„Your writing voice is the deepest possible reflection of who you are. The job of your voice is not to seduce or flatter or make well-shaped sentences. In your voice, your readers should be able to hear the contents of your mind, your heart, your soul.” (Meg Rosoff)
De ce scriem? Scriem pentru a da glas universurilor interioare, pentru a lansa sau a combate idei. Scriem pentru libertate! Scrisul este un miracol, căci ne dă aripi care să ne poarte în lumi trecute, prezente și viitoare, fictive sau reale. Scrisul (ne) eternizează. Pentru a scrie e nevoie de curaj, curajul de a-ți îmbrățișa autenticitatea și de a-ți face vocea auzită. Sunt tentată să afirm că prea puțini mai sunt cei care se pot numi scriitori în adevăratul sens al cuvântului, și nu unelte de scris, însă am avut plăcerea de a o cunoaște pe Bianca Tămaș într-o perioadă în care aveam nevoie să mi se confirme că Arta și Cultura au în continuare exponenți de seamă, iar în urma lor vin ucenicii care vor prelua cu succes ștafeta maeștrilor. Bianca este studentă la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – Jurnalism și autoarea a două volume: Când cerul era pe sfârșite (Limes, 2011) și Bere și pantofi cu toc (Eikon, 2014). Incredibilul talent pe care a știut cum să-l cultive, forța cu care își înzestrează fiecare cuvânt scris și pasiunea cu care vorbește despre domeniul pe care îl studiază o recomadă ca un model al viitoarei generații de jurnaliști.
O scurta biografie (studii, cariera, interese, hobby-uri)
B.T.: Mă numesc Bianca Tămaș, sunt studentă la FSPAC – Jurnalism, am 22 de ani, mă fascinează lumea care mă înconjoară și trebuie să împărtășesc cu alții ceea ce văd. De aceea am ales, acum mult timp, să mă apuc de scris, ajungând să public două volume, Când cerul era pe sfârșite (Limes, 2011) și Bere și pantofi cu toc (Eikon, 2014).
Pe lângă asta, citesc orice, de la cărți la anunțuri lipite pe stâlpi. Am cochetat ani buni și cu teatrul, făcând parte 6 ani din trupa de teatru francofon Assentiment de la Liceul Teoretic ”Octavian Goga” Huedin, apoi am jucat într-o piesă în limba română în trupa Carusel și, pentru o perioadă scurtă de timp, în trupa LOOL. Însă, din păcate, a fost mai multă muncă și pasiune și mai puțin talent.
Cum v-ati descoperit pasiunea si care a fost acel moment crucial din viata dvs. care v-a facut sa pasiti pe acest drum al culturii si artelor?
B.T.: De mică părinții mi-au făcut cunoștință cu literatura, citindu-mi poezii în fiecare seară înainte de culcare și până prin clasa a III-a am scris basme și tot felul de povestioare. Apoi am lăsat scrisul pentru desen, dar am simțit că nu mă pot exprima în totalitate în acest mod, așa că pe la 14 ani m-am întors în lumea cuvintelor și am rămas acolo.
V-a indrumat cineva, in mod special, inspre a va urma pasiunea ? Aveti un model sau un mentor in acest sens ?
B.T.: Părinții mei m-au susținut de la început, iar profesoara mea de limba română și profesorul de franceză din liceu m-au ajutat să-mi formez un stil. Însă, mai am mult de muncă, iar în prezent compun sub ochiul critic al scriitorului Radu Țuculescu, care nu mă menajează niciodată.
Daca ar fi fost sa aveti o alta cariera, ce alt domeniu v-ar fi atras ? De ce?
B.T.: Consider că am ales drumul care mi se potrivește cel mai bine și nu mi-ar fi plăcut să fac altceva, fiindcă, nu cred că a fost doar o alegere, ci mai mult un imbold al sufletului.
Daca priviti in urma, care dintre proiectele va sunt cel mai aproape de suflet?
B.T.: Bere și pantofi cu toc este proiectul cel mai aproape de sufletul meu fiindcă am muncit mult la acest volum. Am scris și rescris, am căutat surse doar ca să fac un prim pas spre schimbarea lumii. Am vrut ca cei care îl citesc să deschidă, măcar puțin, ochii, să vadă în ce lume trăim, că suntem prea răi, prea egoiști.
Ne puteti impartasi vreo experienta memorabila, o amintire frumoasa, interesanta sau pur si simplu semnificativa pentru dvs., un moment demn de amintit ?
B.T.: Mereu am avut o legătură sufletească foarte strânsă cu mama, de aceea, de cele mai multe ori, simțim când cealaltă are o problemă. Când a avut loc lansarea volumului Când cerul era pe sfârșite și a venit rândul meu să vorbesc, am simțit cum mă emoționez, că vocea îmi tremură și am început să plâng. Fiind întrebată din public de ce sunt atât de emoționată, am răspuns: ”Fiindcă plânge mama”, ea fiind pitită undeva în spatele unui spectator, ca eu să nu o văd, însă fără efect…
Ce ne puteti spune despre publicul clujean, cum vi se pare acesta ? (eventual comparativ cu publicul din alte orase ale tarii / lumii )
B.T.: Fiindcă provin dintr-un oraș micuț unde nu sunt posibilități… culturale (să zic așa), am rămas plăcut surprinsă de atitudinea publicului clujean față de cultură. Sala Teatrului Național e plină la fiecare spectacol, librăriile sunt pline în cazul lansărilor de carte, iar evenimentele culturale parcă nu se mai termină. Oamenii sunt mai deschiși, știu să aprecieze altfel munca pe care o depun ceilalți.
Cum ati descrie acest oras ?
B.T.: Clujul pentru mine înseamnă libertate… libertatea de a gândi, de a vorbi, de a avea un stil propriu, fără teama de a fi judecată.
Care sunt acele elemente ale personalitatii dvs. care se potrivesc foarte bine cu spiritul si caracteristicile Clujului ?
B.T.: Sunt o persoană agitată, mereu în mișcare, vorbesc mult și gesticulez și mai mult. Cum spun mulți dintre prietenii mei, sunt ”dubioasă”, iar datorită faptului că în Cluj există atât de multe persoane care ies în evidență prin stilul lor ieșit din comun, cred că mă încadrez destul de bine.
Fie ca e o cafenea, un restaurant sau un parc, toti ne gasim de-a lungul timpului un loc de refugiu si relaxare. Care sunt acele locuri din Cluj in care va place sa va petreceti timpul liber, singur(a) sau alaturi de prieteni, si care va fac sa reveniti cu fidelitate de fiecare data? De ce?
B.T.: Este o cafenea drăguță în Piața Muzeului care are balcon, unde sunt două mese. Mesele alea au fost martorele multor seri de vară pline de săruturi, zâmbete sincere, certuri, discuții serioase, cursuri de pe care învățam fără prea multă tragere de inimă, iar cafeneaua, deși are acum balconul închis, îmi oferă un sentiment ce poate fi asociat cu… ”acasă”.
Daca un prieten ar vizita Clujul pentru prima data, care ar fi acel top 5 locuri de vazut in Cluj ?
B.T.: Teatrul Național
Cetățuia
Parcul Mare
Parcul ”La Butuci”
Grădina Botanică
Ati schimba ceva anume la Cluj?
B.T.: Uneori, deși e plăcut că debordează de energie, este prea mare agitația, prea aglomerat, prea multe mașini și prea multă gălăgie…
Spuneti-ne cate ceva despre proiectul la care lucrati acum sau despre planurile de viitor pe care le aveti.
B.T.: În prezent încerc să jonglez între licență, un roman și ieșirile cu prietenii și sper că odată ce se termină nebunia asta să încerc să mă axez pe ceea ce-mi doresc să fac în viață, jurnalismul. Vreau să conturez o imagine frumoasă a lumii, să scriu despre oameni simpli cu povești de viață extraordinare, oameni care, din pasiune sau poate chiar din întâmplare și-au lăsat amprenta într-un mod pozitiv asupra lumii… să nu-i las în umbră.
Pe scurt, viziunea unui scriitor despre Cluj:
B.T.: – Cel mai boem loc: L`Atelier Cafe
– Cartierul de suflet: Mănăștur
– Cel mai dinamic si plin de viata loc: Piața Muzeului
– Cel mai relevant eveniment clujean pentru mine: Festivalul Internațional de Carte Transilvania
– Cel mai interesant si neconventional spatiu pentru evenimente culturale: strada Potaissa
– Aici e liniste si relaxare: Parcul Mare
Care ar fi mesajul dvs. pentru clujeni si cei care urmaresc Cluj.com?
B.T.: Citiți, mergeți la teatru, la operă, comunicați! Am uitat să comunicăm… nu e suficient să spunem ce am făcut azi. Trebuie mai multă substanță!
Iar în cazul în care, v-am atras atenția și ați dori să mă citiți, vă astept cu mult drag pe http://tamasbianca.wordpress.com
Clujul este orașul unde Bianca a găsit libertatea de exprimare pe care a valorificat-o sub forma celor două volume mai sus menționate și a mai multor articole (”Să ne jucăm că facem artă” sau cum o fetiță de cinci ani a ajuns la a treia expoziție de tablouri, Un tânăr din Cluj mută street art-ul de pe pereţi pe piele, O comună din judeţul Cluj s-a transformat în locul de întâlnire al tuturor hipioţilor lumii), însă efervescența culturală a orașului continuă să o surprindă în mod plăcut.
B.T.: Ce iubesc eu cel mai mult la Cluj, sunt oamenii. Mereu agitați, mereu zâmbitori, mereu pregătiți să dea o mână de ajutor. De asemenea, sunt surprinsă pe zi ce trece de importanța acordată artei. Oamenii sunt în adevăratul sens al cuvântului entuziasmați de un pictor, un scriitor, un sculptor. Au învățat să aprecieze munca pe care o depunem și ne apreciază. Sunt conștienți că nu e ușor să scrii o carte, să faci un graffiti, să cânți la vioară.
Totul e o mișcare continuă, în aparență haotică, dar de fapt foarte bine structurată. Nimic nu e întâmplător. Am ajuns să interacționez cu persoane pe care nu credeam că voi ajunge să le cunosc, mi-am făcut prieteni pe viață și, cel mai important, mi-am dat seama, în acești aproape 3 ani de când sunt în Cluj, că munca mea nu e în zadar.
Și ca o încheiere, datorită faptului că eu sunt de obicei cea care iau interviuri, am realizat că nu este tocmai ușor să raspunzi unor întrebări… e mult mai ușor să le formulezi.
