Clujul Văzut Altfel: comuna Câțcău
Am ajuns în comuna Câțcău într-o dimineață liniștită de toamnă, fără să ne încărcăm cu așteptări, ci simțind doar bucurie și curiozitate. Am găsit oameni primitori și prietenoși, care ne-au invitat în curtea, casa și chiar poiata lor. La fel, am descoperit biserici muncite cu migală acum câteva secole, ne-am plimbat prin lanul de porumb, am îmbrățișat părul vechi de mai bine de 200 de ani.
Explorând localitatea, am simțit mirosul pâinii coapte în cuptor de lemne, ne-am bucurat de cântecul cocoșului, am simțit sinceritatea oamenilor și ne-am lăsat învăluiți de multele culori ale naturii. E nevoie să iți dorești ceva mai mult?
Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel. Mulțumim voluntarilor noștri Petho Hunor și Laurenția pentru culegerea informațiilor, realizarea fotografiilor și redactarea textelor.
Comuna Câțcău are în componență, pe lângă reședința de comună cu același nume, încă două localități: Sălișca și Muncel. Se află în Podișul Someșan, la o distanță de 72 de km de Cluj și 13 km de Dej. Satul a fost menționat documentar pentru prima dată în anul 1348, numele fiind același până astăzi: Câțcău, Kachko în limba maghiară însemnând „cuptor” sau „vatră”.
Biserici vechi de veacuri
Lăsându-ne purtați de ghizii noștri, preoții și sătenii, am vizitat bisericile satelor. În Câțcău, am ajuns la Biserica “Sfântul Nicolae”, care datează din anul 1901, fiind astăzi dezafectată; Biserica “Sfântul Proroc Ilie și Sfântul Nicolae”, construită parțial în perioada 1913-1914 și terminată în 1921; Biserica Reformată, construită în anul 1756, clopotele datând din 1781 și 1812.
În Muncel am vizitat Biserica “Sfântul Nicolae”, pictura impresionantă datând din 1792.
În Sălișca am vizitat cele 2 biserici: Biserica din lemn din Sălișca Deal, ce are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și este un monument istoric, datând din 1680 și Biserica Ortodoxă nouă “din vale”. Biserica “Sfânta Paraschiva”, demolată în 1914, a fost menționată documentar în anul 1733.
Sinagoga, care datează din anul 1877, a fost demolată în anii ’60. În fostul conac al familiei Szombori funcționează astăzi Centrul de Îngrijire și Asistență, care oferă terapie și asistență medicală persoanelor cu handicap și vârstnicilor fără posibilități de a se îngriji.
Localnici – viața în Câțcău
În ceea ce privește activitatea localnicilor, aceștia se ocupă în primul rând de agricultură, puțini dintre ei fiind angajați în alte localități mai mari (Dej). Se cultivă porumb, grâu, orz, ovăz și cartofi. În general se practică o agricultură de subzistență: țăranii cultivă pentru consumul propriu și doar unii dintre ei pentru vânzare.
Bătrânii devin nostalgici la gândul că tinerii aleg să părăsească satul, iar terenurile rămân neutilizate. Își amintesc cu nostalgie și de tradițiile strămoșești, care astăzi sunt aproape uitate și care aveau înțelepciunea lor subtilă. „Furatul porților” se făcea în perioada sărbătorilor de iarnă și era semn de lene în casă dacă rămâneai fără poartă de anul nou. Aceasta reprezintă calea de acces în universul tău și rămâi gol în fața celorlați dacă îți este furată.
Ne vom întoarce, însă, în Muncel de Sfântul Gheorghe, pe 23 aprilie, pentru a ne bucura de umorul “nou” al sătenilor: aceștia se împart pe două dealuri și din jurul focului încep să se audă strigăturile pline de voie bună și ironii între cele două grupuri. Pentru cei mai curajoși dintre flăcăi, e moment de pețit (mai în glumă, mai în serios).
Viața e bună în sat, ne zice unul dintre bătrânii din Muncel, cântăreț al bisericii: “avem apă, lumină, pământ productiv, liniște”. Și-ar dori ca tinerii să rămână acolo, să nu mai plece în țări îndepărtate, sau măcar să se mai mute câte o familie de tineri de la oraș la sat. Ar fi bine întâmpinați, la fel cum ar fi și turiștii, dacă le-ar călca pragul. Chiar dacă, deocamdată, niciun sătean nu a deschis o pensiune turistică, oamenii sunt primitori și ar primi oaspeți chiar în gospodăriile câtorva dintre săteni.
Seara a venit mult prea repede și am plecat către oraș, bucuroși de ziua plină. Așa este întotdeauna: când îți place ce trăiești, pierzi noțiunea timpului.
––
Text & Fotografii: Petho Hunor & Laurenția
Editare: Casian Diana
