Samsara Foodhouse – the house where Food lives

de | | 5 Minute

Samsara Foodhouse – the house where Food lives.

Zile agitate si pline de activitati, trafic, un stil de viata grabit care te face sa omiti faptul ca mai trebuie sa si mananci – eventual si sanatos. Iti cumperi in graba, intr-o pauza, ceva “de rontait” sau intri in primul asa-zis restaurant care iti iese in cale si ajungi sa fii prins intr-un cerc al agitatiei si al unui regim alimentar necorespunzator. Pauza. E bine uneori sa ne oprim si sa ne gandim la sanatatea noastra, la noi pana la urma, caci sanatatea noastra psihica si fizica face parte din eul nostru mai mult decat vrem sa admitem. Sa ne gandim la noi si la ce avem nevoie cu adevarat. Putina liniste, relaxare, un strop de atentie pentru sanatatea noastra?

Nu stim cati dintre voi ati aflat, dar deja de cateva luni le putem gasi pe toate, frumos armonizate, la Samsara Foodhouse, un restaurant care s-a creat tocmai din dorinta de echilibru si sanatate. Intr-un oras aflat in plina dezvoltare si ascensiune precum Clujul, se simte tot mai mult nevoia de astfel de locuri, oaze de refugiu si relaxare.

Be it tea or food, „chill out” or „hang out”, anyone who enters Samsara will surely come back because Samsara is a circle. A circle of friends.

samsara foodhouse cluj

Samsara Foodhouse se afla chiar la baza strazii Emil Racovita, la nr. 5. E pozitionata strategic parca, intr-o zona ce poate fi perceputa ca una de tranzit – intre Centru, traficul de pe strazi si linistea de pe Cetatuie. O terasa draguta, mici felinare care dau farmec locului, biciclete care anima spatiul, de altfel, linistit.

Ce vei gasi odata intrat in Samsara? Un spatiu intim si deschis in acelasi timp, o atmosfera prietenoasa si muzica relaxanta pe fundal, un design elegant care iti creeaza, pe masura ce stai, o senzatie placuta de confort.

Samsara Foodhouse iti pune la dispozitie peste 70 de specialitati diferite de mancare, toate in regim vegetarian sau raw vegan. Daca nu esti familiar cu ceea ce mancarea vegetariana sau raw vegan inseamna, probabil, ca multi altii, tinzi sa crezi ca esti limitat in optiuni. Rasfoind meniul la Samsara, vei descoperi ca nu se pune problema de nici o limitare, ci de alternative cu care multi dintre noi nu suntem familiari, alternative la care, daca am apela macar din cand in cand, starea noastra de sanatate ar cunoaste o imbunatire.

1a

Poate ar trebui sa te familiarizezi cu Super Alimentele intai? Samsara Foodhouse iti pune la dispozitie, de exemplu, Mental Clarity – o bautura ce contine urmatoarele ingrediente: Brahmi, Triphala, Ginkgo, Reishi, penite de cacao si lapte caju.
De ce super alimente? Pentru efectele lor mai mult decat benefice asupra organismului nostru!
Brahmi este folosit in India de mai bine de 3000 de ani, renumit fiind pentru efectele de tonifiere a creierului, stimulare a memoriei si creare a unei stari de atentie echilibrate (fara a suprasolicita sistemul nervos asa cum face cafeaua, de exemplu). Una dintre cele mai eficiente plante tonice antistres, Brahmi este recomandata cand vine vorba de conditii de stres ridicat si in adaptarea eficienta la noi medii.


Un alt ingredient al Super Alimentelor care pot fi gasite la Samsara Foodhouse sunt penitele de cacao (cruda). Ideea de “cacao”, asa cum o gasim noi de cumparat in magazine, ne este atat de familiara, incat multi dintre noi nici nu stim ca exista o alternativa cu adevarat sanatoasa si benefica. Miezul nutritiv al plantutei de cacao este sursa nr.1 de magneziu, crom, fier, cupru, zinc sau mangan. De asemenea, contine de 10-15 ori mai multi antioxidanti decat afinele, de cel putin 20 de ori mai multi antioxidanti decat ceaiul verde, de 5 ori mai multi antioxidanti decat Goji, Spirulina sau Polenul!
Mai multe informatii despre Super Alimente pot fi descoperite aici: partea 1 si partea 2

samsara foodhouse

Iar acesta e doar inceputul. Vei gasi in meniu numeroase sortimente de pizza, supe si ciorbe, salate, paste, omlete, antreuri, deserturi sau diferite specialitati, cum ar fi Deliciul lui Budha, Lasagna dovlecel sau Falafel cu sos de menta. Iar meniurile se schimba in fiecare sezon, in functie de alimentele care sunt disponibile (nu in mod fortat) in acea perioada a anului.

Cum spuneam la inceput, in toata agitatia specifica societatii actuale, simti tot mai des nevoia de o pauza, de un refugiu, de momente dedicate tie si sanatatii tale, de vindecare fizica si sufleteasca. Desi un restaurant, Samsara Foodhouse poate fi pur si simplu un loc in care sa stai cu prietenii la o cana de ceai (minunat de bun, apropo), o cafea sau un fresh de fructe, intr-o atmosfera placuta, calma, relaxanta. Iar daca ai timp, poti incerca toate aceste alternative in alimentatia ta de zi cu zi.
Cu atat mai mult cu cat, in perioada imediat urmatoare, vor avea loc la Samsara evenimente in cadrul carora nutritionisti si bucatari va vor explica importanta unei alimentatii echilibrate, modul in care specialitatile raw vegan trebuie preparate si echilibrate pentru nutritie, precum si informatii despre instrumentele folosite in bucatarie in acest scop.

samsara foodhouse

Incheiem, oferindu-va, din partea Samsara Foodhouse, cateva sfaturi din recenta serie “Mananca Sanatos”, difuzata si la radio.

*,,Masa de dimineață, numită incorect în limba română micul dejun, trebuie să fie o masă consistentă, furnizând aproximativ 40% din hrana unei zile. Masa de prânz trebuie să furnizeze și ea circa 40% din hrana unei zile. Cina, masa cea mai ușoară a zilei, trebuie să fie servită cu suficient timp înainte de culcare, astfel ca stomacul și tubul digestiv să se poată odihni în timpul somnului. Evitați mesele bogate și la ore târzii.”

*,,Aveți în vedere că ceea ce trece dincolo de 2 ½ lingurițe de zahăr pe zi este dăunător. Zahărul poate fi înlocuit cu succes cu fructe uscate (stafide, curmale, smochine) și cu miere de albine (dar consumată în cantități mici). Folosiți cu moderație sarea – circa 5 g pe zi (= 1 linguriță), sare grunjoasă sau sare de mare, doar ea conținând toate cele peste 80 de minerale necesare oraganismului nostru, evitând sarea rafinată.”


 

*,,Consumați o varietate cât mai mare de alimente – cereale, legume, fructe, leguminoase, nuci pe parcursul săptămânii, lunii, anului, în funcție de anotimpul lor. La fiecare masă, însă, nu folosiți prea multe feluri de alimente. Folosiți zilnic legume și fructe proaspete, pentru aportul lor de antioxidanți.
Folosiți zilnic legume și fructe cât mai divers colorate, străduiți-vă să vă asigurați cât mai multe culori în fiecare zi: roșu (tomate), portocaliu (morcovi), verde (spanac), alb (ceapă), galben (lămâie), bleumarin (afine) etc. Grupați alimentele la anumite mese: de exemplu, dimineața serviți fructe cu cereale și nuci/semințe, la prânz legume și leguminoase, iar cina trebuie să fie o masă foarte sumară.”

Pentru mai multe astfel de sfaturi: click aici