Un marker roșu | Concurs „Cum va fi lumea după Covid-19?”

de | | 4 Minute

Un marker roșu

Fiecare dintre noi este diferit de celalalt. Avem ADN diferit, gusturi diferite, trairi diferite. Iubim fiecare altfel si intelegem fiecare in modul in care vrem lucrurile. De aceea cand ceva ne afecteaza pe toti deodata, suntem pusi in situatii pe care fiecare le tratam diferit.

Mi-am intrebat copiii ce vor face dupa ce trece covidul. Andrei, care la sfarsitul lui aprilie face 6 ani, mi-a zis:

„Vreau sa merg afara sa ma dau cu bicicleta, sa merg la Tudor de la etajul 3 si sa ne jucam impreuna”.

Cristina, 8 ani, mi-a zis:

„Vreau sa mergem in aventuri afara si sa ii tinem ziua lui Andrei la munte cu toti prietenii. Si sa imi revad colegii de la scoala si pe doamna invatatoare.”

M-am intrebat si eu ce o sa fac dupa ce ies din casa in care, de 2 saptamani, stau cu ei inchisa. Desi stam pe balcon in fiecare zi sa luam cica aer curat, abia astept sa iau o gura de aer curat de jos, din oricare parte dinafara blocului.

Daca intreb un om care zilnic merge la lucru ce va fi dupa, imi va raspunde dupa caz. Pentru un medic va fi ca atunci cand revii la suprafata dupa ce ai stat mult sub apa si ti-ai tinut respiratia nestiind cat oxigen vei mai avea si daca va fi destul sa supravietuiesti. Pentru pacient va fi momentul in care va putea zambi medicului ce il trateaza. Pentru cei ce asigura protectia persoanelor va fi momentul in care protectia a triumfat glorios.

Va fi momentul in care cineva va face prima plimbare afara in carucior, primul pas pe pamant, afara, cand ne vom putea imbratisa prietenii, colegii si vecinii, fratii plecati in alte tari. Vor fi bunici pe care ii revedem cu atata drag sau bunici care isi vor vedea pentru prima data nepotii. Vor fi copii ce vor pune pentru prima data flori la mormintele parintilor sau vor aduce omagii celor invinsi de boala.

Vor fi atatea reactii, cati oameni suntem – tocmai pentru ca e in natura umana a fiecarui om sa se gandeasca prima data la el insusi ca fiinta.

Luati exemplul in care ni se arata o poza de grup. Tendinta fiecaruia dintre noi e sa se caute pe el insusi prima data in poza. Este in subconstientul nostru sa reactionam asa. De aici tendinta spre egoism. Deci, fiecare va astepta perioada de dupa covid in felul lui si pentru el insusi. Impunandu-se reguli stricte acum, cu siguranta ca vom sari peste multe alte reguli dupa.

Multi isi fac griji pentru supravietuire acum, dar cred ca va fi la fel de greu sa supravietuim dupa, sa mergem mai departe. Majoritatea animalelor cand sunt eliberate dupa un timp lung tinute inchise, au o retinere in a tasni din cusca atunci cand e deschisa. Cateva secunde mai stau asa, cu usa deschisa, cu frica parca sa muste din libertate. Si aceasta nu e gandire scurta, ci tocmai instinctul de autoconservare si poate de frica de a nu pati ceva printr-o actiune directa si rapida, fara a analiza situatia dinainte. Ei, situatia aceasta va fi sigur prezenta si la noi, secunda aceea in care stam pe loc, chiar daca suntem eliberati, secunda in care contemplam totul fara a respira.

Cu totii ne gandim la lucruri fizice pe care le vom face, stiind insa ca memoria nu iarta pe nimeni (as putea zice ca medical, fara a se cauta ironia, cei cu Altzheimer vor fi cei mai fericiti poate). Cu totii vom avea bine intiparit in memorie „ce a fost” si vom avea in subconstient frica de aglomeratie, de stransul mainii, de stranutul celui ce trece pe langa noi, de mersul cu autobuzul sau la un meci de fotbal.

Am auzit marturii ale celor din spitale aflati in stare grava, care isi revedeau viata si isi puneau o serie de intrebari despre felul in care au trait-o: daca au iubit destul, daca au facut bine in jurul lor, daca au lasat in urma lor ceva indeajuns de constructiv incat sa influenteze alte vieti.

Da, vor fi si o parte din noi care isi vor analiza viata si vor incerca sa se indrepte, sa fie mai buni. Sa speram ca acestia vor fi o parte mare. Vor fi cei care vor incerca sa scoata tara asta de sub apa si sa o readuca la suprafata. Ei gandesc ca intreg, ca parte din echipa si sa speram ca vor fi majoritatea. Si va fi o parte, ca in toate apele mari: rechinii, cei care vor incerca sa-si creasca profitul. Si acestia au aparut deja. Si vor continua sa existe si dupa. Sa speram ca nu vor fi asa multi.

Fiecare vom avea trecut pe piatra funerara anul nasterii anul decesului. Si, citand pe cineva, liniuta aceasta mica dintre cei doi ani semnifica viata noastra. Asa mica cum e. E totusi ingramadita acolo, toata viata noastra. Depinde de noi si e datoria noastra sa o facem sa insemne ceva. Si un punct mic pe linia aceasta este cu rosu si semnifica 2020. E ca in cartile din care inveti pentru un examen, unde un cuvant sau un rand cu semnificatie deosebita e hasurat cu un marker rosu – sa nu cumva sa il uiti.

Si aceasta a fost doar o mica parte dintr-o singura calatorie in jurul Soarelui. Trebuie sa ne asiguram tot necesarul pentru urmatoarea data in care, din acelasi punct vom saluta acest astru.

Ce va fi dupa? Fiecare dintre noi este diferit de celalalt. Va fi zgomot. Mult zgomot. Depinde de fiecare pe care il va auzi: roti de bicicleta, cantece de la multi ani, rasete si plans in hohote, pahare ciocnindu-se, fluiere de arbitri, sunet de clopotel, soneria de la usa, claxon  sau voci de stewardese.

Si sa speram aplauze. Multe aplauze.

Autor: Adriana Luca


Articol înscris în Concurs Articole: „Cum va fi lumea după COVID-19?” | Clujul scrie.
Avem premii generoase de la partenerii noștri:

Detalii despre premii găsiți aici. Așteptăm cu drag articolele voastre » perioada de înscriere este 2 – 19 aprilie 2020. Toate articolele înscrise în concurs pot fi găsite aici: Concurs Clujul Scrie.