Câte poți afla stând de vorbă cu sătenii din Băișoara: obiceiuri și tradiții din trecut

de |

Câte poți afla stând de vorbă cu sătenii din Băișoara: obiceiuri și tradiții din trecut. Împreunatul oilor, obiceiurile pământului, cele legate de Paști sau care se țineau cu ocazia sărbătorilor de iarnă, opritul țarinii, obiceiuri de nuntă, îmbrăcămintea oamenilor de la munte și meșteșuguri ce dispar treptat – le-am aflat toate stând de vorbă cu sătenii din Băișoara.

Oameni calzi și primitori, cu un simț al umorului înnăscut parcă, ne-au ajutat să descoperim o lume cu totul inedită pentru noi.

Pornind înspre Băișoara, nu știam cum și când vom ajunge. Mai ales la munte, distanțele nu mai sunt neglijabile când mergi la pas, iar amenințarea norilor plumburii ne devenise tovarăș de drum.

Din spate, venea de această dată nu un cal voinic, ci o mașină. Ziua ne zâmbea iar norocoasă, căci șoferul a încetinit, ne-a privit curios și ne-a întrebat încotro. Cu greu, ne-am luat rămas bun de la Buji, prietenosul ciobănesc mioritic ce ne însoțise prin tot satul Frăsinet și, așezați cuminți pe bancheta din spate a mașinii, am ajuns în satul Băișoara, reședința comunei cu același nume.

Dacă ajungeți într-un sat și, de fapt, habar n-aveți pe ce lume vă aflați, îndreptați-vă pașii înspre bar, magazin sau biserică – în caz că-i sărbătoare. Așa ajungeam noi la magazinul mixt frumos intitulat „La Ica”. Magazinul avea şi o mică terasă în curte, fiind cel mai popular loc de întâlnire al sătenilor, un fel de Poiana lui Iocan sau un fel de Hanul Ancuţei. Aici aveam să ne întâlnim şi cu preotul satului, Bucur Daniel.

Cât l-am aşteptat pe preot, o mulţime de personaje parcă scoase din cărţi s-au perindat prin faţa noastră. Unii cu treabă, alţii cu chef de vorbă, unii mai curioşi, alţii mereu pregătiţi cu vreo predică, un sfat sau cu dorința de a dezbate problemele politice actuale.

Oamenii sunt darnici şi prietenoşi, dornici să te asculte şi să te cunoască. Cât timp am servit un prânz încropit cu ce cumpărasem de la doamna Ica (pateu, brânză, pâine şi cafea) s-a apropiat domnul Lupu şi ne-a lăsat câteva roşii mari şi gustoase de care era foarte mândru. Ba chiar a ţinut să ne spună că vis-a-vis de bufet lângă magazinul cu materiale de construcţie este grădina lui de unde provin şi roşiile.

sătenii din băișoara obiceiuri tradiții

Tot la doamna Ica „pe terasă” au venit cu un Logan vişiniu doi domni mai în vârstă care s-au alăturat grupului nostru pestriţ. Printre glume şi înţepături ca între vecini, aceştia ne-au spus că mai la deal, în satul Muntele Săcelului, găsim o păstrăvărie celebră şi, dacă avem timp, ne aşteaptă să o vedem. Am promis că la o viitoare vizită ne vom abate şi pe la dânşii.

Timpul trece repede când stai de vorbă cu oamenii și respiri aer curat de munte. Sosește și preotul Bucur Daniel, schimbă câteva vorbe cu sătenii adunați pe terasă și ne ia în primire.

Ce dorim să aflăm? Vrem să știm cum era viața odinioară, ce obiceiuri erau prin zonă și câte au mai supraviețuit trecerii timpului… Am pornit astfel într-o călătorie în timp. Așezați aici, pe terasă La Ica, gândurile ne zburau în trecut și înapoi în prezent, în timp ce preotul satului ne povestea despre obiceiuri, tradiții și feluri de a-ți trăi viața care par de mult apuse.

sătenii din băișoara obiceiuri tradiții

Și totuși, nu-i chiar atât de demult. Uite că eram invitați acasă la fostul preot din Băișoara, prea în vârstă acum pentru a mai sluji în biserică, dar o adevărată oază de cunoștințe și amintiri prețioase. Punând cap la cap amintirile și informațiile primite de la cei doi preoți, iată ce-am aflat:

*Împreunatul oilor

În duminica din jurul datei de 10 mai, avea loc aici Ziua Oilor sau Împreunatul. Spre deosebire de alte sate, care sărbătoreau și în timpul săptămânii, în Băișoara această serbare laică se ținea doar duminica.

Participa toată lumea din zonă, atât cei care aveau oi, cât și cei care nu aveau. Se pregătea o masă mare numai cu preparate din miel: ciorbe, supe, fripturi. Mesele se organizau nu pe grupuri, ci pe familii lărgite, iar un obicei interesant pe care preotul Bucur Daniel l-a întâlnit doar în Băișoara era schimbul de mâncare realizat între grupuri (grupul din stânga făcea schimb de mâncare cu cel din dreapta și tot așa).

Împreunatul oilor era un eveniment important în lumea satului. Astfel, cei mai înstăriți își cumpărau haine noi cu această ocazie. Dacă nu aveai bani, era totuși obligatoriu ( musai, musai!) ca cel puțin șorțul să fie nou. După ce se făceau măsurătorile de lapte, se încingea un meci de fotbal între echipele turmelor, iar la lăsatul serii, toată lumea cobora în centrul satului și începea hora!

Discutând despre animale și obiceiuri, preotul își amintește și cum în perioada 1 – 10 mai se oprea țarina. Dacă până pe 1 mai animalele erau lăsate libere să umble pe hotar, până pe 10 mai erau mânate spre pășune, în ciurde. În zonele de munte, animalele puteau merge pe hotarele altora până pe 1 iunie cel târziu, moment din care fiecare era responsabil de animalele lui.

Un alt obicei întâlnit de preot doar în Muntele Băișorii avea loc la începutul verii, între 10 și 20 iunie, cel târziu. Era momentul în care sătenii ieșeau din sat și se îndreptau înspre așa-numita stâna de vară. Preotul era invitat apoi să țină o slujbă în poiană pentru animale ca acestea să fie ferite de fulgere și tunete.

sătenii din băișoara obiceiuri tradiții

*Arat și semănat

Obiceiurile de pământ nu erau legate de anumite date calendaristice, ci se orientau în funcție de mersul naturii. De exemplu, porumbul și cartoful nu se cultivau până nu înflorea păducelul, iar în zona de munte, grâul sau orzul de primăvară erau în funcție de înfrunzirea mesteacănului și fagului.

Fostul preot din Băișoara își amintește zâmbind și cum, înainte de a porni primăvara cu boii la plug, avea loc sfințirea casei. După ce înconjurau casa de trei ori, se arunca sămânță peste boi și abia apoi porneau la arat și semănat.

*Obiceiuri de Paști

Pe lângă obiceiurile binecunoscute de Paști, de tăiere a mielului și pregătit ouă vopsite, am aflat că în săptămâna patimilor fetele nu-și puneau panglica în păr, părul fiind împletit natural. Totodată, în prima zi de Paști nu se juca, ci abia în a doua și a treia zi.

Domnul părinte, cel în vârstă, își amintește cu emoție cum de Înviere, oamenii ieșeau cu ochii închiși din casă pentru a merge spre biserică, în speranța că vor vedea astfel comoara. Înspre slujbă, mergeau în liniște pe cărare, cu felinare în mâini…

În ziua de Paști, cât timp mâncau paștele, oamenii stăteau cu picioarele pe vătrai – acel fier cu care se trage jarul din foc.

Mai aflăm și că în săptămâna patimilor, berea era înlocuită cu jintița! 🙂

sătenii din băișoara obiceiuri tradiții

*Obiceiuri cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Dintre obiceiurile de iarnă, preotul Bucur Daniel ne-a amintit de colindat. Ne spune că pe vremuri, în Săcel și Băișoara, se mergea în grupuri mixte, în funcţie de vârstă, în timp ce în Muntele Băișorii se ținea cont atât de vârstă, cât și de sex.

Băieţii mai mici cântau Steaua şi mergeau cu Viflaimul, în grupuri de câte trei. Fetele mergeau la colindat în număr mult mai mare, în funcție de vârstă și ele. Băieții mai mărișori, de peste 18 ani, aproape de armată sau chiar cu armata făcută, mergeau la colindat însoţiţi de instrumente muzicale, iar preotul menționează că fiecare grupare de holtei (= băieți buni de însurat) era însoțită în mod obligatoriu de o vioară, pe lângă aceasta mai fiind aduse și vreun taragot, clarinet, acordeon sau violoncel. Colindele erau specifice fiecărui grup (de exemplu, holteii nu cântau „Ce vedere minunată”).

Gazda care primea colindătorii își arăta mulțumirea oferindu-le un colac mare, îi servea cu mâncăruri specifice și colăcei copți în cuptorul cu lemne. Să primești bani era o raritate și doar cei cu o situație materială mai bună își permiteau să ofere monezi colindătorilor.

După colindat, se juca hora. O mențiune interesantă e faptul că toate femeile și tinerele fete erau jucate în mod obligatoriu. Ce zarvă trebuie să fi fost, cum sunau munţii a muzică, a chiuituri şi veselie…

În satul Muntele Băişorii, în preajma colindeţului umblau Irozii – tineri purtând o costumaţie specifică şi interpretând o scenetă: o ceată cu trei crai, un înger, un cărăuș de bagaje, îmbracați în costume naționale. Craii purtau săbii și teacă din lemn la brâu, iar la intrarea în casa pe care o colindau se duelau cu Irod. Fostul preot își amintește cu drag de momentele acestea și de entuziasmul cu care erau primiți Irozii.

Această tradiţie a fost împrumutată din zona Apusenilor din satul Câmpeni. Aflăm acum totodată și faptul că spre deosebire de satul Băișoara, care se afla pe domeniul contelui Teleki, zonele Valea Ierii și Muntele Băișorii erau libere, asta însemnând că oamenii de aici erau independenți și se puteau organiza în limba pe care o cunoșteau. De aici și unicitatea și specificul acestor colinde, diferite de satele din jur.

În ceea ce priveşte bucătăria din zona Băişoarei ar fi multe de spus. Trebuie menţionat că în preajma sărbătorilor, gospodinele trebăluiau prin bucătărie, pregătind bucate alese, tradiţionale: de Bobotează se pregăteau răcituri sau piftii, de Anul Nou şi de Pluguşor se făceau plăcinte, iar de colindeţ se dădeau colaci împletiţi sau simpli.

Azi, se mai merge la colindat, dar nu la amploarea de atunci. Iar colindele legate de păstorit au dispărut…

Iarna, în anumite seri ale săptămânii, când nu era post, se țineau șezătorile. Fetele și feciorii se adunau, povesteau și făceau haz de necaz, totul într-o atmosferă de veselie și prietenie.

sătenii din băișoara obiceiuri tradiții

*Îmbrăcăminte

Din punct de vedere vestimentar, portul ţărănesc bărbătesc specific zonei Băişoara era caracterizat de îmbinarea dintre elementele tradiţionale româneşti şi cele maghiare. Românii nu purtau cizme. Acest articol de încălţăminte era specific maghiarilor, austriecilor şi nemţilor. Astfel, în Băișoara, bărbații purtau așa-numitul bilgăr – o cizmă cu tureac, până sus pe pulpă, din piele – sau bocanci.

Pantalonii, evazați în lateral și strâmți jos, erau fie de culoare albă, fie de culoare verde cu negru sau negru cu alb, fiind ţeşuţi din lână. În partea de sus se purta o cămaşă scurtă, albă, din in sau cânepă. Pe deasupra se îmbrăca ţundra – o haină de lână.

Femeile erau cele care țeseau costumele, în nopțile de șezătoare. Era un meşteşug de care erau foarte mândre, considerând că astfel îşi arătau dragostea faţă de familie. Ele mergeau la piuă sau la ştează, unde lucrau lâna.

Costumul ţărănesc al femeilor era alcătuit din: cămaşă albă ţesută și cusută cu diferite motive florale, pieptar din piele de oaie cu motive florale și cu pânză de braşon (o pânză tip catifea, foarte fină și nu raiată), basma ce avea în mod obligatoriu contur floral. La costumul tradițional, ele nu purtau opinci, ci cizme, iar fustele erau poalele românești.

sătenii din băișoara obiceiuri tradiții

*Obiceiuri de nuntă și cele premergătoare nunții

Înainte de a ajunge la nuntă și lucruri serioase, ne-am amuzat copios să aflăm despre obiceiul de a schimba porțile între fata și băiatul despre care se știa că sunt îndrăgostiți. Da, așa cum sună. Se lua poarta fetei și se punea în locul porții băiatului și viceversa.

La femei nemăritate și bărbați neînsurați, puneau în poartă oameni împăiați. Oamenii aveau simțul umorului și își găseau activități, își făceau unii altora glume și se amuzau împreună pe seama lor. Preotul ne spune că și acum, mai recent,, i s-a făcut unui sătean o astfel de glumă, luându-i-se poarta. Nu a fost un schimb de porți, de această dată, ci i s-a ascuns poarta pe timpul iernii. Săteanul a găsit-o doar la venirea primăverii.

Despre nuntă, aflăm că alaiul avea în frunte un steag frumos împodobit cu panglici și zurgălăi, înalt de vreun metru și ceva. Stegarul era necăsătorit și trebuia să miște steagul în ritmul muzicii. Amuzat, preotul ne spune că, pe vremuri, se chiar fura mireasa!

*Cel mai vârstnic localnic din Băișoara

După întâlnirea cu părintele Bucur, unul dintre sătenii de pe terasa de La Ica ne-a invitat să-l cunoaştem pe cel mai vârstnic localnic din Băişoara. Împreună, am mers la familia Coroban să-l cunoaştem pe domnul Vasile, un domn de 98 de ani, veteran de război – aşa cum a ţinut să ne spună ginerele său care ne-a arătat şi diploma primită de bătrân.

Am aflat că domnul Vasile a luptat în Primul Război Mondial pe fronturile din Rusia pentru eliberarea României. Anii au trecut peste familia acestui erou de război, dar modestia, veselia şi dragostea nu le-a dispărut din priviri. Am cunoscut-o şi pe soţia domnului Vasile, doamna Valeria, o bătrânică tare vioaie de 90 de ani. Cu lacrimi în ochi, ne-a povestit cât de greu i-a fost când bărbatul îi era pe front, dar cât de mândră este de el și acum, după atâția ani…

sătenii din băișoara obiceiuri tradiții

De aici, urma să mergem la Muzeul Satului din Băișoara. Aici aveam să descoperim toate acele obiecte tradiționale despre care aflasem doar din amintirile sătenilor și a celor doi preoți. Apoi, să vizităm vâltoarea din Băișoara. Cu nostalgie și entuziasm deopotrivă, ne-am despărțit de săteni și ne-am continuat drumul, în căutare de noi comori și vechi povești țesute în inima munților…

sătenii din băișoara obiceiuri tradiții

VA URMA… 

Partea I: Povești cu oameni și câini prin Moara de Pădure… ;
Partea a II-a: Povești cu nea Ilie prin Moara de Pădure;
Partea a III-a: Misterioasa cetate a lui Gelu;
Partea a IV-a: Frăsinet, satul clujean cu doar vreo 4 băștinași.
Text: Iulia Marc & Iulia Iancu
Fotografii realizate de Alexandrina Mesaroș și Robert Paul Igna.
Articol inclus în proiectul „Clujul Văzut Altfel: 422 sate, 75 comune, 5 municipii, 1 oraș”.


Comentarii