Se emit din nou carduri ClujBike!

de | | < 1 Minute

Se emit din nou carduri ClujBike, începând de marți, 11 aprilie 2017, conform Biroului Mass-media al Primăriei Cluj-Napoca.

Dacă doriți să intrați în posesia unui astfel de card, trebuie să mergeți la Centrul de Informare pentru Cetățeni, Str. Moților, nr. 7 sau la sediile primăriilor de cartier.

Program Centrul de Informare pentru Cetățeni:
Luni-Vineri: 08:30 – 16:30

Program primării de cartier:
Luni, Marți, Miercuri: 08:00 – 16:00
Joi: 08:00 – 17:30
Vineri: 08:00 – 14:30.

Sistemul de Bike Sharing implementat la Cluj-Napoca este un proiect realizat din fonduri europene ce are ca scop încurajarea folosirii bicicletei ca mijloc de deplasare în oraș, ca alternativă la a folosi mașina.

se emit din nou carduri clujbike

Cum funcționează? 

Stațiile de bike sharing (43 aflate în Cluj-Napoca, 4 stații în Florești și 3 stații în Apahida) permit utilizarea bicicletelor pe baza unui card emis la cerere. Bicicletele pot fi ridicate și depozitate în stații doar cu ajutorul cardului, iar sistemul este gestionat de servere aflate la Primărie. Cardul se obține de la Centrul de Informare pentru Cetățeni (Moților, nr. 7) sau de la primăriile de cartier.

Odată preluată dintr-o stație, o bicicletă va putea fi utilizată gratuit timp de o oră. Dacă se depășește timpul, se vor percepe taxe. Regulamentul poate fi consultat în întregime pe site-ul Cluj Bike: clujbike.eu/regulament/

Mai multe detalii despre utilizarea sistemului, precum si cu privire la emiterea cardurilor pot fi gasite pe site-ul www.clujbike.eu

foto: Arthur A. Filmon & BMC Photography