Clujenii din locuințe. Observații în baza realității din cartierul Mărăști
Drumul spre muncă este ,,pavat” cu blocuri comuniste. În fiecare dimineață le privesc și parcă le iau în suflet. Uneori sunt grele, alteori invizibile. Depinde de mărimea pasului, de instensitatea gândurilor, de acuitatea privirii, de vreme și de alte circumstanțe externe. În stație, în multe dimineți, privesc această arhitectură în față, în plenitudinea ei masivă, chinuitoare. Mă gândesc că scopul acesteia a fost să fie neatrăgătoare, să apese, să controleze mintea și concepțiile despre lume ale tuturor oamenilor. Apoi îmi iau gândul de la ea, urc în autobuz și plec.
foto: cluj.napoca, Ania
După-masă însă am timp să o analizez ,,critic”: îmi ridic ochii spre înălțimea etajelor superioare, urmăresc colțurile, balcoanele, griul impersonal și ,,înghesuiala” construcțiilor, peisajul din fața blocurilor. Oricât de senin ți-ar fi sufletul, oricât de lipsit de griji și de odihnit ai avea gândul, oricât soare ar fi pe cerul mare aceste blocuri sunt la fel: au o identitate atât de bine articulată încât începe să concureze cu propria identitate. Trebuie să fii curajos și extrem de optimist ca să ieși fericit din această confruntare.
Microcosmosul cartierului Mărăști
La câteva sute de metri distanță de această ,,realitate” a cartierului Mărăști, se află o insuliță de ,,modernitate”. Blocuri înalte, din sticlă, masive, răsar din ,,neantul imobiliar” care transformă radical Clujul. Tendința și rigorile epocii noastre care, la fel ca cea comunistă, produce o impresie de care nu poți scăpa, cauzează neliniște, te domină și te sfidează pentru că te înfruntă și îți pune la îndoială ,,poziția” în microcosmosul cartierului Mărăști.
Legătura dintre om și spațiu se definește aici, la nivel microscopic, în cartier. În fiecare dimineață când abandonezi cartierul și te refugiezi în alte ,,insule” din oraș aduci cu tine o parte din cartierul tău și invers, seara când te întorci acasă porți o doză din ,,spiritul” altor locuri. Orașul este un facilitator, un purtător și transmițător de identități, a fost și va fi un conglomerat pestriț de lumi, chiar înainte ca veneticii să se fi stabilit în Cluj, cu o identitate locală neclară, greu de definit.
Lumi diverse, divizate
În aceste multe lumi diviziunile se instaurează cu ușurință. De exemplu, dacă îți permiți o chirie într-un bloc nou din cartierul Mărăști sau din zona Între Lacuri, ești văzut ca un privilegiat al destinului – ai atins nivelul de fericire și de bunăstare absolută, devii, în ochii altora, un om care s-a realizat în Cluj. Locuiești într-un bloc comunist? Hmm… Apar îndoielile: probabil locuința nu arată chiar așa bine, ai vecini de vârsta a treia, nu ai lift și, în mod cert, casa scării arată groaznic. Însă, până la urmă, dilema nu constă în blocul în care locuiești ci într-o chestiune mai simplă, numită identificare. Cine este omul cartierului Mărăști? Un clujean, un venetic? Ce este cartierul Mărăști, în general, și care este legătura lui cu centrul orașului, cu Mănășturul, cu Bună Ziua, Zorilor, Bulgaria, Iris?
Eu nu aș putea să răspund la această întrebare, nu cunosc oamenii cartierului Mărăști, nu știu cu ce se ocupă, ce le place, ce muzică ascultă și ce preferințe au. Tot ce cunosc despre cartierul Mărăști sunt cele două ,,insule” pe care le văd dimineața, în stația de autobuz, și seara, când mă întorc de la serviciu. ,,Insula” comunistă și cea modernă sunt singurele mele repere în definirea apartenenței la cartier. Sunt grele și neschimbate. Pe oameni nu-i cunosc.
Ce-am vrut să spun, de fapt?
Am vrut să spun că în cartierele Clujului lipsesc locurile de socializare, că blocurile de locuințe nu inspiră deloc dorința de a ieși afară și de a le admira sau a-ți căuta activități în preajma lor, că lipsesc zonele de sport sau de agrement în apropierea locuințelor noastre. Am mai vrut să sugerez că avem în fața blocurilor multe gunoaie și seara aerul, mai ales vara, este greu de respirat, că trăim mai mult printre mașini decât printre oameni, că spațiile verzi sunt puține, multe sunt neîngrijite și multe dintre ele dispar. Și ca ultim gând aș vrea să mai spun că orașul Cluj are nevoie de regenerare urbană, că are nevoie să-i fie ,,umanizate” cartierele prin cultură și activități recreative, că vrea să-și cunoască oamenii și că are nevoie de cultivarea și îngrijirea personalității acestor multe și diverse lumi din cartiere.
Veronica Onea, redactor Cluj.com – Ghid Local
Articol inclus în proiectul Clujul ideilor, Clujul artiștilor
