O zi prin Valea Cășeielului, comuna Chiuiești, județul Cluj
P’un picior de plai, p’o gură de rai… Cam la asta s-ar rezuma mica noastră excursie în satul ce pare rupt de lume Valea Cășeielului. Aflat într-o depresiune de toată frumusețea, străbătută de un pârâu parcă rupt din povești și având o mănăstire ce atrage credincioși din toată regiunea, Valea Cășeielului e compusă doar dintr-o mână de oameni (nu mai mult de 60 de suflete împrăștiate în 24 de locuințe, excluzând, bineînțeles, mănăstirea), dar ce oameni primitori și călduroși!
Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel, desfășurat în perioada 2014 – 2016. Mulțumim voluntarilor noștri Lucian Alexandru Iacob (redactor și fotograf) și Andreea Sîrbu (fotograf) pentru implicarea, entuziasmul și munca depusă la momentul respectiv. Fiind vorba de un proiect în continuă dezvoltare, dacă doriți să contribuiți la ilustrarea unui portret cât mai complet al acestei localități, ne puteți scrie un e-mail » [email protected].
Cum ideea din spatele proiectului Clujul văzut altfel se află în strânsă legătură cu promovarea turistică, această primă întrebare îi va trece oricui prin minte: păi și ce este interesant de văzut în satul despre care tocmai vorbim? În Valea Cășeielului nu e vorba despre cine știe ce monumente sau clădiri cu potențial turistic deosebit, ci e vorba despre un mediu în care oricine dorește relaxare are chiar în fața lui mijloacele de a obține asta: natură și liniște. În rest, de vizitat, doar mănăstirea Cășiel și schitul din pădure se încadrează la categoria obiective turistice.
Ce trebuie menționat însă este că mănăstirea chiar impresionează prin arhitectură. Mânăstire de maici, atestată documentar în anul 1765, are parte de o pauză de 33 de ani ca urmare a deciziei comuniștilor de a o închide, însă în 1991 este deschisă din nou și renovată. Mănăstirea dă impresia că ar fi de abia construită, fiind într-o stare foarte bună. Pe deasupra totul e armonios estetic, de la cel mai mic detaliu arhitectural și până la modul în care se potrivește în peisaj. În afara bisericii principale, mănăstirea mai are și o bisericuță din lemn, foarte asemănătoare cu cea din Muzeul Satului din Cluj, fiind, de altfel, declarată monument istoric, tocmai pentru că are un aspect impresionant.
Mănăstirea Cășiel are două hramuri, de Buna Vestire și de Înălțarea Sfintei Cruci, bucurându-se mai ales în timpul marilor sărbători de o mulțime de pelerini, ce se și pot caza la mânăstire fără vreun cost (atunci când locurile de cazare nu ajung, turiștii sau pelerinii pot găsi cazare și la săteni). La schitul din deal ajung, de obicei, mult mai puțini turiști, însă drumul spre schit merită parcurs, fiind de o deosebită frumusețe, șerpuind printre fânețe și căpițe, ca mai apoi să intre într-o pădure deasă. Din păcate nu am ajuns chiar până la schit, dar parcurgând o bucată din drumul spre acesta am avut parte de niște priveliști ce-ți tăiau respirația.
Odată ajunși la mănăstire, deși nu am putut vorbi cu maica stareță deoarece aceasta nu era în localitate, am fost invitați la masă, în cursul căreia am putut schimba câteva vorbe cu doamne fie din Valea Cășeielului, fie din satele vecine, care au explicat cum au putut dânsele despre modul în care sătenii mai păstrează unele tradiții. Cu maicile nu am putut discuta prea mult deoarece erau mult prea ocupate.
În Valea Cășeielului obiceiuri au tot fost, dar problema e că acestea se pierd. Ca și în multe alte cazuri, tinerii se mută la orașe iar satul îmbătrânește pe zi ce trece, fiind din ce în ce mai greu pentru populația îmbătrânită, adeseori bolnavă, chiar și să se descurce cu viața de zi cu zi și pe deasupra să mai și păstreze obiceiurile și tradițiile. Chiar și așa, când este vorba de un eveniment, tot satul ia parte, cum a fost și în cazul nunții ce i-a răpit pe majoritatea sătenilor tocmai în ziua când aveam nevoie de ei…
Un obicei ce se păstrează chiar și în ziua de azi este faptul că în a doua zi de Rusalii nu numai localnicii, ci și săteni din comunele vecine se adună pe dealul de deasupra mănăstirii, cu intenția de a urca la schitul din pădure. Urcă într-acolo împreună, pe jos, cu toții purtând costume populare. Pintea Viteazul este mereu amintit, fiind o figură ce unește partea nordică a județului Cluj cu județele limitrofe. Un personaj cu iz de legendă ce a intrat în inimile localnicilor prin lupta sa pentru dreptate. În a doua zi de Rusalii, pe dealul amintit i se aduce un soi de omagiu viteazului…
Zona în care se află Valea Cășeielului este extrem de împădurită și pe deasupra acoperită în general de păduri de fag ce regenerează foarte rapid orice bucățică de pădure exploatată. Datorită priveliștilor minunate și a liniștii ce domnește peste Valea Cășeielului, terenul din zonă este la mare căutare, însă localnicii doar rareori sunt dispuși să vândă o parte din terenul lor, folosindu-l pentru creșterea animalelor (teren care și așa nu e prea extins, pădurile domnind pretutindeni). Pentru mine cel puțin a fost o noutate totală să dau, de-a lungul și de-a latul satului, peste garduri electrice ce țin animalele în zonele designate fiecărei familii. Ba chiar m-am și curentat, ca mirarea să-mi fie și mai mare!
Prezența unei curse regulate Valea Cășeielului – Dej face ușor accesul în sat și la mânăstire. Satul are parte, astfel, de fețe noi, mai ales duminica și în timpul diverselor sărbători ortodoxe (toți sătenii sunt români de etnie și doar ortodocși, mândrindu-se oarecum cu asta). Noi am nimerit în sat taman de Sfinții Constantin și Elena, când, pe de o parte, câțiva săteni au participat dimineața la slujbă la mănăstire, iar pe cealaltă o mare parte din ei plecaseră la o nuntă ce urma să aibă loc pe dealul Feleacu, în Cluj-Napoca. Prin urmare, prima impresie ce am avut-o când am pus piciorul în sat (care și așa e răsfirat, o casă aici, una acolo) a fost una de sat părăsit (iar faptul că un număr de case nu au garduri, oricine intră și iese oricând și oricum dorește, a sporit inițial sentimentul). Impresie total greșită, după cum am aflat ulterior, căci de fapt sătenii sunt cât se poate de harnici și fiecare are grijă ca satul să aibă un aspect deosebit de plăcut, ce nu are nimic în comun cu ideea de sat părăsit sau neglijat.
Sătenii nu se ocupă cu altceva decât cu agricultura (orice meșteșugărit se practică în celelalte sate ale comunei Chiuiești), dar asta nu-i împiedică să aibă case, ogrăzi, grădini și pajiști îngrijite, și, datorită unei primării competente, spun ei, drumul ce străbate satul să fie bine întreținut cu ajutorul unor utilaje mereu gata de muncă.
În concluzie, recomand călduros oricui să meargă și să viziteze Valea Cășeielului. Cu ceva mai multe persoane pe uliță va avea alt farmec, noi am străbătut satul fără să dăm peste prea multe persoane, dar așa a fost conjunctura, după cum am menționat. În viața sa de zi cu zi, Valea Cășeielului este un sat de care ți-e mai mare dragul!
Articol scris de Lucian Alexandru Iacob
Fotografii realizate de Andreea Sîrbu
