Un alt mod de-a explora Clujul: ziua în care ne-am descoperit abilități neștiute…
În misiunea noastră entuziastă de-a explora orașul, ne-am setat să descoperim nu doar obiectivele turistice și povestea lor, nu doar oamenii care îi dau valoare, ci și genul acela de activități și evenimente care te scot din rutină, care te fac să trăiești intens, la timpul prezent.
Eram 11 oameni și, ca tot omul modern, am ajuns pe rând (și, unii, în întârziere), tot câte doi, câte patru, la Laser Tag Cluj. Vizavi de Aeroport, pe str. Traian Vuia, nr. 208, în clădirea Napotex, mai multe încăperi au fost regândite și amenajate ingenios. De-afară nu ai zice că interiorul ar putea să fie așa cum este.
Ca o mică paranteză: locația nu este centrală și pare, poate, departe, dar se ajunge foarte, foarte ușor. Stația liniilor 5 sau 8 e chiar acolo, în fața clădirii, iar pentru mașini este spațiu suficient de parcare în curtea Napotex. Îndrăznește, deci, aceasta ar fi ideea. 🙂
Cum a fost?
Sănătos și distractiv, din toate punctele de vedere. De îndată ce ne-am pus căștile pe cap, am luat armele sub braț și am pășit în sala imensă dedicată jocului de laser tag, ne-am rupt de lume. În totalitate. S-a activat spiritul competiției în noi, chiar și în aceia care se percep a fi „deloc competitivi”.
După un prim joc în care am testat, la propriu, terenul echipei noastre și am încercat să intuim terenul „inamicilor”, am început să chiar gândim strategii, să ne mișcăm cu sens și scop, să țintim înainte de-a trage haotic cu armele.
Însă trebuie menționat: toate acestea se întâmplau pe un fond de adrenalină, suspans și un fel de bucurie mocnită, silențioasă (șșșt!, să nu te-audă echipa adversă), cu izbucniri de râsete pe ici, pe colo.
Am jucat la liber, cu granița pe mijloc, iar apoi am jucat Capture the Flag, o variantă de joc bună și pentru începători (cei familiarizați deja cu laser tag joacă probabil la un alt nivel). Ideea este ca fiecare echipă să își protejeze propriul steag, de a cărui localizare cealaltă echipă nu știe nimic, în timp ce încearcă să localizeze și să captureze steagul echipei adverse.
Cum se joacă laser tag?
Jocul nu este complicat și nu presupune să deții cine-știe ce abilități. Ce-i drept, ajută dacă ai deja o condiție fizică bunicică; dacă nu ai, nu-i nimic, ți-o faci în timp ce joci. Echipamentul este simplu: arme de mână care emit raze infraroșii și căști care recepționează razele emise de arme. Punctele se obțin în momentul în care reușești să țintești membrii echipei adverse.
Cine câștigă?
Fiecare dintre noi am primit câte o armă asociată numelui nostru, așadar la sfârșit de joc, Laser Tag Cluj ne-a oferit, pe lângă stabilirea echipei câștigătoare, o serie de alte rezultate. Cum ar fi: cine a avut cele mai multe împușcături, cele mai precise, cele mai puține vieți pierdute, etc.
În cazul de față, părăsesc persoana I plural și afirm veselă, râzând și cu nasul pe sus: eu, eu câștig! Fără a fi vreun caz singular însă, fac parte dintre aceia care nu-și conștientizează spiritul competitiv, nici abilitățile de concentrare, de gândire strategică, de țintire sau altele similare.
Motiv pentru care Laser Tag Cluj s-a dovedit un bun loc de inițiere într-un alt mod de-a simți și de-a explora Clujul, dincolo de clasicul ieșit în oraș sau participarea la vreun eveniment.
Poți să descoperi lucruri despre tine de care habar n-aveai, tot felul de abilități ce zac prin tine neștiute de nimeni.
Mai mergem? Cu siguranță! Și le recomandăm și altora cu încredere!
p.s. Pentru alți clujeni aflați în căutare de activități faine prin oraș:
Date de contact Laser Tag Cluj:
Facebook: https://www.facebook.com/lasertagcj/
Website: http://www.lasertag-cluj.ro/
Adresa: Str Traian Vuia, nr. 208 (în clădirea Napotex, vizavi de Aeroport)
Orar zilnic: 10:00 – 23:00
Prețuri: lasertag-cluj.ro/ro/preturi
Rezervări și informații:
Telefon: 0757 102 019
Email: [email protected]
Iulia Marc, redactor Cluj.com Ghid Local