Târgul de Crăciun Cluj: program, bunătăți și idei de cadouri
Umblă vorba prin târg că, în preajma sărbătorilor, clujenii iubesc aromele de zahăr ars, vin fiert și scorțișoară, mere glazurate, turtă dulce și kürtős kalács. Astfel că, de pășești în micul univers din Piața Unirii, vei fi învăluit de tot ce-are Crăciunul mai bun.
Ne-am plimbat mai atent și cu răbdare ieri prin Târg, pe timp de zi, când încă Piața Unirii nu era gazdă pentru toți cei ieșiți de la serviciu sau de la cursuri, aflați în căutare de cadouri sau momente de relaxare. Era liniște și oarecum pustiu. Răsunau colinde pe fundal și chiar am simțit o nostalgie a sărbătorilor de altădată.
Dacă s-ar miza mai mult pe atmosfera aceasta de liniște și căldură sufletească, Târgul de Crăciun Cluj ar fi cu siguranță unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale anului. Parcă avem suficiente concerte și muzică la volum ridicat pe tot parcursul anului în Cluj… Poate, măcar de Crăciun, colindele sau cântecele de iarnă redate la un volum „normal” ar fi cadrul ideal pentru a ne liniști mințile și sufletele după un an dinamic. Târgul ar deveni astfel un refugiu sufletesc. Un spațiu cu adevărat dedicat Crăciunului.
E o dorință personală a noastră, poate organizatorii se vor inspira în anii următori de la unele târguri de Crăciun europene, unde atmosfera e feeric de călduroasă, fără a fi neapărat nevoie de concerte zgomotoase în deschidere sau seara. Cumva, publicul clujean pare a fi deschis înspre numeroase alte tipuri de evenimente și activități. Se poate miza mai mult pe ele.
Înainte de a vă prezenta în mare programul pentru zilele ce urmează, trebuie să vă facem poftă cu bunătățile din târg! 😀
- Vin fiert cu scorțișoară și must fiert
- Turtă dulce
- Kürtős kalács
- Mere glazurate
- Piure de castane
- Migdale
- Slănină și brânzeturi
- Plăcinte și clătite
- ne-a scăpat ceva? 🙂
Program Târgul de Crăciun Cluj 2016
Dacă vrei să fii mai implicat în Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, iată programul general, pe următoarele zile.
VINERI 23 decembrie:
Căsuțe: 11:00 – 22:00
Patinoar deschis în intervalele orare: 12:00-13:30, 14:00-15:30, 16:00-17:30, 18:30-20:00 și 20:30-22:00.
Căsuța lui Moș Crăciun: 15:30 – 17:00 & 17:15 – 19:00 (Meșteșugărit) – înscrieri la [email protected]
Căsuța Atelierul Spiridușilor (atelier): 16:00 – 19:00. Înscrieri aici: www.lollyboomfestival.com
18:30 Grupul vocal „Șezătoarea Clujului”
19:00 „Vreau sa cânt” – Spectacol Big Time Production
SÂMBĂTĂ 24 decembrie:
Patinoar deschis în intervalele orare: 12:00-13:30, 14:00-15:30, 16:00-17:30, 18:30-20:00 și 20:30-22:00 – cu intrarea gratuită!!!
Cei mici se pot întâlni cu Moș Crăciun până pe 24 decembrie în tramvaiul lui Moș Crăciun. Acesta circulă zilnic până pe 24 decembrie, între orele 17:00 – 20:00 pe linia 101, Piața Gării Bucium.
DUMINICĂ 25 decembrie:
Căsuțe: 11:00 – 22:00
Patinoar deschis în intervalele orare: 12:00-13:30, 14:00-15:30, 16:00-17:30, 18:30-20:00 și 20:30-22:00.
Căsuța lui Moș Crăciun: 15:30 – 17:00 & 17:15 – 19:00 (ateliere pentru familie) – înscrieri la [email protected]
Căsuța Atelierul Spiridușilor (atelier):16:00 – 19:00. Înscrieri aici: www.lollyboomfestival.com
19:00 Edina Special Christmas Quartet
LUNI 26 decembrie:
Căsuțe: 11:00 – 22:00
Patinoar deschis în intervalele orare: 12:00-13:30, 14:00-15:30, 16:00-17:30, 18:30-20:00 și 20:30-22:00.
Căsuța lui Moș Crăciun: 15:30 – 17:00 & 17:15 – 19:00 (ateliere pentru familie) – înscrieri la [email protected]
Căsuța Atelierul Spiridușilor (atelier de magie): 16:00 – 19:00. Înscrieri aici: www.lollyboomfestival.com
19:00 Concert de colinde – muzică clasică și recital de pian. Olga Bordaș și soliștii Alexandra Hordoan, Ioana Badiu, Tiberiu Szasz, Vlad Morar
Idei de cadouri ? Câteva 🙂
Am văzut lucruri frumoase și simpatice prin Târg, câteva chiar ne-au atras atenția în mod special și am pregătit deja cadouri pentru cei dragi. Vei găsi obiecte decorative cu tematică specifică sărbătorilor de iarnă, obiecte cu specific tradițional făcute de meșteri artizanali sau accesorii hand-made (brățări, cercei, pandantive sau broșe). Vei găsi chiar și unele din ciocolată! 😀
Târgul de Crăciun Cluj e frumos, așa cum e. Însă credem că poate fi cu adevărat minunat în anii ce vin. De ce să nu acapareze și Piața Muzeului, de exemplu? Ar putea fi marcat de lumini calde pe deasupra străzilor, care să te îndrume înspre locurile ce aparțin de târg. Să ai mai multe căsuțe de unde să poți alege cadouri, mai multe căsuțe cu delicatese culinare, mai multe căsuțe cu activități pentru oameni mici, dar și pentru oameni mari – de ce nu?
Până una-alta, iată cam ce ne-a atras nouă atenția și ne-a făcut să zâmbim 🙂
Voi ce ați luat din târg?