Zilele Recoltei, sărbătoarea toamnei la Cluj-Napoca, pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian”

de | | 3 Minute

În perioada 18 – 20 septembrie 2026, platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca găzduiește o nouă ediție a Zilelor Recoltei, eveniment organizat de Consiliul Județean Cluj, prin Asociația Produs de Cluj, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.

Timp de trei zile, producători agricoli și artizani vor aduce în mijlocul orașului fructe și legume proaspete de sezon, produse tradiționale și bunătăți din ferme și gospodării, într-un eveniment care pune în valoare munca producătorilor și oferă publicului posibilitatea de a cumpăra direct de la cei care cultivă și produc.

Fructe și legume, brânzeturi și conserve pentru iarnă

La standurile amenajate pe platoul Sălii Sporturilor, vizitatorii vor găsi o ofertă bogată de legume și fructe specifice acestei perioade a anului, alături de brânzeturi și alte produse lactate, preparate din carne, miere și produse apicole, dulcețuri, siropuri, pâine și produse de patiserie, precum și alte bunătăți pregătite după rețete tradiționale sau de familie.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Zilele Recoltei sunt despre oamenii care muncesc pentru ca produsele autentice și de calitate să ajungă direct la consumatori. Prin acest eveniment continuăm să susținem producătorii locali, să încurajăm consumul de produse de sezon și să oferim clujenilor posibilitatea de a cumpăra direct de la producători. Îi invit pe clujeni să ne fie alături și în acest an și să se bucure de tot ceea ce toamna are mai bun de oferit.”

Meșteri populari, spectacole folclorice și parc de distracții

Zilele Recoltei înseamnă însă mai mult decât produsele de sezon. Meșterii populari vor completa oferta târgului cu obiecte lucrate manual și creații care duc mai departe meșteșuguri și tradiții păstrate din generație în generație, iar în Zona Gurmandului vor fi pregătite, pe loc, preparate pentru toate gusturile.

Atmosfera celor trei zile va fi întregită de spectacole folclorice, susținute de interpreți și ansambluri folclorice îndrăgite, alături de tineri interpreți și artiști locali. Pentru copii și adulți va fi amenajat și un parc de distracții, cu atracții pentru toate vârstele.

Zilele Recoltei își așteaptă vizitatorii pe platoul Sălii Sporturilor „Horia Demian” din Cluj-Napoca, în perioada 18 – 20 septembrie 2026, zilnic între orele 08:00 și 22:00.

La Zilele Recoltei, toamna se descoperă prin gusturi, tradiții și întâlnirea cu oamenii care dau valoare produselor locale.


Comunicat de presă

Simplu și rapid, pe Cluj.com găsești informațiile de care ai nevoie! De asemenea, pentru a ține pasul cu noutățile și evenimentele din Cluj, te invităm să ne urmărești pe Facebook și Instagram.