteapta sa apelati la ea pentru o noua investitie frumoasa!…
In pofida faptului ca experienta noastra in Marisel se apropia de sfarsit, nu am putut pleca fara sa trecem pe la fostul parinte, Andrei Sortan. Om de aur cu barba argintie, parintele a depus mult efort pentru construirea bisericii, acum mare si frumoasa. Cand a venit in Marisel, proaspat casatorit, nu avea nimic, nici casa, pentru ca cea parohiala era ocupata de dispecerat.
Astfel, a fost nevoit sa stea in chirie, in conditii de trai foarte grele. Insa, in 1974 a reusit sa isi ridice propria casa, dupa care s-a apucat si de construirea bisericii, in care a inghetat timp de 8 ani. Dupa ce demersurile facute la autoritatile judetene pentru aprobarea materialelor au fost respinse, a fost nevoie de inca un an ca sa gaseasca intelegere si sa se apuce de reparatiile necesare. Pe bucati au fost taiati peretii de lemn, inlocuindu-se cu cei de caramida, iar peste acoperisul de sindrila a fost pusa tabla. Dupa ce s-a tencuit, in anul 1983 s-a trecut la pictura. Lucrarile s-au finisat in 1987, iar sfiintirea a avut loc pe data de 5 iulie, cand preotul a fost distins cu titlul de icon stavrofor cu brau rosu. Sub pastorirea preotului Andrei s-au facut reparatiile capitale din catunul Rusesti, dupa care preotul a fost distins cu sfanta cruce. Preoteasa a dascalit 32 de ani, iar preotul 44 de ani, pana a iesit la pensie. Oameni minunati cu suflet mare si o casa plina de caldura!…
La plecare, nu ne ramanea decat sa ne inchinam in fata acestui loc minunat si a oamenilor ce ii pastreaza sufletul curat, daruitor de fiori si dispozitie, locului ce ne-a spalat in stari netraite pana atunci, loc cuplat din frumusete si placere, loc in care calci pe perle, te asezi in poalele lui Dumnezeu si negresit te afli « mai aproape de stele ».
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Pentru detalii despre Marisel, click aici.
