Să facem ceva în fiecare zi: 9 – 15 noiembrie 2015

de | | 2 Minute

Să facem ceva în fiecare zi, acesta este, credem noi, modul cel mai la îndemână să ne dezvoltăm, să creștem, să descoperim lucruri noi, să cunoaștem oameni frumoși și interesanți. Să ieșim din rutină 🙂 Clujul ne oferă zi de zi ocazia să facem toate aceste lucruri, trebuie doar să fim la curent cu ce se întâmplă în oraș și să fim dispuși să ieșim din zona noastră de confort.

Echipa Cluj.com vă recomandă câte un eveniment pentru fiecare zi a săptămânii în curs. Menționăm că sunt alegeri subiective, în funcție de ce ni se pare nouă interesant în zilele de luni dimineața, însă cei interesați și avizi pentru mai mult, pot consulta lista de evenimente integrală de pe site.

Așadar, să facem ceva în fiecare zi, pe parcursul săptămânii 9 – 15 noiembrie 2015:

Luni, 09.11 – a trecut ziua, dar vă anunțăm că ieri au început Zilele Filmului LUX și mai puteți urmări proiecții și marți (10.11)
Marti, 10.11 – mergem pe mâna festivalului Temps d’Images și vă recomandăm Căpcăuni, un spectacol-lectură ce are loc la Reactor, de la ora 17:00 și care propune o călătorie în centrul homofobiei din lumea de azi.
Miercuri, 11.11 – ne îndreptăm pașii înspre Biblioteca Judeţeanǎ Octavian Goga, unde va avea loc de la ora 18:00, la etajul 7, o sesiune informativă pe tema Managementul conflictelor. Sesiunea este susţinutǎ de psiholog Luca Ştefania.
Joi, 12.11 – de la ora 20:00, la Casa Tiff, proiecție film Recidiva – o poveste despre reintegrarea recidiviștilor și despre lupta cu un cerc vicios.
Vineri, 13.11 – pentru că ne plac temele abordate în cadrul Temps d’Images, vineri ne tentează Parental Ctrl, un performance-concert despre generația Y și părinți, despre dependența de tehnologie și evadarea din realitate, despre legături și rupturi inevitabile dintre generații. Ora 20:30, Fabrica de Pensule, Sala Studio.
Sâmbătă, 14.11 – are loc la Auditorium Maximum, de la ora 10:00, conferința ,,Teatrul în Educație” – o inițiativă pentru introducerea teatrului în școli.
Duminică, 15.11 – încheiem săptămâna tot la Auditorium Maximum, unde are loc, de la ora 19.00, spectacolul „SoNoRo The Dreamers la Cluj-Napoca”

Voi ce faceți azi? 🙂