Clujul – un oraș al întregii lumi
Atunci când iubești ceva, iubești pur și simplu, necondiționat și cu tot sufletul. În acest mod iubim și orașul nostru, Cluj. Unui turist străin i-ar fi destul de greu să înțeleagă raționamentul din spatele afecțiunii noastre pentru oraș, lui îi lipsește legătura intimă cu sufletul acestui oraș. Și totuși, de ce vin turiștii din toate colțurile lumii la Cluj?
Am fost puțin măguliți atunci când am aflat că în anul 2016, numărul turiștilor care au vizitat Clujul a depășit numărul de locuitori ai orașului. Acest lucru demonstrează că urbea se transformă într-un mod frumos, interesant, atractiv și, mai ales, hotărât. Există multe motive să vizitezi Clujul. Fiecare călător are rațiunea sa pentru care vine și revine în ,,orașul comoară”.
Care sunt motivele pentru care turiștii din Europa, Asia și cele două Americi vin să viziteze Clujul?
Nu este un secret pentru lume faptul că orașul nostru este un pol economic și al dezvoltării la nivel național. Acest lucru se simte în trafic, în aglomerația din oraș, în cererea de pe piața imobiliară. Mulți investitori vin la Cluj ca să își dezvolte afacerea. Cu această ocazie oamenii de afaceri se transformă și în turiști, luând la pas străzile Clujului pentru ai cunoaște potențialul, trăsăturile distincte, sensibilitățile.
Un turist din Statele Unite ale Americii sau din Turcia, de exemplu, ar putea fi extrem de interesat de modul în care este construit acest oraș, sau de modul în care s-a transformat de la sfârșitul comunismului până în prezent. O altă curiozitate arzătoare care poate determina un turist din altă țară să viziteze Clujul ar fi bisericile vechi din orașul nostru, parcul artistic de la Vlaha, o localitate din apropierea Clujului, sau dacă călătorul venit de peste mări și țări are o atracție irezistibilă pentru mecanisme va ști că în Cluj există primul kinetic steampunk pub din lume și va veni să ne cunoască.
Costurile vieții raportate la calitatea acesteia este un alt motiv pentru care turiștii din alte țări vin la noi și găsesc fascinant acest oraș din ,,altă lume”. La Cluj oamenii știu să savureze viața și asta simte orice om aflat în vizită sau care are intenția serioasă de a-și despacheta bagajele și a rămâne aici pentru toată viața. La noi în oraș găsești oricând mâncare bună, băuturi atent alese, la un preț rezonabil pe care le poți savura fără a provoca seisme financiare în portofel.
Clujul este situat în ,,centrul lumii”! Orașul nostru se află la o distanță de câteva sute de kilometri de spectaculoșii munți ai României, și oferă deschidere spre toate marile orașe din țară și din Europa. Prin infrastructură și calitatea comunicațiilor, Clujul nostru va oferi oricărui călător posibilități nelimitate. Acestuia îi va rămâne să aleagă: să viziteze ,,orașul lumii” o zi-două, sau să rămână la noi pentru mai multe luni. Însă, indiferent de alegere, noi, clujenii, vom primi oaspeții din alte țări mereu cu multă căldură și ospitalitate.
Bun venit pe-aici!