Piața clujeană cu minuni: 20 de lucruri pe care le-am văzut în Oser
Consultând cu atenție Cluj Bucket List Partea I și Partea a II-a, am realizat cu stupefacție că am de lucrat la câteva puncte esențiale la partea de chestii de făcut prin Cluj într-o viață. M-am gândit că este o situație absolut dezonorantă să nu fi vizitat măcar o dată renumita piață de vechituri din oraș așa că, sâmbătă dis-de-dimineață, am dat o fugă până acolo.
Experianța a început minunat. Ajunsă la punctul de întâlnire, pe strada Dâmboviței, cu o punctualitate deloc caracteristică mie, am admirat puțin împrejurimile pitorești. Ce clipe frumoase trăiesc, mi-a șoptit un gând glumeț în timp ce ochii mei erau uimiți de atmosfera generală a străzii desprinsă parcă dintr-o epocă trecută. Atunci când mă uitam după un loc potrivit pentru așteptarea colegei mele, mă confrunt cu un șir de oameni care așteptau.
Mă dezmeticesc rapid din somnolența matinală și mă așez și eu cuminte la coadă: îmi doream arzător o cafea. Șirul lung nu m-a descurajat, dimpotrivă, mi s-a părut fascinant să aștept – eu după cafea, ceilalți oameni după pâine. Există farmec în această lume și are miros de pâine proaspătă care îndulcește orice așteptare.
-Ce simplu-i să mă fericesc, mi-a fulgerat prin minte un alt gând isteț.
O frumoasă cerere de prietenie
Am pornit. Tocmai când mă făceam comodă pentru un drum lung, am și ajuns. Ei bine, și de acum începe istoria propriu-zisă. Încă de la intrare, vânzători cu mult talent în arta seducției cumpărătorului înșirau oferta prin strategii de marketing una mai rafinată decât alta. Adoptând o atitudine rece și distantă, că doar așa-i stă bine unui cumpărător care are planuri de negocieri abile, am intrat în piață. Imaginea era sublimă iar mirosurile ademenitoare. După o altă doză de cafea, cumpărată la rezonabilul preț de 2 lei, ne-am îndreptat pașii spre câmpul ofertelor de nerefuzat, spre tărâmul exotic al celei mai frumoase și pitorești piețe din Cluj.
Bucuria copilărească sfida rațiunea și mă făcea să mai scap pe ascuns câte un zâmbet ștrengar dar, cu toate acestea, atât eu, cât și colega mea, ne-am abținut să nu comitem vreo nelegiuire la adresa portofelului nostru. A fost doar o vizită de cunoaștere, o cerere de prietenie. Am făcut, în schimb, multe fotografii pentru a înveșnici această primă experiență în Oser. Garantăm delectare, umor, ironie, tentații frumoase și îndrăznețe.
#Prima minune
#A doua minune
#A treia minune
#A patra minune
#A cincea minune
#A șasea minune
#A șaptea minune
#A opta minune
#A noua minune
#A zecea minune
#A unsprezecea minune
#A doisprezecea minune
#A treisprezecea minune
#A paisprezecea minune
#A cincisprezecea minune
#A șaisprezecea minune
#A șaptesprezecea minune
#A optsprezecea minune
#A nouăsprezecea minune
#A douăzecea minune
Și cum o relație de prietenie de lungă durată se pecetluiește doar printr-un schimb de daruri, am procedat respectând sfânta cutumă.