Artistul Altfel: Mihai Nan

de | | 5 Minute

Artistul Altfel: Mihai Nan.

Recent, l-am intalnit pe Mihai Nan, un artist desavarsit al Clujului, un muzician care ne incanta atat cu activitatea sa din cadrul Filarmonicii de Stat Transilvania sau din cadrul m4music, cat si cu activitatea sa didactica – rolul de a indruma si de a valorifica potentialul tinerilor artisti fiind unul de o mare responsabilitate.

Vorbind despre muzica, domnului Nan ii zambesc ochii, transmite in jurul sau caldura si iubirea pe care o are pentru aceasta arta. A cantat pe marile scene ale lumii alaturi de mari interpreti precum Jose Carreras, Monserat Caballer, Angela Gheorghiu, Alexandr Markov sau Deep Purple, si a ramas fidel sufletului sau: muzica pare un mod de a trai, de a fi, de a simti. Suntem onorati sa aflam mai multe despre Mihai Nan, despre pasiunile sale, despre relatia lui cu acest oras. Ne bucuram sa il cunoastem putin si dincolo de scena si ii multumim pe aceasta cale pentru timpul acordat acestui interviu!

O scurta biografie (studii, cariera, interese, hobby-uri)

M.N.: Am inceput scoala in orasul natal, Deva, dupa care am urmat cursurile liceului de muzica din Arad. Am studiat vioara si viola in perioada 1981-1985 in cadrul Conservatorului G. Dima din Cluj. Mi-am inceput cariera artistica la Filarmonica “Banatul”din Timisoara ca instrumentist la compartimentul viola dupa care m-am indreptat spre Filarmonica “Transilvania” din Cluj, orasul indragit al studentiei mele unde imi desfasor activitatea si in prezent. In tot acest timp am imbratisat si cariera didactica, prin mana mea trecand o pleiada de tineri violisti si violonisti, o mare parte dintre ei devenind actualmente artisti consacrati. Imi place muzica si de aceea incerc sa abordez in practica mai multe genuri: clasica, café concert, muzica de dans, usoara, populara, cunoscand de asemenea si mai multe instrumente cum ar fi: viola, vioara, saxofon, chitara, pian. Cea mai mare pasiune a mea, in prezent, este sa cant muzica de dans pentru petreceri (tango, vals). Un hobby mai vechi este sportul, pe care am inceput sa-l practic de cand am inceput sa merg in picioare si pe care nu il voi abandona niciodata.

Cum v-ati descoperit pasiunea si care a fost acel moment crucial din viata dvs. care v-a facut sa pasiti pe acest drum al culturii si artelor ?

M.N.: La aceasta intrebare mi-e greu sa va raspund, nu pentru ca nu doresc ci pentru ca nu stiu. Nu-mi aduc aminte sa fi facut altceva inainte de a canta. Nu tin minte sa fi inceput vreodata sa ascult muzica, sa incep sa cant la vreun instrument, sa incerc sa-mi construiesc o cariera artistica. Am facut acest lucru fara sa imi dau seama…asa am simtit ca trebuie sa fac…nu am pus niciodata la indoiala aceasta alegere. Daca ma intrebati care a fost momentul crucial din viata mea care m-a determinat sa pornesc pe acest drum al culturii si artelor, v-as putea da un raspuns foarte précis: 11 octombrie 1960, data nasterii mele.

V-a indrumat cineva, in mod special, inspre a va urma pasiunea ? Aveti un model sau un mentor in acest sens?

M.N.: Da, sigur, am fost indrumat de profesorii mei care de-a lungul timpului au ajutat la formarea ca instrumentist, dar cel care mi-a marcat intreaga cariera a fost si care m-a ajutat sa simt profund tainele muzicii a fost maestrul Erich Bergel, dirijorul Filarmonicii clujene din anii 90.

Daca ar fi fost sa aveti o alta cariera, ce alt domeniu v-ar fi atras ? De ce?

M.N.: Am si avut o alta cariera in paralel cu cea artistica, cea sportiva. Pe langa sporturile de echipa care m-au pasionat in tinerete (am fost legitimat ca handbalist), am desfasurat o activitate de peste 20 de ani ca arbitru de fotbal. De ce? Alergarea imi da senzatia ca sunt liber, transformand orice indispozitie de moment in relaxare.

Daca priviti in urma, care dintre proiectele dvs. va sunt cel mai aproape de suflet? Care au fost cele mai provocatoare, care v-au pus in dificultate ?

M.N.: Au fost cateva momente de referinta cu care ma pot mandri. Am cantat pe scenele lumii alaturi de mari interpreti cum ar fi Jose Carreras, Monserat Caballer, Angela Gheorghiu, Alexandr Markov sau formatia rock Deep Purple.

Ne puteti impartasi vreo experienta memorabila, o amintire frumoasa, interesanta sau pur si simplu semnificativa pentru dvs. din spatele cortinei, un moment demn de amintit dar la care publicul nu a avut acces?

M.N.: Da, sigur, exista multe amintiri placute, intamplari hazlii, dar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost momentul in care, dupa un concert la Paris, imediat dupa revolutie, Isaac Perlman a tinut sa ne felicite personal pe toti membrii orchestrei pentru prestatia avuta.

Ce ne puteti spune despre publicul clujean, cum vi se pare acesta ? (eventual comparativ cu publicul din alte orase ale tarii / lumii )

M.N.: La fel de bun cunoscator ca in cele mai selecte sali ale lumii, cu o mentiune in plus, e publicul nostru, care este alaturi de noi si umple sala in fiecare saptamana, la fiecare concert, si pe care il respectam neconditionat.

Cum ati descrie acest oras ?

M.N.: O oaza de civilizatie intr-o lume plina de framantari si neajunsuri.

Care sunt acele elemente ale personalitatii dvs. care se potrivesc foarte bine cu spiritul si caracteristicile Clujului ?

M.N.: Mandria de a trai in capitala Ardealului, sentiment trait de majoritatea clujenilor.

Fie ca e o cafenea, un restaurant sau un parc, toti ne gasim de-a lungul timpului un loc de refugiu si relaxare. Care sunt acele locuri din Cluj in care va place sa va petreceti timpul liber, singur sau alaturi de prieteni, si care va fac sa reveniti cu fidelitate de fiecare data? De ce?

M.N.: De departe parcul Babes ocupa primul loc. Acolo merg de fiecare data cu mare placere.

Daca un prieten ar vizita Clujul pentru prima data, care ar fi acel top 5 locuri de vazut in Cluj ?

1.Centrul istoric.

2.Faleza Somesului.

3.Stadionul si sala sporturilor.

4.Parcul central.

5.Cetatuia.

Ati schimba ceva anume la Cluj ?

M.N.: As introduce un tren suspendat care sa asigure fluenta circulatiei.

Spuneti-ne cate ceva despre proiectul la care lucrati acum sau despre planurile de viitor pe care le aveti.

M.N.: La inceput fiecare dintre noi are vise, sperante si planuri pentru tot ce-si doreste sa realizeze. Despre proiectul m4music pot sa va spun ca e pe cale sa devina ceea ce am preconizat, o formatie emblematica a orasului, care sa incante pe toti cei care doresc sa danseze tango si vals pe muzica live.

m4music muzica pentru nunta

Stim ca fiecare institutie culturala are publicul ei specific, un public devotat, am putea spune. Cum simtiti ca se raporteaza insa publicul clujean larg la tot ceea ce inseamna spectacol si eveniment artistic si cultural?

M.N.: Extrem de receptiv la evenimentele artistice de calitate, tot mai numeros si cu o medie de varsta tot mai mica.

Cum vedeti ,,competitia” dintre spectacolele artistice si culturale care se desfasoara propriu-zis pe o scena clujeana (conventionala sau nu) si arta cinematografica sau televiziunea, de exemplu ?

M.N.: Nu cred ca este o competitie ci o optiune a publicului, fiecare dintre aceste spectacole atragand in felul sau.

Pe scurt, viziunea unui artist despre Cluj:
– Cel mai boem loc: – Parcul central
– Cartierul de suflet: – Grigorescu
– Cel mai dinamic si plin de viata loc: Centru
– Cel mai relevant eveniment clujean pentru mine: TIF
– Cel mai interesant si neconventional spatiu pentru evenimente culturale: platoul Sala Sporturilor
– Aici e liniste si relaxare: Parcul Babes

Care ar fi mesajul dvs. pentru publicul clujean si cei care urmaresc Cluj.com ?

M.N. Doar evenimente de calitate.