De ce să mergi la Noaptea Muzeelor

de | | 3 Minute

De ce să mergi la Noaptea Muzeelor

A început weekendul, însă acesta nu-i doar un weekend obișnuit. Începe weekendul în care în noaptea de 13 mai lăsăm activitățile obișnuite deoparte și ieșim să ne luăm doza de artă! Noaptea Muzeelor 2023 ne-a pregătit expoziții, intervenții culturale și experimente artistice, proiecții, prezentări, spectacole, concerte și tururi interactive. Iar dacă nu te-am convins că merită să ieși din casă nici după ce-ai citit câte chestii faine vor avea loc duminica aceasta prin oraș, hai să vedem de ce merită să mergi la Noaptea Muzeelor 2023

Îți spuneam mai demult într-un alt articol în care ți-am dat 10 motive pentru care să mergi la Noaptea Muzeelor că „dinozaurii nu o să te alerge prin holurile Muzeului de Paleontologie, și nici nu o să te înghită cu tot cu ghiozdanul în care ascunzi pufuleți 😉”. Încă e valabil, la fel ca restul de 9 motive pe care le mai găsești acolo. Dar îți oferim aici încă câteva motive, poate ceva mai serioase, pentru care să ieși din casă duminica aceasta.

De ce să mergi la Noaptea Muzeelor 2023 (1)

De ce să mergi la Noaptea Muzeelor 2023?

Pentru descoperirea istoriei și a culturii locale #altfel

Știm că poți să faci asta oricând, dar hai să fim serioși. Tuturor ne e greu să ne gestionăm timpul în așa fel încât să ne permitem să mergem buluc în toate muzeele într-o zi. De aceea, Noaptea Muzeelor ne oferă o oportunitate unică de a explora istoria și cultura diferitelor civilizații. 

În plus, putem face asta printr-un mod inedit, căci Noaptea Muzeelor nu e doar despre vizita clasică la muzeu, ci este despre a le experimenta prin prisma evenimentelor speciale organizate în cadrul diferitelor locații.  

Pentru că Noaptea Muzeelor = distracție pentru toată lumea

Pe bune, nu glumim. Știm că muzeele nu sunt întotdeauna pline de entuziasm și energie, însă la Noaptea Muzeelor distracția este pentru întreaga familie. Sau pentru întregul grup de prieteni. Muzeelor, galeriilor și instituțiilor culturale li se schimbă radical atmosfera. Pe parcursul serii au iluminare specială, muzică și multe alte elemente speciale care creează o experiență unică și captivantă pentru curioși. 

De ce să mergi la Noaptea Muzeelor 2023 (3)

Pentru evenimentele speciale

Pe lângă accesul la expozițiile permanente pe care poți să le vezi de obicei la muzee, Noaptea Muzeelor include de obicei și evenimente speciale. Concerte, proiecții de film, prezentări de dans sau alte spectacole de divertisment care îți vor completa experiența și îi vor aduce stropul de unicitate. 

De ce să mergi la Noaptea Muzeelor 2023 (5)

Pentru a cunoaște oameni noi

Evenimentul scoate de obicei din casă mulți oameni, așa că este un prilej excelent de networking. Partea mai puțin distractivă este când trebuie să aștepți după ceilalți, însă poți profita de asta și poți să te bucuri de compania celorlalți care sunt în căutarea comorilor orașului.  

Dacă încă mai ai nevoie de motive pentru care evenimentul este unul pe care nu trebuie să-l ratezi, îți lăsăm aici un articol în care ți-am prezentat câteva dintre comorile pe care muzeele Clujene le găzduiesc. Poate îți stârnesc curiozitatea și pornești în căutare de alte minuni pe 13 mai 😀. 

Nu l-am inclus neapărat ca a fiind un motiv pentru care să te bucuri de întreaga experiență, însă pentru studenți sau pentru cei mai tineri, o oportunitate excelentă este faptul că intrarea este gratuită😀.

Programul întreg și detalii despre cele 27 de locații deschise găsești pe site-ul evenimentului, acolo unde poți vedea și ce activități au loc în fiecare dintre ele. Ce-i sigur e că Noaptea Muzeelor va fi peste tot în oraș, și chiar de încerci să scapi de artă și istorie, n-ai cum.

Muzeele sunt locuri unde istoria și cultura se întâlnesc și locul care ne oferă oportunitatea de a înțelege trecutul și prezentul, de a afla mai multe despre lumea în care trăim și despre cum am ajuns aici, iar Noaptea Muzeelor este evenimentul în care poți să faci asta în timp ce te și distrezi. 

Arată-ne și nouă pe Facebook sau pe Instagram ce comori ai găsit prin muzeele din Cluj și cum ți-a fost seara 😀.

Sursă foto: Noaptea Muzeelor Cluj-Napoca