La pas prin județul Cluj: Sinagoga din Dej și (alte) povești uitate în timp

de | | 4 Minute

La pas prin județul Cluj: Sinagoga din Dej și (alte) povești uitate în timp

Marele merit al istoriei este acela de a ne învăța. Perioadele de ascensiune și de decădere sunt date pentru a ne ghida spre echilibru și inițiere. Marea dilemă a umanității a fost și este păstrarea moștenirii materiale și spirituale a înaintașilor. Câte din evenimentele la care am asistat, câte lucruri din cele pe care le-am construit și le-am născut din geniul creației în traseul evoluției noastre se vor păstra pentru generațiile viitoare? Este o responsabilitate enormă pe care, adesea, nu o conștientizăm ca atare.

La pas prin județul Cluj Sinagoga din Dej

Cât de mult știm să ne prețuim monumentele și să cinstim memoria înaintașilor? 

Nu trebuie să ne aruncăm privirea departe, este suficient să ne raportăm la comorile de care suntem înconjurați, cele pe care le descoperim la o plimbare grăbită prin împrejurimile Clujului, ca să ne dăm seama de ușurința cu care uităm. Scăpăm din vedere frumusețile tăcute, aflate la doi pași de noi, pierdem șirul evenimentelor care ne-au adus în prezent, iar suferința înaintașilor nu mai provoacă nicio emoție în sufletele noastre, cetățenii secolului XXI. Este aceasta o nouă normalitate sau timpul a anihilat orice urmă de speranță?!

La pas prin județul Cluj Sinagoga din Dej

Cine dorește să viziteze Sinagoga din Dej? 

Încă maiestuoasă și împunătoare, Sinagoga din Dej se află pe strada Înfrățirii de mai bine de un secol. Considerată una din cele mai mari și mai frumoase edificii de cult mozaic din Transilvania, istoria Sinagogii este intim legată de destinul comunității evreiești din oraș, spunându-ne de un veac încoace povestea „ascensiunii și decăderii” unei minorități rămase cu foarte puțini membri.

„Pentru a oficia o rugăciune sau o ceremonie (căsătorie, înmormântare), trebuie să fim 10 bărbați. Aducem din Bistrița și din Cluj.”Mișu Rosenberg

La pas prin județul Cluj Sinagoga din Dej

Cu emoție și glas timorat, aproape șoptit, Mișu Rosenberg, președintele Comunității Evreilor din Dej, ne spune povestea uitată în timp a acestui lăcaș de cult, aflat astăzi în stare de degradare. 

„A fost construită între anii 1907 – 1909, din contribuțiile a 18 familii care făceau parte din comunitatea de evrei din Dej. Conform unui recensământ din 1938, în Dej erau aproximativ 4000 de evrei, cam o cincime din populația totală a orașului. Din Holocaust s-au mai întors doar 300. Ulterior, populația s-a mărit din nou, dar s-a micșorat iar din cauza condițiilor din comunism. Acum suntem doar 7 oameni.”

La pas prin județul Cluj Sinagoga din Dej

„Puteți vedea scrise cele 10 porunci, pe cele două coloane, auriu pe negru. După cortina cu lei, este un dulap unde se ținea Tora, adică scrierile noastre sfinte. Erau ținute pe un sul, iar când se făceau rugăciuni sau ceremonii în Sinagogă, se scoteau de acolo și se citea din Tora aici, pe scenă.”

La pas prin județul Cluj Sinagoga din Dej

Totul a început cu un evreu…

În documentele vremii se atestă existența unui evreu, pe la sfârșitul secolului XVIII-lea, locuitor al Dejului, pe nume Sido-Lazar, adică Lazăr Evreul, care închiria o prăvălie. La începutul secolului XIX, este semnalată prezența evreilor care făceau comerț în oraș, noaptea revenind în Urișor, la marginea orașului, acolo unde le era permisă stabilirea. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, rabinul Mendel Paneth se stabilește în Dej, iar evreii își construiesc o biserică pe strada Codrului și un cimitir în Dealul Cocoșului. Mai târziu, la începutul secolului XX, este inaugurată Sinagoga de pe actuala stradă Înfrățirii, un lăcaș de cult impunător, care poate găzdui aproximativ 900 de credincioși. În pofida frumuseții și mărimii, acest lăcaș de cult este, în cea mai mare a timpului, închis. Deoarece comunitatea evreilor din Dej numără aproximativ 31 de persoane, Sinagoga este deschisă doar cu ocazia marilor sărbători și, de asemenea, la solicitarea grupurilor de turiști.

La pas prin județul Cluj Sinagoga din Dej

–––––––––––––––

Articol realizat în cadrul inițiativei de promovare turistică a județului Cluj și a Info Trip-ului organizat în luna mai 2018 de către Consiliul Județean Cluj în colaborare cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism.

Articole recomandate #InfoTrip:

Fotografii: Ghid Local » Iulia Marc, Veronica Onea 

La pas prin județul Cluj Sinagoga din Dej