Din când în când, fiecare lucru şi fiecare persoană are nevoie de o reîmprospătare ori de un “refresh”, cum ar zice americanu’. Printr-o schimbare, atât un lucru, cât şi o persoană, se reînnoiesc, se înviorează, se purifică. Astfel, şi noi, familia Samsara Foodhouse, ne-am schimbat pe parcursul timpului, de când suntem împreună, în aproape cei 2 ani. Ne-am schimbat, în sensul că ne-am adaptat, pentru a corespunde cerinţelor, nevoilor şi gusturilor voastre. Experienţele avute cu noi, pe care ni le-aţi împărtăşit, fapt pentru care vă suntem recunoscători, ne-au fost de folos, atât în evoluţia personală, a fiecăruia dintre noi, cât şi în cea profesională, în îmbunătăţirea fiecărui produs ce face parte din meniul nostru.
Nu peste mult timp, urmează să vă facem cunoscute, cu emoţie, noile meniuri de mâncăruri şi băuturi, care sperăm, din toată inima, să vă suscite interesul, să vă strânească pofta şi să vă conserve sănătatea. Majoritatea felurilor de mâncare, cu care aţi făcut cunoştinţă până acum, rămân în meniu, pe unele le modificăm, pentru a le face mai bune, şi, desigur, altele vă vor surprinde prin noutate, adică vor fi noi.
Printre produsele ce vor fi nou adăugate în meniu, menţionăm “Terină de nuci”, din categoria antreurilor, terina fiind atât vasul folosit pentru pregătirea mâncării, cât şi mâncarea în sine, care este un fel de pateu, raw-vegan, în cazul nostru. Sperăm să vă bucuraţi de nucile pregătite astfel, fructe ale unuia dintre cei mai vechi copaci descoperiţi din preistorie – nucul. O altă noutate, de această dată din categoria specialităţilor, o reprezintă sandvişurile, dintre care unul vegan, celălalt vegetarian. Ambele conţin atât chifle, cât şi chiftele, de casă, făcute în “casa mâncării” (Samsara Foodhouse). “Sandvişul vegetarian” are în plus, faţă de cel “sandvişul vegan”, un sortiment de brânză, iar printre ingredientele amândurora se numără varză de China, sos de caju, muştar Dijon, linte, năut şi chips-uri de legume. În mod evident, nu puteam omite deserturile, aşa că şi în privinţa lor vă pregătim surprize culinare dintre cele mai frumoase şi plăcute simţurilor voastre. Aşa încât, vom include în categoria dulciurilor “Prăjitură cu dovleac şi cardamom”, un desert vegan, aşa cum ne-aţi sugerat să introducem. Făcând parte din familia ghimbirului, cardamomul are aceleaşi proprietăţi terapeutice şi nădăjduim că vă va ajunge la inimă, mai ales că numele vine de la cuvântul grecesc “cardia” = inimă. De asemenea, alături de această prăjitură, vor mai fi cu caracter de noutate două raw cake-uri.
În final, vrem să vă mulţumim pentru toate recomandările pe care ni le-aţi comunicat, printr-un canal sau altul, vrem să ştiţi că în tot acest timp, cât am lucrat cu pasiune şi dragoste la reîmprospătarea meniului, am avut în minte feedback-urile voastre şi mai vrem să vă transmitem că aşteptăm cu ardoare ziua când noi vom deschide restaurantul, iar voi veţi deschide noile meniuri.
Rămâneţi sănătoşi şi proaspeţi,
Larisa.
Contact
Samsara Foodhouse
Adresă: Stephan Ludwig Roth, 5
Website: http://samsara.ro/foodhouse/
Facebook: https://www.facebook.com/samsara.foodhouse
Pentru a întreba de sănătate: [email protected]