Un altfel de pelerinaj spre Mănăstirea Nicula | #InfoTrip
Ca unul dintre cele mai cunoscute locuri de pelerinaj din Transilvania, dar și din țară, Mănăstirea Nicula este cu precădere vizitată în luna august, de Sfântă Mărie Mare (15 august), lăcașul de cult având hramul Adormirea Maicii Domnului.
Pelerinajul își are valențele și însemnătatea proprie în viețile celor care îl practică în scop religios. Mănăstirea poate fi însă vizitată și în restul anului, iar un astfel de „pelerinaj” mai inedit se poate „întâmpla” cu pornire dintr-o curbă în care autocarul nu-și mai are loc pe străduța îngustă și abruptă. Cobori și pornești la pas, dacă tot ai ajuns până în inima satului. Informativ: satul Nicula face parte din comuna clujeană Fizeșu Gherlii, aflându-se la doar 5 km distanță de Gherla și la aprox. 50 km distanță de Cluj-Napoca.
Ne-ar fi prins bine mai multă apă. Cu soarele sus și fără nori pe cer, urcușul nu este tocmai ușor. Plimbarea însă este binevenită. Copii fiind, în urmă cu mai bine de 15 ani, parcurgeam drumul acesta alături de bunici. Nu s-a schimbat deloc. De fapt, asfaltul. Au rămas livezile, pădurile, liniștea, florile de salcâm.
La mănăstire, aceeași liniște. Ne adunăm în jurul preotului ortodox care ne istorisește despre parcursul religios al lăcașului de cult, iar apoi ne plimbăm prin curtea mănăstirii.
Biserica de la Mănăstirea Nicula este renumită datorită faptului că de-a lungul timpului a adăpostit între pereții săi renumita icoană făcătoare de minuni, pictată în anul 1681 de meșterul Luca din Iclod. Icoana ar fi lăcrimat timp de 26 zile, între 15 februarie – 12 martie 1699, conform unui proces verbal care a fost întocmit de ofițeri austrieci la vremea respectivă. Este momentul în care mănăstirea a ieșit din anonimat, an de an credincioșii venind aici în pelerinaj, pe jos.
„Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”
Atenția ne este furată de biserica din lemn din curtea mănăstirii. Micul lăcaș de cult datează încă din secolul al XVII-lea, a fost strămutată aici din cătunul Năsal – Fânațe, înlocuind biserica din lemn ce se afla la Nicula încă din anul 1552 (distrusă în urma unui incendiu).
Prezența vechii biserici de lemn, în stil maramureșean, este prima mărturie istorică cu privire la așezarea monahală de la Nicula. Pășind în negurile istoriei încă două secole, prin anul 1326, la Nicula se afla o pădure. Aici își găsise liniștea pustnicul ortodox Nicolae, numele său fiind asociat atât pădurii, cât și satului și, mai apoi, mănăstirii.
Din păcate, credincioșii (unii) țin și ei morțiș să-și asocieze numele și existența cu aceste locuri unde timpul se oprește, parcă, în loc…
Mănăstirea Nicula mai este renumită și datorită picturii pe sticlă, un meșteșug călugăresc care a fost învățat inclusiv de săteni. Nicula reprezintă, așadar, prima școală de pictură pe sticlă din România, iar datorită meșterilor iconari de-aici, tehnica picturii pe sticlă s-a extins și în Transilvania (obiceiul își are originile în Bavaria, Boemia și Austria).
Asupra autenticității icoanei aflate la mănăstire planează încă dubii și o dispută a rămas în aer. În anul 1713, Sigismund Kornis, care ocupa funcția de guvernator al Transilvaniei la momentul respectiv, ducea icoana făcătoare de minuni la Castelul Kornis (din actualul sat clujean Mănăstirea). În 1724, icoana ajungea la Cluj, în posesia iezuiților, fiind adăpostită în actuala Biserica Piaristă de pe str. Universității (edificiul a ajuns în posesia piariștilor în anul 1776). Ulterior, firul poveștii se împarte în două: pe de-o parte, se consideră că icoana originală ar fi rămas în continuare la Cluj, pe de altă parte se consideră că icoana a fost dăruită sătenilor înapoi, de către nobilul român Ioan Cupșa.
Admirând pentru câteva clipe împrejurimile, poți concluziona că, poate, nu (mai) contează. Valoarea locului stă, oarecum, în momentul prezent. Cei pe care pelerinajul îi unește și îi (re)găsește în credință și spiritualitate, își iau valorile din aceste aspecte ce țin de suflet. Pentru ceilalți, locul poate surprinde prin pitoresc, liniște, istorie bogată, rural primitor.
Pelerinajul nostru nu a fost unul religios. Însă a fost bogat prin prisma experienței directe cu un loc atât de renumit la nivel național pentru o bună parte a celor din jurul nostru, precum și prin prisma familiarizării cu istoria locului și a artei monahale, renumite în Transilvania. Mănăstirile își deschid mereu porțile călătorilor, indiferent dacă aceștia ajung acolo în căutarea liniștii sufletești sau dintr-o curiozitate turistică și culturală.
_ _ _
Articol realizat în cadrul inițiativei de promovare turistică a județului Cluj și a Info Trip-ului organizat în luna mai 2018 de către Consiliul Județean Cluj în colaborare cu Asociația Națională a Agențiilor de Turism.
Articole recomandate #InfoTrip:
- Patrimoniul natural și cultural al județului Cluj | Câteva idei din Info Trip despre cum putem dezvolta sectorul turistic
- Vizită la casele nobililor transilvăneni: Castelul Bánffy din Răscruci
- Vizită la casele nobililor transilvăneni: Castelul Bánffy din Bonțida
- De vorbă cu un armean la Gherla: o neașteptat de savuroasă vizită la Catedrala Armeano-Catolică | VIDEO
- Dej, de la oraș poluat la oraș turistic? Trei strategii de luat în calcul | #InfoTrip
