Peste 2.000 de angajați M.A.I și 700 de agenți de securitate privați se vor asigura că sunt respectate măsurile de siguranță
Mai este foarte puțin până când tărâmul magic UNTOLD se redeschide pentru zecile de mii de fani, după aproape doi ani. Și în acest an, organizatorii și autoritățile au pregătit un amplu plan de măsuri astfel încât festivalul UNTOLD să fie cel mai sigur loc public din România.
Peste 2.000 de angajați ai Ministerului Administrației și Internelor (Direcția Generală Management Operațional M.A.I, Jandarmeria Română, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Poliția Română, Inspectoratul General pentru Emigrări, Agenția Națională Antidrog, Biroul de Combatere a Crimei Organizate, U.P.U. Cluj-Napoca) și ai Poliției Locale se vor asigura că sunt respectate măsurile de siguranță în toate cele 4 zile și 4 nopți de festival, la cea de-a șasea ediție UNTOLD. Acestora li se alătură și 700 de agenți de securitate privați.
De asemenea, în perimetrul festivalului vor fi amplasate și un spital de campanie SMURD și 5 puncte de prim ajutor.
Toate măsurile de siguranță au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă la care au fost prezenți reprezentanții UNTOLD, alături de comisarul șef de poliție Mircea Rus, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, colonelul Sebastian Clițan, Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, Marcel Bonțidean, director general Poliția Locală din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, inspector șef, general de brigadă Ion Moldovan, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj.
Organizatorii UNTOLD și-au reafirmat angajamentul de a face unul dintre cele mai sigure evenimente din Europa, care să devină un model global. Astfel, participanții se vor afla în cel mai sigur loc din România, în cele 4 zile de festival.
Centrele de testare rapidă pentru UNTOLD în toată România. Testare și pentru copiii de peste 7 ani
UNTOLD a pus la dispoziția celor care nu sunt vaccinați, trecuți prin boală, sau nu au test RT-PCR, posibilitatea să se testeze (antigen rapid) prin parteneriatele încheiate cu 5 furnizori medicali însumând 28 centre de testare în 7 orașe din țară, precum Cluj-Napoca, Florești, Otopeni, București, Constanța, Arad și Timișoara. Partener oficial medical al festivalului este rețeaua privată de sănătate Regina Maria.
O măsură suplimentară luată pentru siguranța participanților de către organizatorii UNTOLD este că minorii peste 7 ani vor parcurge același triaj epidemiologic, respectiv testare rapidă sau Certificatul Digital UE COVID-19.
În Cluj-Napoca sunt deschise, începând cu 07 septembrie, 14 centre de testare după cum urmează:
Regina Maria
– Str. Louis Pasteur, nr. 24/72, Cluj-Napoca
– Str. Sextil Puscariu, nr.2, Cluj-Napoca
– Str. Observatorului, nr. 1-3, Cluj-Napoca
– Ion Popescu Voitești, nr. 2-4, Cluj-Napoca
– Craiova, nr. 28-30, Cluj-Napoca
– Eroilor, nr. 25, Florești
– Teodor Mihali, nr. 42-44, Cluj-Napoca
– Parcare Hotel NAPOCA
Complet Medical
Sala Sporturilor Horia Demian, Str. Splaiul Independenței, nr. 6, Cluj-Napoca
Aeroport Cluj, Strada Traian Vuia, nr. 214, Cluj-Napoca 400397
Dom Vista Medical
Sala Sporturilor Horia Demian, Str. Splaiul Independenței, nr. 6, Cluj-Napoca
SYNLAB
Calea Turzii, nr. 101, Cluj-Napoca,
Str. Fabricii, nr. 4, Cluj-Napoca,
Str. Iuliu Hossu, nr. 57
Centrele și clinicile furnizorilor medicali autorizați sunt disponibile accesând link-ul https://untold.com/testing-centers.
Costul unul test variază între 40 și 70 de lei, în funcție de centrul ales. Pentru 16 centre de testare din 6 orașe este disponibilă programarea online. Cei interesați pot accesa link-ul https://www.calendis.ro/cluj-napoca/teste-antigen-acreditate-untold/b.
După testare, festivalierii vor primi la centrul unde s-au testat o brățară care atestă veridicitatea testului și rezultatul negativ. Aceștia nu trebuie să mai prezinte Certificatul Digital EU COVID-19 la intrarea în festival, dar trebuie să aibă la ei dovada rezultatului negativ al testului, în format fizic sau electronic, și actul de identitate pe toată durata evenimentului.
MĂSURI EXCEPȚIONALE DE SIGURANȚĂ PENTRU UNTOLD! ACCES EXCLUSIV CU CERTIFICATUL DIGITAL EU COVID-19 SAU CU TESTARE
La festival se va putea intra doar cu Certificatul Digital EU COVID-19 sau cu testare rapidă antigen. Toate certificatele vor fi scanate pentru a fi verificată veridicitatea lor, prin intermediul aplicației VACCIN.LIVE. Fanii festivalului trebuie să vină cu actul de identitate și Certificatul Digital EU COVID-19 (Green Pass), care să conțină:
• fie dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare cu un vaccin autorizat în România;
• fie dovada că se află în perioada cuprinsă între a 15-a și 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;
• fie dovada rezultatului negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore.
Aplicația scanează codul QR al Certificatului Digital, verifică integritatea semnăturii digitale (care protejează certificatul împotriva falsificării) și afișează informațiile pe ecranul echipamentului de scanare.
Persoana care prezintă codul QR în vederea scanării este de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal conținute în acest cod. Datele nu sunt salvate pe dispozitivul de scanare. Aplicația VACCIN.LIVE poate verifica Certificate Digitale Europene COVID-19 emise de către toate statele membre UE + Elveția, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, San Marino, Vatican, Macedonia de Nord, Ucraina și Turcia.
Participanții sunt rugați să aibă pregătit Certificatul Digital European COVID-19 (care se poate descărca accesând portalul certificat-covid.gov.ro) în format electronic sau tipărit pe hârtie pentru a putea fi scanat la punctele de acces, împreună cu un act de identitate care să conțină cel puțin nume, prenume și data nașterii, pentru verificare.
De asemenea, în timpul show-urilor care vor avea loc în Sala Polivalentă, numărul participanților va fi scanat în timp real datorită tehnologiei pusă la dispoziție de Konica Minolta care va asigura monitorizarea evenimentului pe durata celor 4 zile, prin intermediul camerelor de supraveghere și soluțiilor software de analiză video avansată, împreună cu Metrici, brand românesc specializat în soluții software și aplicații bazate pe analiză video și Inteligență Artificială.
Pe toată durata festivalului, participanții vor fi informați asupra obligativității de a purta mască.
Festivalul UNTOLD are loc în perioada 9-12 septembrie.
Comunicat de presă