Tu unde privești? | Concurs „Cum va fi lumea după Covid-19?”
Se trezise devreme. Ferestrele erau închise, dar, de dincolo de draperiile grele, se strecura – nevăzută – energia dimineții. Se întinse pe îndelete, savurând patul mare și confortabil, îmbrățișarea fină a așternutului. Iubea momentul acesta: dimineața, după ce oboseala căldurii de peste zi dispare în noapte, ziua cea nouă se anunță prin prospețimea cumva surprinzătoare a lenjeriei de pat. Era un contrast plăcut al așternutului cu trupul cald bucurându-se nestingherit de libertate.
Era un moment perfect, în care nu exista decât prezentul, această clipă neprețuită, fără trecut și fără viitor, cu bucuria pură de a fi. Îi plăcea să prelungească momentul acesta, gândindu-se cu recunoștință la încântarea sublimă a acestei senzații, în care exista, pur și simplu, fără nicio durere, fără nicio limitare. Și fiecare, dar absolut fiecare părticică a corpului său se simțea literalmente ireproșabil.
…Ca de obicei, era printre primii oaspeți ce coborau pentru micul dejun. Intră în restaurantul familiar cu aceeași emoție pe care o simțise și ieri, când taxiul o depuse în fața hotelului. Iar apoi când intrase în cameră. De fapt, era aceeași emoție pe care o simțea mai tot timpul în ultima vreme, de când lumea se deschisese, regăsind, pe rând, lucrurile și locurile iubite.
Din ușă, constată imediat, mulțumită, că masa ”ei” era liberă. Se amuză dându-și seama că, fără să vrea, iuțise pasul – ca de fiecare dată – de teamă să nu îi ”fure” cineva locul. Se așeză și observă cum inima îi bătea mai tare.
Totul era la fel și, în același timp, nimic nu era la fel. Emoția i se intensifica în piept și obrajii parcă luaseră și ei foc. Închise ochii și își încetini respirația ca să se potolească. După ce se liniști, se ridică și se îndreptă spre zona de bufet. Alese fructe, pâine prăjită, puțin hummus, puțină salată de vinete și un ceai negru. În timp ce se întorcea la masă, realiză că nu își încrucișase privirea cu nimeni. Își dădu seama că nu privise pe nimeni. Nu salutase pe nimeni. Conștientizase asta pentru că, în mod normal, în capul bufetului trebuia să fie șeful de sală, să întâmpine oaspeții și să îi întrebe numărul camerei. Dar acum nu văzuse pe nimeni.
Se așeză și începu să mănânce. Fereastra din dreapta ei dădea direct spre mare. Era o dimineață însorită ce prevestea o zi de vacanță perfectă. Era devreme încă. Între gândurile și imaginile prezentului își făceau loc licăriri de amintire din carantina cu miros de clor, atmosfera tăcută de duminică bolnavă și dorul – asemeni unui ocean fără fund ce își făcuse tot mai mult loc în suflet – dorul de tot ce nu putuse atinge.
Își amintea momentele când se gândea că visează (închidea ochii, număra până la trei și își spunea că atunci când îi va deschide, se va trezi și totul va reveni la normal…). Acum știa că era firesc să aibă astfel de gânduri, amintiri și senzații și că trebuia să aibă răbdare; atunci învățase să îmbrățișeze frica, învățase că frica era doar cealaltă fațetă a iubirii de viață, deși înainte crezuse că frica e ceva ce nu trebuie să simți, dacă ești suficient de puternic, dacă ești optimist.
Își aminti de viața de dinainte de pandemie. Era o viață bună. Totul avea făgașul său bine bătătorit. Era o persoană activă, ambițioasă, călătorea mult și avea o viață socială intensă. Apoi, după ce s-a instalat carantina, i-a trecut de multe ori prin cap gândul că ajunsese să stea acasă, în două luni, mai mult decât stătuse, probabil, în ultimii 10 ani laolaltă. Ce ironie! Viața înghețase, parcă, și îi obligase, pe fiecare, să se uite cu lupa la sine și la tot ce însemna viața lui.
La început, constatase cu surprindere că simțise un fel de ușurare. În sfârșit, se oprise. Nu mai era nicio goană niciunde, nicio presiune, ba chiar trebuia să te oprești. Chiar asta ți se cerea: să te oprești. Și deși îi plăcea enorm viața sa de dinainte și îi venea greu să recunoască, dar undeva în profunzime, ființa ei se bucura că avea, în sfârșit, permisiunea să respire. Să se odihnească. Să se ocupe de ea.
În scurt timp, însă, începu să descopere cât de greu era, de fapt, să te ocupi de tine. Începu să descopere ce sentiment de putere îi dăduse acea viață în permanentă fierbere, o putere ca o armură; te simțeai în siguranță, te simțeai în top, simțeai că ai succes, că lumea te admiră; simțeai că reușești. Atunci, în zilele de izolare, când a trebuit să-și scoată armura puterii, își dădu seama cum se obișnuise să nu mai simtă altceva decât această putere, să nu mai caute altceva.
Pe măsură ce zilele treceau, trebuia să se întâlnească, una câte una, cu toate fricile de care – începea să înțeleagă – fugise. Culmea era că, undeva în adâncul ei știa și o știuse dintotdeauna, dar această ”voce” fusese cel mai adesea redusă la tăcere în goana dătătoare de confort a vieții de dinainte. Iar atunci, acolo, în izolare trebuise să se întâlnească cu toate lucrurile amânate. Totul cerea să facă ordine, începând cu dulapul și continuând cu relațiile cele mai importante, inclusiv cu ea însăși. Era ca și când viața făcuse stop-cadru, arătându-ți în secțiune verticală unde ești. Și ce ești. Și ce simți. Și ce vrei cel mai mult.
Dacă totul ar fi să se termine aici, cum ar fi? Cât de împlinit ai fi? Și dacă totul ar fi să continue încă un an, cinci, 20, 50, 100? Ce ți-ai dori?
Puteai, și acum, să privești sau să nu privești, desigur, dar ea alesese să privească, fiindcă știa, cu toată ființa ei, că vrea să trăiască; totul devenise, dintr-o dată extrem de prețios și simțea o imensă recunoștință caldă pentru toate lucrurile. Era ca și când ar fi pătruns într-o altă dimensiune, unde simțea totul amplificat cu zecile. Și știa că frica era cea care îi deschisese poarta către această capacitate de a simți cum nu mai simțise de multă vreme, ori poate niciodată.
Era o frică bună, firească, care arăta oamenilor ce valoare aveau pentru ei lucrurile. Și mai era un secret pe care îl descoperise tot atunci: după ce reușeai să îți vezi, să îți auzi frica, trebuia să îi îmbrățișezi mesajul (frica de boală, de moarte înseamnă cât de importantă e viața, frica de singurătate, cât de importante relațiile etc.) și să îi promiți că devii cel mai devotat apărător al lucrurilor care aveau valoare pentru tine. Iar pe urmă să te concentrezi pe asta. Cel puțin la ea așa funcționase. Frica ei de îmbolnăvire se liniștea pe măsură ce ea reușea să se dedice acestei promisiuni, pe măsură ce reușea să aibă grijă de ea însăși. De data aceasta cu din ce în ce mai puține trișări căci era mai greu să spui ”nu am timp”, sau ”mai târziu” pentru că era ca și cum acum nu îți mai puteai permite…
” – Bună dimineața, domnișoară și bine ați revenit la noi! E totul în regulă? ” – o smulse din visare vocea prietenoasă și bine-cunoscută a șefului de sală.
Ridică privirea și zâmbi. Îi cădea bine revenirea în prezent. Conștientiză soarele ce, între timp, mai cucerise o bucată de umbră, murmurul discret al vocilor celorlalți oaspeți ai restaurantului, clinchetul intim al tacâmurilor și muzica vioaie din fundal. Sorbi din ceaiul încă fierbinte și îi simți aroma reconfortantă și dătătoare de energie. Se simțea pe deplin prezentă în această dimineață însorită de vacanță, atât de familiară și atât de nouă în același timp. Realiză încă o dată, că pentru ea, cel puțin, prezentul devenea ”mai real” atunci când se angaja într-o interacțiune și își promise să își noteze gândul acesta în jurnal…
… Se uită la ceas: era 9:45. Își ridică privirea și salută cu un zâmbet ospătărița care tocmai trecea. Ieși din hotel și constată că avea un chef nebun să înoate în mare, să se joace cu valurile, să stea întinsă pe nisip, să simtă pe piele căldura soarelui ușurată de briza blândă…
Era 9:45 și ea știa că viața nu se măsoară în numărul de clipe, ci în bogăția existenței dintr-o clipă.
Autor: Krisztina Gabriella Szabó
Articol înscris în Concurs Articole: „Cum va fi lumea după COVID-19?” | Clujul scrie.
Avem premii generoase de la partenerii noștri:
- Chiromedica Health & Wellness Center – un program de nutriție personalizat pentru creșterea imunității;
- Samsara Earth Food Delivery – voucher de 100 lei pentru mâncarea comandată (cu livrare la domiciliu);
- Euroma Sport – o pereche de gantere cu suprafața cauciucată (culoare verde, 3 kg / bucata).
- BRONTO – un voucher în valoare de 400 lei;
- BW Photo Booth – un voucher de discount în valoare de 400 lei;
- Big Belly Cluj – un voucher în valoare de 200 lei pentru mâncarea comandată prin serviciul de livrare la domiciliu.
- The Guild Hall – un abonament Journeyman » 8 intrări gratuite ce pot fi folosite și pentru prieteni și 10% reducere la jocurile cumpărate.
Detalii despre premii găsiți aici. Așteptăm cu drag articolele voastre » perioada de înscriere este 2 – 19 aprilie 2020. Toate articolele înscrise în concurs pot fi găsite aici: Concurs Clujul Scrie.
