Să cunoaștem satele clujene: impresii de călătorie din Leurda | #ClujulVăzutAltfel
Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel: 422 sate, 75 comune, 5 municipii, 1 oraș . Mulțumim voluntarilor Carmen Filimon, Andreea Câmpean și Denisa Gioană pentru deplasare, culegerea informațiilor, realizarea fotografiilor și redactarea textului.
Proiectul „Clujul văzut altfel”, al portalului Cluj.com, inițiat din dorința de a valoriza toate localitățile frumosului nostru județ, căruia m-am alăturat și eu ca voluntar, mi-a purtat pașii în satul Leurda, împreună cu Denisa și Andreea.
Leurda este unul dintre satele aflate în comuna Cășeiu, județul Cluj, așezat în zona de deal, având în prezent doar câteva case încă locuite. Este situat în partea nord-estică a comunei Căşeiu, în apropierea localității Sălătruc, la o distanță de 4 km de Rugășești, 11 km de reședința de comună Cășeiu și 45 km de Municipiul Dej. Satul Leurda este așezat în partea de est a Văii Sălătrucului, având ca vecini la vest satul Sălătruc, la nord și nord-est comuna Chiuiești, în partea de est satul Ciceu-Corabia spre Cetatea Ciceului, iar spre sud satul Gârbău Dejului, făcând limita de hotar cu județul Bistrița.
Coborând din autocar, la intrarea în comuna Chiuiești, suntem putin derutate… Cum vom reuși, oare, să ajungem în satul Leurda, ce ne-a fost repartizat pentru a-l descoperi? Eram puțin nemulțumite de priveliștea cu un drum neasfaltat, ce apărea în dreptul indicatorului orientat în dreapta, către Leurda – 4 km, aflat în localitatea Sălătruc, un alt sătuc al comunei Cășeiu. O „minune” ni se arată tocmai pe șosea… o mașinuță oprise și domnul amabil, care s-a prezentat a fi preotul Iuga Marius (de origine din Maramureș – Lăpuș), se oferă să ne ducă la destinație… Este tocmai preotul de la biserica din Leurda, care mergea acolo… waw… noi ne exprimăm mulțumirea și faptul că avem mare noroc cu dânsul, dar suntem corectate „nu cu părintele, cu Dumnezeu Preasfântul – să corectăm ideea,… Dumnezeu le rânduiește pe toate”.
Drumul – DC 5, spre și în sat, pe care am intrat de îndată ce am ieșit de pe drumul național DN18 B, lasă puțin de dorit, fiind asfaltat doar parțial.
Bucuria ne trece repede… și trecem la fapte – vrem să aflăm cât mai multe despre aceste locuri, cumva parcă „uitate de lume”…
„Ce puteți să ne spuneți despre Leurda?” Răspunsurile încep să curgă…
Numele localității se pierde în negura timpurilor și pare să vină de la planta cu aceeași denumire – leurda, care este folosit și ca aliment. În izvoarele vremii așezarea sătească poartă două grafii diferite, respectiv Leurda Gârbăului care apare la 1858 și ulterior, satul dezvoltându-se, în anul 1909 apare sub numele actual Leurda (Coriolan Suciu – Dictionarul 1, din 1967). Astfel că satul, ca așezare, s-a format relativ recent, începând din anul 1858, când locuitori din satul învecinat, Gârbău Dejului, au început să își construiască case pe aceste dealuri, în urma primirii unor suprafețe de pământ de la părinți.
Peisajul ce ni se dezvăluie de o parte și alta a drumului, este marcat de Dealurile Ciceului, având în centru Dealul Măgurii, important prin masivitatea și frumusețea lui, și a cărui „frunte” comunică de aproape cu istoricul fort Ciceu, una din cetățile domnitorului Ștefan cel Mare.
Ajungem foarte repede la o biserică de lemn, care datează din sec. al- XVIII-lea, aceasta fiind așezată oarecum neobișnuit, în vârful unui deal, fiind construită la marginea satului Leurda dinspre Sălătruc, tocmai pentru a fi aproape de ambele localități, folosind comunităților ortodoxe din cele două sate. De aici, se deschide parcă, priveliștea sătucului dintre dealuri, Leurda.
Biserica de lemn din Leurda are hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Acesta este lăcașul de cult în care se oficiază și azi slujbele, la sărbători, la hram, oamenii fiind puțini și în vârstă, trăind în case răsfirate pe dealuri și văi.
Foarte bucuros și amabil, părintele Iuga Marius, ghidul nostru spiritual, a deschis poarta bisericii și am pătruns timid spre o lume tăinuită și veche… Într-o curte generoasă, plină de verdeață și pomi, la intrare, pe partea stângă ne-a întâmpinat tăcută o troiță mare, un foișor și o cruce de piatră. Preotul ne-a deschis bisericuța pentru a o vizita, am făcut câteva poze și, tot aici, dânsul ne-a relatat, cu vorbe tihnite, istoria spirituală a acestor locuri și a bisericii.
Viața religioasă în zona satului Leurda datează dintr-o vreme mai îndepărtată decât înființarea satului.
În anul 1894 credincioșii locului au cumpărat din comuna Chiuiești, biserica de lemn cu Hramul „Sfinții Mihail și Gavril”, o biserică de mici dimensiuni pe care au așezat-o în Preluca. În toamna anului 1997, aceasta a fost vândută Muzeului Județean Bistrița, unde a fost mutată și restaurată, putând fi vizitată și astăzi. Timp îndelungat, satul Leurda a fost filie a Parohiei greco-catolice Gârbăul Dejului.
În 1925, Ieromonarhul Mandita Nicolae Nicodim aduce o bisericuță de lemn de la Rohia, care servește ca Biserică Ortodoxă, ulterior aceasta fiind tencuită interior și exterior. Prin faptul ca aici au slujit mai mulți călugări sau preoți celibi este cunoscut locul sub denumirea Mănăstirea de la Leurda. Biserica aceasta are Hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și a fost reconstruită în Dumbrăjoara.
De precizat faptul că la începutul secolului XX, în Rohia existau două biserici de lemn, una ortodoxă – construită la 1893 și una greco-catolică – construită în 1790, iar istoricul parohiei nu consemnează care dintre aceste biserici a fost adusă ulterior în Leurda. Referitor la acest aspect aflăm dintr-o lucrare consacrată Bibliei de la Bălgrad, lucrare realizată cu sprijinul Mănăstirii Rohia, că biserica din Dâmb, construită în anul1790 a fost cea mutată la Leurda.
Biserica a fost sfințită în anul 1932, când era în administrarea preotului-călugar Mandita Nicolae Nicodim, autor prodigios de literatură morală și religioasă. Acesta a scris multe cărți folositoare de suflet, așa încât a acoperit un spațiu de secole în lumea spiritului, fiind la Leurda a scris „Al cui chip să purtăm?”, „Vârtejul Rătăcirilor”.
Efect al unei îndelungate și rodnice activități spiritual religioase, de aici s-au format numeroși slujitori ai altarului: arhimandrit Vaida Gamaliil, fost stareț al mănăstirii Cozia și exarh al mănăstirilor din arhiepiscopia Râmnicului, autor al unei monografii a Mănăstirii Cozia, preot Vasile, consilier administrativ la Mitropolia Iași, stareța mănăstirii Polovragi.
De la 01.03.2001 Leurda Sălătruc a devenit parohie de sine stătătoare, fiind administrată de preotul Iuga Marius Nicolae, ghidul nostru spiritual. Au fost efectuate renovări interioare, biserica devenind mai luminoasă și frumos pictată, aceasta fiind resfințită în anul 2005.
Nu se poate ca astfel de locuri să nu te facă să te simți mai bun, mai iertător, mai înțelept!
După ce am admirat picturile care acoperă pereții bisericii, am ieșit în lumea noastră, plecând mai departe pe drumul încă asfaltat…, însoțite de părinte, care cu iubire și prin amabilitate, ne-a invitat apoi să găsim împreună Crucea de piatră.
Am pornit în căutarea acesteia și deodată drumul asfaltat recent a devenit unul vechi, pietruit, ce așteaptă nerăbdător să fie băgat puțin în seamă… Zona este frumoasă, dealurile domoale și pline de vegetație, de un verde lucitor, îți dau ocazia să experimentezi drumeții în aceste locuri.
În partea din stânga a fotografiei îl puteți vedea pe preotul Iuga Marius, ghidul nostru pe toată durata șederii în sătucul dintre dealuri, ce ne conducea către monumentul din vale, ce amintește de o fostă mănăstire; din păcate, monumentul stă ascuns între copaci, pe o moviliță și nu e întreținut.
Crucea de piatră, amplasată la 27 mai 1933 pe malul văii ce trece pe lângă biserică și pe unde era vechiul drum din sat, a fost ridicată în amintirea „fraților mei călugări, omorâți de ungurii catolici și mănăstirea arsă în anul 1748″. Din cele înscrise pe aceasta cruce, putem înțelege că a fost ridicată de către sau prin grija unui călugăr ce a viețuit în zonă.
În acest mic sătuc așezat între dealuri, încă mai întâlnești case vechi de bârne acoperite cu șindrilă și oameni pentru care timpul a rămas la fel și de la care poți afla povești nebănuite. Noi i-am cunoscut pe frații Vaida Silviu și Ioan și pe Domnica Botca, gazde bune, care ne-au împărtășit cu căldură, câte ceva din viața satului, ceea ce dorim să vă facem cunoscut și vouă.
Teritoriul satului, cuprins de dealurile dimprejur, formează un cadru natural în care se practică agricultura, deși calitatea și cantitatea pământului din această zonă deluroasă nu permite decât atât cât să satisfacă necesitățile individuale ale locuitorilor. Aici, din cele mai vechi timpuri, oamenii locului au plantat livezi de pomi fructiferi, iar în zonele mai joase au cultivat pământul roditor; creșterea animalelor și folosirea pășunilor are o mare tradiție, aceasta fiind ocupația de bază a celor câțiva localnici.
Natura înconjurătoare și așezarea acestor locuri în zone mai retrase îți oferă posibilități de petrecere a timpului liber, de cunoaștere a rostului străvechi.
O mare importanță o au pădurile. Ele au o deosebită valoare estetică și peisagistică. Pădurile și pășunile îți încântă ochiul, aici putându-se face interesante excursii și drumeții, se pot culege flori, plante medicinale; mălaiul cucului (foto mai jos) este o plantă ce o întâlnești pe dealuri, în luna mai, ca și pădurea de salcâmi, care îți bucură privirea și simțurile cu mireasma florilor. Fructele și ciupercile de pădure abundă în diferite perioade ale anului, amestecul de pădure, vale, șes, pajiște fiind prielnic pentru acestea.
Pentru cei care vor să se relaxeze în fân, căpițele din natură dar și cele din fânare nu vor fi doar pitorești, ele ascund o colecție impresionantă de plante cu rol terapeutic. S-a descoperit că terapia cu fân este cu adevărat benefică pentru organism. Așa că vă invităm să luați parte la o experiență inedită, sa dormiți în fân, după ce oamenii locului îl cosesc și usucă.
Foarte amabilă, octogenara Domnica Botca ne-a povestit una-alta din viața personala și a satului…
Din spusele dânsei, aflăm că a crescut fără tată de la 2 ani, în tinerețe îi spunea mamei „mama n-am năframă… n-am 3 lei să mă duc la joc”, muncea pentru a se putea duce la „strânsură” (joc), a avut și fericire (dar mai puțină), s-a măritat cu un om bun, au muncit, și-au făcut casă, de toate, cum nimeni nu avea în sat… Un frate al ei a avut un ziar în vechime…
Dânsa mai păstrează și război de țesut, dar e în pod și ne spune că și-ar dori să-l monteze când vine fata ei acasă… Are „pat împerinat”, pe care cu drag ne-a dat voie să îl vedem și să vi-l putem arăta și vouă.
Respectabila gazdă, ce-și duce viața în singurătate de câțiva ani, ne împărtășește cu regret o realitate a micului, dar frumosului sătuc…
„Satul era frumos! S-o dus satul, acol la cimitir… Îs tare puțini oameni… și numa tăt câte unul…”
Preotul Iuga, ghidul nostru, intervine la aceste cuvinte și ne spune că „e valabil epitaful lui” – „Eu sărac merg înapoi/ Ș-atunci mă gândesc la voi/ Voi ce mergeti înainte/ …”
Părăsim așezările omenești ale satului Leurda, în gând cu versurile compuse de preotul Iuga Marius.
„Într-un cot și-n vârf de munte
Nu poți face lucruri multe”.
Acolo, în acele locuri încărcate de farmec, îmi doresc ca tăcerea să rămână sfântă și să ne șoptească doar Natura!
Iar dacă simțiți nevoia să explorați natura, să vă pierdeți în mirosuri îmbietoare, cum doar la țară mai întâlnești, sătucul dintre dealuri, vă așteaptă să îi înțelegeți rostul.
Mulțumim pentru ajutor amabilei noastre gazde, preotul Iuga Marius și localnicilor menționați!
Vă mulțumesc pentru lectură și sper ca informațiile mele să vă fie de folos.
Redactor CARMEN FILIMON
Fotograf ANDREEA CAMPEAN
