Visul unei nopți de iarnă povestit pe îndelete prin muzică și emoție | Gelateria Beldi
,,Să începem să povestim; și cum vom ajunge la sfârșit, avem să știm mai mult decât știm acum.” – Hans Christian Andersen
Întâia povestire, în care este vorba despre Gelateria Beldi
Orice gând frumos pornește de la o dorință, de la o idee, de la o imagine. Gelateria Beldi a fost creată pentru a inspira; la o înghețată deosebit de bună, autentică și artizanală, la o cafea aromată, la o prăjitură colorată, la un pahar de vin jucăuș gândurile vor lăsa în urmă planul abstract și vor veni încrezător spre realitate.
La Gelateria Beldi, timpul și spațiul se simt altfel; decorul și atmosfera locului inspiră relaxare, ideea de libertate și confort, simțurile se rafinează, sufletul se odihnește și gândurile pot explora universurile cunoscute sau doar imaginate.
Din imaginea pe care Gelateria Beldi o prezintă, dintr-un gând frumos s-a născut un eveniment special, îndrăzneț și unic.
A doua povestire, în care este vorba despre pregătirea ,,Regatului Frozen”
Trei sute de fulgi au fost migălos croșetați de mâinile oamenilor cu multă răbdare, de la AllWays.Events, iar în noaptea de dinaintea petrecerii, au fost aranjați atent la înălțime, pe tavanul Gelateriei Beldi. Alte câteva zeci de firicile albe, în care au fost suspendate ghemulețe de ,,zăpadă”, și-au găsit potrivire armonioasă cu decorul estival. În această neverosimilă poveste, în care realul și irealul interferau, totul era într-o perfectă și sublimă sincronie.
Din măslinul viguros, cu frunze mereu verzi, cădeau ghirlande de fulgi, luminițele dădeau o caldă strălucire crenguțelor înghețate, păsările maiestuoase gustau din înghețata cu fistic iar la poalele brazilor albi s-au așternut calm, ca o mantie strălucitoare, steluțele argintii și reci.
Totul părea lipsit de viață, căzut într-o veșnică amorțire, așa cum știm că este în ,,Regatul Frozen”.
A treia povestire, în care este vorba despre muzică și despre Patricia
Târziu, în noaptea rece de sfârșit de noiembrie, s-a auzit o voce caldă, care a adus viață și fericire în sala plină de fulgi a gelateriei.
La început, acordurile chitarei s-au răspândit timid, apoi, sigur și puternic sunetul a îmbrățișat inima oamenilor din sală iar vocea melodiosă și senzuală a Patriciei a pus stăpânire pe acea mică lume în care avea loc evenimentul tematic.
Invitații și-au îndreptat admirativ privirile curioase spre cântăreață, vibrând alături de ea.
Preț de câteva zeci de minute, melodioasa voce a creeat visuri și a trezit emoție în oameni; tonalitățile au urcat și au coborât într-o sublimă armonie cu decorul, cu atmosfera festivă, cu gândurile celor care și-au dat întâlnire în ,,Regatul Frozen”, la Beldi.
Acum că știm ceea ce a fost, așteptăm și alte povestiri frumoase despre ceea ce va fi. Avem convingerea că ceea ce se va mai organiza aici va fi minunat. Dacă doriți să vizitați ,,Regatul Frozen” la Gelateria Bledi, vă spunem că perdeaua de fulgi, brăduții și zăpada sunt încă acolo și pot fi admirate și fotografiate pe durata sezonului de iarnă.