Artistul Altfel: Laczkó Vass Róbert
Laczkó Vass Róbert este actor al Teatrului Maghiar de Stat Cluj începând cu anul 2000.
Este genul de om în pemanentă mişcare, foarte activ – tot timpul are “în mânecă” un proiect nou – şi în permanenţă cu zâmbetul pe buze. Cântă diverse genuri muzicale – de la musical şi operă la muzică uşoară, are un talk-show live, cu public, scrie poeme şi publicistică, face fotografii – în concluzie, o persoană care are multe lucruri de spus.
De câtă vreme sunteţi în Cluj?
Laczkó Vass Róbert: Deşi Clujul este un oras adoptiv pentru mine, mă simt aici ca la mine acasă. Sunt de origine din Secuime şi mă consider un adevărat „băiat de la ţară”, în sensul bun al cuvântului. Facultatea şi teatrul cel de toate zilele mă leagă de acest centru cultural şi spiritual al Transilvaniei, unde nici nu am observat cum şi când au trecut 18 ani din viaţă. Pot să spun că am făcut „majoratul” în calitate de clujean, cu bucuriile şi responsabilităţile acestui statut civic.
Ce credeţi că are special oraşul acesta?
L.V. R.: Clujul are o spiritualitate aristocrată şi, în acelaşi timp, desăvârşit-cosmopolită. De aceea, nu se poate compara cu niciun alt oraş din Transilvania. Ai multe şanse şi posibilităţi de a te realiza, dar asta te şi obligă să nu ratezi şansele care ţi se oferă. Dacă ne gândim din punctul de vedere al al educaţiei: avem mai multe universităţi de stat sau particulare, cu diferite limbi de predare şi o viaţă universitară plină de energie. Pe plan cultural-instituţional: avem două teatre de rang înalt, două opere – oare unde mai există asa ceva în lume? –, filarmonica, teatrul de păpuşi bilingv, biblioteci, muzee şi galerii de importanţă majoră. În oraş trăiesc mai multe comunităţi naţionale sau religioase, cu tradiţii variate şi colorate… nu continui pentru că oricum lista nu ar fi completă. Şi totuşi, acest oraş nu are încă părţile negative ale unei metropole. Cum să nu vrei să trăieşti aici?
Care sunt acele locuri din Cluj în care vă place să vă petreceti timpul liber, singur sau alături de prieteni şi care vă fac să reveniţi de fiecare dată?
L.V. R.: Pentru mine Clujul e oraşul porţilor deschise. Însăşi stema istorică a Clujului ne prezintă poarta oraşului, deschisă tuturor. Oricine intră în curţile clădirilor şi palatelor de epocă din oraşul vechi va avea ocazia să vadă o multitudine de portaluri gotice, renascentiste, baroce sau de art nouveau. Îmi face o deosebită plăcere să descopăr aceste portaluri, să încerc să descifrez acele poveşti ale comunităţii sau ale oamenilor care „au trecut” pe acolo, şi, trebuie să marturisesc că, după atăţia ani, acest oraş încă mă surprinde la fiecare pas!
Dacă ar fi să asociaţi Clujul unui cântec sau unui film, care ar fi acesta?
L.V. R.: Clujul se mândreşte cu un compozitor şi muzicolog foarte popular, cu franţuzitul pseudonim Claude Romano. George Sbârcea – căci despre el este vorba – era un clujean absolut. Era poliglot, vorbea şapte limbi, printre care evident că era şi maghiara. Avea relaţii strânse cu mai marii săi contemporani, printre care îi mentionez, la întâmplare, pe: Louis Armstrong, George Enescu, Luigi Pirandello, Mircea Eliade sau însuşi Dalai Lama. El este şi compozitorul unui celebru şlagăr, care poate părea banal generaţiilor de cartier, dar care a devenit un fel de simbol muzical al Clujului: A Donáth-úti nyíló orgonák / “Înfloresc liliacii pe strada Donath…” Mai nou „înfloresc” doar blocurile şi bordurile din cartierul Grigorescu, însa dacă merg acolo în orice anotimp, nu pot să nu mă gândesc la acest slagăr şi să mă simt şi mai clujean.
Cum v-aţi descoperit pasiunea şi când v-aţi decis să deveniţi actor?
L.V. R.: Poate e „la modă” şi la îndemână răspunsul „de când mă ştiu am vrut să devin actor” dar nu e şi cazul meu. Vrut-am să devin şi profesor, şi medic, ba chiar şi teolog. Am şi început studiile de teologie civilă şi am diplomă de pedagog. Anumite întâmplări şi întâlniri marcante din ultimii ani de liceu m-au împins până la urmă spre această captivant-colorată şi minunat-amară profesie de care mă încăpăţânez să fiu legat, într-un fel sau altul, zi după zi.
De unde vă vine pasiunea pe care o aveţi pentru muzică?
L.V. R.: Pasiunea mea pentru muzică este cumva ereditară. Am o gramadă de fotografii de la gradiniţă şi din scoala primară, ba cu costum de şoim al patriei, ba cu port popular secuiesc, cu gura „căscată” pe diferite linii melodice. Bunul şi enervantul meu obicei mi l-am păstrat absolut din instinct şi cu toate că încerc să mă perfecţionez în diferite genuri muzicale, mai uşoare sau mai clasice, am ales să nu mă profilez pe zonă anume.
Dacă ar fi fost să aveţi o altă carieră, ce aţi fi ales?
L.V. R.: Prima mea specializare e cea de pedagog, am predat şi la scoala primară, şi ca asistent universitar. Dacă aş avea o alta carieră, habar nu am care ar fi aceea. În orice caz, ceva ce necesită interacţiunea cu oamenii.
Ce ne puteţi spune despre publicul clujean, cum vi se pare acesta comparativ cu publicul din alte oraşe sau ţări?
L.V. R.: Publicul clujean este unul foarte recunoscător. Fiecare spectacol are un public bine conturat ceea ce înseamnă că publicul clujean este şi foarte eterogen. Dar acesta este un lucru normal la răscruce de limbi, limbaje teatrale şi de orânduiri sociale.
Cum ar fi Clujul ideal pentru dumneavoastră?
L.V. R.: Bună întrebare! Habar nu am. Poate să fie „oraşul-comoară” cum este şi definit? E mult prea pompos pentru secolul XXI. Sau poate să devină din ce în ce mai mult un Cluj al porţilor deschise, puţin tradiţional, puţin modern, puţin dus-întors…
