Sedusă cu pluta prin Cluj
Nici nu știam să scriu corect Babeș-Bolyai când mi-am ales orașul adoptiv. Am mers la cursuri cu entuziasmul unui copil care descoperă primul playstation. Anii studenției îi port și acum după mine, într-o capsulă ermetică de unde inhalez câteodată aerul rebel surprins prin localuri.
Nu aveam un ghid care să să mă avertizeze de străzile cu sens unic, sau să mă învețe să detectez boacterii care vânau în haită persoanele vulnerabile. Eram ca o căprioară surprinsă de farurile unui tir, iar dacă clipeam eram amendată, deși aveam biletul în buzunar.
Prima varză a la Cluj pe care am gustat-o a fost mai iute decât o găleată cu aripioare picante. Am stins-o cu jinars și atunci am înțeles că cele mai rafinate mărgele stau în sticle, și nu la gâtul doamnelor.
Am navigat și pe Piezișă, și am știut imediat că acolo e epicentrul studenției, iar dacă vreodată o să găsesc leacul tinereții veșnice, o să fie ascuns pe undeva prin Cluj.
A fost greu să explic părinților de ce încep orice propoziție cu „no” și folosesc mai multe interjecții decât Ion Creangă în „Amintiri din copilărie”. Dar au prins drag de accentul pe care l-am însușit după câțiva ani de trăit în inima Transilvaniei.
– Ce faci? Ți-ai luat umbrela? că o anunțat Busu’ ploi. Ai mâncat? Și sper că nu supă la plic.
– No ce să fac, merg spre casă.– Acasă acasă, sau acasă la Cluj?
– Acasă la Cluj.
Loredana Giță, redactor Cluj.com
Foto: Instagram @simonik, @vikajigulina, @franciscphotographer.ro
