Hold on, we-re going home (Klyde & Andrada Codorean Cover)

de | | 2 Minute

Hold on, we’re going home

Destinul unei piese ,,hit”, dincolo de succesul asociat, poate fi uneori un mare paradox.
Poate crezi ca nu stii piesa ,,Hold on, we’re going home”, insa vrand-nevrand, dupa primele acorduri, realizezi ca linia melodica ti-e familiara. Ai tot auzit-o la radio, in masina unui prieten, la vreo petrecere sau ca zgomot de fundal cand stateai acasa la calculator si vecinul a dat volum la muzica.
Stii melodia. Dar nu stii cum se numeste, nu stii nici cine canta.

Am descoperit in ultimii ani ca variantele cover ale acestor piese de succes (dar atat de anonime totusi pentru multi dintre noi!) suna, de multe ori, mai bine decat originalul – desigur daca sunt interpretate la un nivel calitativ de bun simt. De ce senzatia aceasta ?

Aceeasi senzatie am resimtit-o ascultand cover-ul realizat de Klyde si Andrada Codorean pentru piesa mai sus amintita: ,,Hold on, we’re going home”. Imi place mai mult decat originalul, original interpretat de Drake, apropo, si care mi-a ajuns inevitabil la urechi in ultima perioada.

Raspunsul e destul de simplu si banal: imi place versiunea celor doi pentru ca aduce in prim plan factorul uman, mai exact e versiunea in care fiecare emotie isi gaseste si isi are locul ei, in care ritmul alert si dansabil e inlaturat, ramanand vocea lui Klyde si a Andradei, voci acompaniate armonios de clape. Atat: simplu si frumos. E prima data cand aud piesa interpretata intr-o astfel de formula si, cred, e prima data cand linia melodica imi chiar place.

Klyde este un artist clujean, care a devenit mai cunoscut in urma participarii la X-Factor, lansand ulterior mai multe piese – puteti descoperi mai multe despre el aici. Cover-ul de fata este realizat in colaborare cu Andrada Codorean, membra Nuages Quartet. Filmarile au fost facute la Grand Hotel Napoca, de catre Ruxandra Patrascu, intr-o atmosfera relaxata si placuta, de montaj ocupandu-se Catalina Ciolan si Iulia Romana Pop. Inregistrarea piesei a avut loc la Quantumsound Studio, din Cluj.

Marc Iulia
Redactor Cluj.com