Timpul s-a oprit | Concurs „Cum va fi lumea după Covid-19?”
Timpul s-a oprit. Sunt 38 de zile de când planeta nu se mai învârte. Florile au fost muguri ieri. Azi, cireșul nu mai e alb. Nici iarbă nu aveam ieri. Azi, cuprind cu ochii numai verde. Oi fi fost oarbă de n-am văzut până acum timpul curgând o dată cu vântul. Și totuși. Timpul s-a oprit.
Sunt 38 de zile de atunci. Mă aflu printre cei norocoși. Pot să stau acasă fără să mă tem pentru siguranța mea sau a celor pe care îi iubesc. Soarta a făcut să pot petrece aceste zile acasă, în casa mea, în gradina mea, cu familia mea. Timpul se scurge acum în ore de curs online, în cărți citite și
în minute de joacă cu câinii.
Sunt 38 de zile de când stau acasă. De 11, nu mă mai uit la știri. La început, nu mi-am pus întrebări. Pe atunci, încă citeam bilanțuri și previziuni. Așteptam să mă întorc la facultate. Credeam, chiar credeam, că nu va dura. Nu îmi amintesc ce le-am spus prietenilor mei când i-am văzut ultima dată. Timpul s-a oprit, dar nu deodată. A încetinit, din ce în ce mai mult, a mers în slow motion, apoi a obosit și s-a așezat pe un petic de iarbă. Mi-a luat ceva să-l observ. Acum, el mai curge doar în bătaia vântului.
Blocată de bună voie în propria bulă de timp adormit, simt pandemia ca pe o infinitate de zile. Zile de când a început și zile până când se va sfârși. Cât de tare mă afectează, totuși? Sigur, nu mai merg la facultate, și nici nu voi mai merge până la toamna. Dar, acasă fiind, viața mea a încetinit. M-am întors în timp, într-o perioada a vieții când să-mi văd părinții nu era o discuție despre weekend-uri, când vedeam de la geam cum înflorește cireșul, când să mă trezesc în camera copilăriei era normal.
De fapt, să fiu sinceră, nu m-am întors în timp. Cineva, ceva, a lumea pe stop, iar eu am nimerit închisă în mica lume din care provin.
Nu mă mai uit la știri de 11 zile. Nu mai citesc previziuni și bilanțuri, articole scrise de cercetători sau de jurnaliști de scandal. Zilele astea citesc clasici. Cărți cu sute de pagini în care timpul personajelor curge încet, cuvânt cu cuvânt, aproape ca și al meu. Mă întreb când va reveni totul la
normal. Dacă.
Lumea e o casetă, oprită brusc și nefiresc în mijlocul piesei care răsună de la începuturi. Ne-am trezit că s-a făcut liniște, ne-am uitat în jur și ne-am întrebat ce s-a întâmplat. De atunci, ne-am gândit ce ne dorim să facem când totul va fi trecut. Să luăm masa în oraș, să ne plimbam în parc, să
fim grijulii, atenți, mai buni unii cu alții. Să ascultăm spusele cercetătorilor, să apreciem medicii, să ne vizitam mai des bunicii. Să mergem la film, sau la mall, la pădure, să ieșim cu prietenii, să alergăm, să petrecem mai puțin timp concentrandu-ne pe probleme neînsemnate.
M-am întrebat dacă lumea chiar se va schimba.
Sigur, lumea va fi diferită. Poate vom avea noi politici de sănătate publică, statele lumii vor investi în sănătate poate și vor fi mai atente la avertizările experților. Dar lumea, lumea alcătuită din fiecare dintre noi și din noi toți are o calitate unică – poate uita.
Cel mai mare cadou și cel mai crunt blestem. Pentru că, în câteva luni sau în câțiva ani, vom uita cum este să fii închis în propria casă, departe de tot și de toate, într-o lume pusă pe pauza în care oamenii mor, stau acasă sau sunt nepăsători. Ne vom aminti cum a fost, dar nu ne vom aminti cum
ne-am simțit. Încet, va dispărea departe, ca o cicatrice din copilărie, atât de mică și de palidă că nimeni nu te întreabă de unde o ai. Le vom povesti poate copiilor, așa cum ne povestesc părinții noștri despre comunism. Dar, când tot ce ne e acum interzis va redeveni normal, cotidian, vom uita
că a fost vreodată când nu era așa.
Timpul are proprietatea de a părea interminabil.
Nu îi observăm prezența decât când ne plângem că nu e destul pentru a rezolva problemele de la locul de muncă. Îl mai vedem și când se întâmplă o catastrofa, pierdem pe cineva drag sau… stăm izolați în casa din cauza unei pandemii. Astăzi, el pare mai puțin decât niciodată, mai mic și mai prețios. Doar pentru că îl putem vedea de aproape.
Mi s-a spus că sunt negativistă. Poate e adevărat. Poate în urma acestei pandemii omenirea se va schimba. Poate, la nivel micro, fiecare dintre noi va învață o lecție și va fi schimbat în bine. Poate chiar vor fi cu toții fericiți și vom aprecia lucrurile mărunte. Unora dintre noi viață le va fi schimbată pentru totdeauna de COVID-19. Pentru mulți dintre noi, însă, vă rămâne o poveste, un subiect de discuție, o amintire.
Vom vorbi despre asta o vreme, la nivel global și noi între noi. Vom vedea jurnale de știri cu atenționări și discursuri politice despre responsabilitate. Din când în când, ne vom aminti și ne vom atrage atenția să nu cădem iar în capcana timpului care pare infinit. O vom face. Pentru că suntem oameni. Putem uita.
Planeta nu se mai învârte. Timpul s-a oprit. Stă, așezat în liniște, undeva pe un petic de iarbă. Când se va ridica, o va face cu greu, cu grijă. Apoi, își va relua fuga. Iar noi ne vom relua fuga prin el.
Autor: Roxana Halati
Articol înscris în Concurs Articole: „Cum va fi lumea după COVID-19?” | Clujul scrie.
Avem premii generoase de la partenerii noștri:
- Chiromedica Health & Wellness Center – un program de nutriție personalizat pentru creșterea imunității;
- Samsara Earth Food Delivery – voucher de 100 lei pentru mâncarea comandată (cu livrare la domiciliu);
- Euroma Sport – o pereche de gantere cu suprafața cauciucată (culoare verde, 3 kg / bucata).
- BRONTO – un voucher în valoare de 400 lei;
- BW Photo Booth – un voucher de discount în valoare de 400 lei;
- Big Belly Cluj – un voucher în valoare de 200 lei pentru mâncarea comandată prin serviciul de livrare la domiciliu.
- The Guild Hall – un abonament Journeyman » 8 intrări gratuite ce pot fi folosite și pentru prieteni și 10% reducere la jocurile cumpărate.
Detalii despre premii găsiți aici. Așteptăm cu drag articolele voastre » perioada de înscriere este 2 – 19 aprilie 2020. Toate articolele înscrise în concurs pot fi găsite aici: Concurs Clujul Scrie.
