Vrăjitorul din Oz la Casa de Cultură a Studenţilor

de | | 2 Minute

Vrăjitorul din Oz la Casa de Cultură a Studenţilor

 

18 ianuarie 2015 – piesa “Vrăjitorul din Oz” a Teatrului Excelsior Bucureşti la Casa de Cultură  a Studenţilor din Cluj-Napoca

Cortina Events organizează duminică 18 ianuarie 2015, ora 11 și 18, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca, un spectacol de teatru care se adresează copiilor si părinților deopotrivă, şi anume “Vrajitorul din Oz”!

Teatrul Excelsior prezintă  spectacolul Vrăjitorul din Oz, dupa povestea nemuritoare scrisă de Lyman Frank Baum, care a încântat copilăria multor generații cu personajele sale de neuitat: Dorothy, cățelul Toto, Sperietoarea de ciori, Omul de tinichea, Leul cel laș, Vrăjitorul din Oz, Vrăjitoarele bune și cele rele, Regele maimuțelor înaripate sau Regina șoriceilor.

O punere în scenă inteligentă, care a utilizat muzica originală a filmului lui Fleming, interpretată live de o trupă însuflețită, talentată, cu multă “poftă de joc”, la care mai adaugam si un plus de mister conferit de decorul imaginat de Mihai Mădescu și de inspiratele costume realizate de Luana Drăgoescu, vor face ca fiecare spectator, mare sau mic, să pașească braț la braț cu Dorothy și prietenii ei intr-o aventură de neuitat!

Spectacolul organizat de noi in luna octombrie, si anume „Cartea Junglei”, a avut un mare succes, jucandu-se cu sala plina pana la refuz.
Asa ca, am decis sa mai pasim pe taramul povestilor celebre, pentru a le da viata personajelor atat de indragite de cei mici.

Vrăjitorul din Oz, povestea nemuritoare scrisă de Lyman Frank Baum acum mai bine de 100 de ani, este un basm de referinţă al literaturii americane, ecranizat într-un film hollywoodian menţionat adesea printre cele mai bune zece filme din toate timpurile.

Preluând muzica din acest film, spectacolul urmăreşte povestea micuţei Dorothy care trăieşte într-o fermă din Kansas alături de mătuşa sa, Ema, şi unchiul ei, Henry, dar visează să stea într-un loc mai bun, „undeva sub curcubeu”. Într-o zi, este luată pe sus de o tornadă, care o poartă, alături de căţeluşul ei, Toto, până în îndepărtatul tărâm de basm Oz. Aici află că singurul care o poate trimite acasă este Vrăjitorul din Oz. La drum o însoţesc Sperietoarea, Omul de Tinichea şi Leul cel Laş, care îşi doreau fiecare să obţină ceva: minte, o inimă şi curaj. După ce trec prin multe peripeţii, ei descoperă că Vrăjitorul din Oz este doar un biet circar. Totul se sfârşeşte însă cu bine: cu ajutorul pantofilor de rubin primiţi în dar, Dorothy se întoarce acasă.

Bilete sunt disponibile la agenţia de bilete a Casei de Cultură, agenţia teatrală, standul de bilete din Iulius Mall (lângă Info Point) şi online pe www.biletmaster.ro.

 … Așadar, rezervați in agendă ziua de duminică, 18 ianuarie 2015, ora 11 si 18, si locaţia – Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj Napoca, pentru că spectacolul “Vrăjitorul din Oz” nu trebuie ratat!

Durata spectacolului: 80 minute.

Spectacolul este recomandat copiilor cu varsta intre 3 si 11 ani.

Toti copiii, indiferent de varsta, vor intra pe baza de bilet, si li se va acorda o reducere.

Pret bilet adulti: 55 lei si 45 lei
Pret bilet copii: 40 lei si 30 lei