Visul unei nopţi de vară: pe graniţa dintre vis şi realitate

de | | 2 Minute

Visul unei nopţi de vară: pe graniţa dintre vis şi realitate

„Visul unei nopţi de vară” – una din cele mai cunoscute şi mai îndrăgite piese ale lui William Shakespeare, este transpusă în dans prin fuziunea baletului neoclasic cu dansul contemporan. Ar fi păcat să nu înţelegem că permanenta modernitate a piesei – hazardul, forţa dar şi superficialitatea relaţiilor interumane, perpetua luptă dintre sexe, controlul societăţii şi lipsa intimităţii datorate tehnologiei, ne priveşte pe fiecare dintre noi. „Visul unei nopţi de vară” este un mozaic de poveşti independente, a căror legătură o constituie cadrul natural şi lumea visului. De-a lungul existenţei, fiecare dintre noi oscilează între două planuri, real şi virtual, planuri care devin constante ale construcţiei noastre individuale. În fond, comedia shakespeariană ridică o întrebare identitară extrem de actuală pentru lumea noastră suprasaturată de imagini repetitive, o lume în care ne este foarte greu să distingem originalul de copia sa.

Synopsis

Potrivit credinţelor populare, în nopţile de vară, în preajma Sărbătorii Sânzienelor prind viaţă zâne, spiriduşi creaturi ale lumii de vis, care coboară pe pământ ca să se amuze pe seama oamenilor. În această noapte, cele două lumi, ale visului şi realităţii se contopesc, precum în comedia lui Shakespeare, unde viaţa minunatei păduri a zânelor se întrepătrunde cu viaţa cotidiană a Atenei. Lysander este îndrăgostit de Hermina însă tatăl acesteia, doreşte să o mărite cu Demetrius. Cei doi îndrăgostiţi fug dincolo de graniţele cetăţii, acolo unde tirania legii nu mai ar putere. Demetrius îi urmăreşte după cei doi îndrăgostiţi, urmat fiind de Helena, care la rândul ei, este fără speranţă îndrăgostită de Demetrius. Pe cei patru tineri noaptea îi va prinde în pădurea Atenei. Gutuie şi camarazii lui actori, decid că vor face un mic spectacol de teatru la nunta regelui Teseu.Vor ţine repetiţia noaptea, în pădurea Atenei, unde spiriduşul Puck, slujitorul lui Oberon regele zânelor, transformă printr-o magie capul camaradului Poponeţ într-unul de măgar. Oberon care se ceartă des cu soţia sa Titania, va pune câteva picături magice în ochii acesteia pentru a se îndăgosti de prima fiinţă pe care o va vedea având grijă ca aceasta să fie Poponeţ. Puck, care ar fi trebuit să pună aceste picături magice în ochii lui Demetrius le va pune în ochii lui Lysander care se va îndrăgosti de Helena. Însă şi inima lui Demetrius va fi reântoarsă la Helena în urma aceleiaşi magii, ca urmare cei doi vor fi competitori pentru inima Helenei. Până la urmă, Oberon, cu ajutorul lui Puck va reuşi să descâlcească această încurcătură, Demetrius se va căsători cu Helena , Lysander cu Hermina, Titania vrăjită şi îndrăgostită de Poponeţ cu capul de măgar, îşi va reveni şi se va reîndrăgosti de soţul ei Oberon. La nunta regelui Teseu cu Hippolita regina amazoanelor, actorii vor juca o piesă plicticoasă iar după ce toţi adorm, zânele pun din nou stăpânire peste noaptea de vară.

Următoarea reprezentație: 19 ianuarie, ora 19:00