Fii voluntar la TIFF, cel mai mare festival de film din România!

de | | 2 Minute

Fii voluntar la TIFF, cel mai mare festival de film din România!

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) a dat startul înscrierilor pentru cei interesați să devină voluntari în cadrul celei de-a 23-a ediții a festivalului, care va avea loc în Cluj-Napoca în perioada 14 – 24 iunie 2024. 

Voluntarii vor avea oportunitatea să se implice în organizarea celui mai important eveniment cinematografic din România și unul dintre cele mai semnificative din Europa Centrală și de Est, cunoscut pentru selecția sa de calitate și pentru modul excelent în care este gestionat, oferind o atmosferă excepțională și o gamă variată de evenimente, concerte și petreceri. 

În plus, voluntarii vor putea obține experiență în organizarea de evenimente ample și complexe, iar implicarea lor în festival poate fi considerată o etapă valoroasă de învățare și de dobândire a experienței de lucru. Termenul limită pentru înscrieri este 25 mai.

Ce trebuie să faci pentru a deveni voluntar TIFF?

  1. Citește cu atenție toate informațiile de pe această pagină. Familiarizează-te cu rolurile voluntarilor. Te vom întreba ce dorești să faci la TIFF, iar aici găsești opțiunile pe care le ai.
  2. Completează cu atenție formularul, înainte de 25 mai 2024. Din răspunsurile tale ne vom face o primă idee despre cine ești.
  3. Răspunde la telefon și la numere necunoscute. După momentul înscrierii, s-ar putea să te contactăm pentru un interviu.
  4. Citește-ți e-mailul si după interviu. La finalul procesului de selecție, vei primi rezultatele și mai multe informații despre următorii pași.

Poți aplica dacă…

  • eşti născut înainte de 1 iunie 2008
  • ai cazare asigurată la Cluj-Napoca în perioada 14 – 24 iunie 2024
  • ai completat cu atenţie şi în totalitate formularul de înscriere
  • eşti o persoană binevoitoare, atentă la detalii, responsabilă, implicată şi descurcăreaţă

De ce să te înscrii?

  • pentru ocazia de a contribui la organizarea celui mai mare festival de film din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, recunoscut pentru calitatea selecției, dar şi pentru organizarea excelentă, atmosfera nemaipomenită şi diversitatea de evenimente, concerte şi petreceri
  • pentru experienţă în producţia de evenimente mari, complexe;
  • pentru că activitatea în festival poate fi considerată stagiu de practică şi experienţă în muncă
  • pentru că vei fi în contact cu oameni interesanţi și vei învăța lucruri noi;
  • pentru că știm că știi și tu multe și ești gata să-i înveti pe alții;
  • pentru distracţie şi prieteni noi;

Peste 150.000 de cinefili sunt așteptați în acest an

Cel mai mare festival de film din țară pregătește, ca în fiecare an, sute de proiecții, cine-concerte, evenimente speciale și întâlniri cu staruri. Peste 150.000 de cinefili sunt așteptați anul acesta la Cluj-Napoca pentru festival, în sălile de cinema, dar și în spațiile outdoor și alternative. Numărul participanților a crescut constant în ultimii ai, TIFF atrăgând un număr tot mai mare de turiști români și străini în Transilvania. Conform unui studiu realizat de studenții Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, peste 70% dintre participanții non-rezidenți vizitează Clujul pentru TIFF.

În pregătirea programului final, TIFF a pus în vânzare abonamentele pentru această nouă ediție. Astfel, cinefilii pot alege abonamente care le permit accesul la 10 proiecții, 25 de proiecții și evenimente speciale, sau abonamentul Gold care le oferă acces complet la festival. Mai multe detalii despre abonamentele TIFF sunt AICI.


Simplu și rapid, pe Cluj.com găsiți informațiile de care aveți nevoie! De asemenea, pentru a fi în pas cu noutățile și evenimentele din Cluj, vă invităm să ne urmăriți și pe Facebook și Instagram.