Cusutul iilor e pe mâini bune la Cășeiu

de | | 2 Minute

Tradiția cusutului de ii și a altor straie tradiționale se transmite mai departe la Rugăşeşti, comuna Cășeiu. Aici la Centrul Info-turistic a fost deschisă recent o secție de cursuri de ţesut-cusut de către Şcoala Populară de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca. De fapt este a treia asemenea școală, după cele existente deja la Cluj-Napoca şi Bedeciu.

Toate cele 11 cursante de la Rugășești, ca de altfel și cele de la Cluj-Napoca și Bedeciu, sunt îndrumate de artista populară Elvira Gavriş, membru al Academiei Artelor Tradiţionale de la Sibiu. Iscusita artistă populară, prezentă la deschiderea cursurilor, a pledat pentru promovarea tradițiilor și înlăturarea kitsch-ului.

„Intenţionez să le învăţ pentru început punctele de cusătură, care pot fi utilizate pe feţe de masă, perne, ii – şi pe urmă vom avea grijă să păstrăm tradiţia zonei, să înlăturăm kitsch-urile şi să reproducem exact modelele aflate în lada bunicilor. Asta pentru că, după cum am văzut, aici sunt suficiente modele de inspiraţie. Iar începând cu anul II vom lucra şi la război, astfel ca la finalul celor doi ani de studiu, fiecare cursantă să ajungă să-şi confecţioneze singură – dacă nu un costum popular întreg, măcar o ie”.

Alegerea de a o aduce pe Elvira Gavriș să îndrume femei dornice ca să se perfecționeze în arta populară s-a făcut deoarece „avem atâtea tradiții”, a recunoscut Vasile Corpodean, managerul Şcolii de Arte, prezent la eveniment.

„Noi am răspuns <prezent> invitaţiei venite din zonă, n-a fost chiar uşor s-o aducem taman din Munţii Apuseni pe Elvira Gavriş, însă dorim ca secţia de cusut-ţesut să facă legătura cu comunitatea locală, fiindcă un lucru este bine ştiut: arta populară este prima care trebuie slujită într-un mediu sătesc şi mai ales într-o zonă cu atâtea tradiţii folclorice, cum e aceasta”.

Frumoasa clădire a Centrului Info-Turistic din Rugășești va găzdui întâlniri ale cursantelor, șezători tradiționale, unde fiecare își va aduce „micile opere”de artă pentru a le finaliza. “În mare parte, cursantele cunosc arta cusutului, din familie – a ţesutului însă mai puţin – dar toate doresc cu ardoare să se perfecţioneze şi să participe şi la viitoarele şezători tradiţionale, ce se vor organiza”, a declarat Anca Boldor, coordonatoarea secţiei de cusut-ţesut de la Rugăşeşti, la rândul ei “ucenic” al doamnei Gavriş.

La inaugurarea noii secții au participat, din partea autorităţilor locale, Adrian Pura, viceprimarul comunei Căşeiu, Anca Boldor, coordonatorul Centrului Info Turistic – Căşeiu şi numeroşi săteni, în rândul cărora s-au aflat toate cele 11 cursante care vor începe curând studiul artei cusutului.

Tia Sîrca

redactor Cluj.com