Moravuri de epocă: prostituția în Clujul interbelic
Întâmplarea făcea ca într-o seară de martie să mă aflu pe Calea Turzii, așteptând pe cineva în fața unui local. Căutam cu insistență să îmi ocup atenția cu ceva până la venirea celei pe care o așteptam. În pauza dintre scroll pe rețelele de socializare, în fața mea, peste drum, oprește o mașină luxoasă, iar din umbra nopții apare o femeie. Era sumar îmbrăcată: purta pantaloni scurți și o geacă din piele. După câteva momente, ușa din dreapta șoferului se deschide. Femeia intră. Mașina pornește. Am rămas nedumerită. A fost o experiență care m-a frapat și mi-a activat un soi de curiozitate amestecată cu neînțelegere.
Foto: Adevărul
Văzusem de multe ori femei așteptând pe Calea Turzii. Auzisem de foarte multe ori expresii denigratoare la adresa acelor femei. Stigma socială, marginalizarea femeilor care practică această ocupație este cea care îngrijorează. Suntem astăzi copleșiți de discursuri concurente care ne fac să condamnăm multe lucruri. Uneori, ne surprindem adoptând o poziție vis-a-vis de vreo temă fără o documentare amănunțită, temeinică. În avalanșa de informații specifică acestei epoci ajungem să denigrăm și să marginalizăm cu foarte multă ușurință. La fel ca oricând doar educația ne poate clarifica aspectele esențiale ale relației ,,noi versus femeile de pe Calea Turzii” , ne poate prezenta parametrii optimi și esențiali ai unei educații sănătoase.
Din acest punct de vedere, Clujul se prezintă și mai divers decât ar putea-o arăta statisticile, datele oficiale, analizele, strategiile. Experiența empirică deschide cu totul alte valențe ale realității pe care o trăim.
Înapoi în timp, la începuturile speciei umane
Despre prostituție s-a scris mult. Sociologii spun că această ocupație își are originea ,,în lupta pentru supraviețuire și adaptare de la începuturile speciei umane.” În spațiul românesc se afirmă la fel: ,,ca formă de adaptare socială și ca un compartament deviant”, în fața căruia autoritățile au luat măsuri drastice.
Ce este prostituția, întrebăm nedumerit? Unii autori o definesc ca ,,abandon în imoralitate”, ,,comerț pe care femeia îl face în mod obișnuit cu corpul său”, ,,practicarea raporturilor sexuale, de către indivizi de ambele sexe, în schimbul unei răsplătiri materiale”, ,,o boală publică; descriindu-i simptomele și studiindu-i cauzele, înseamnă că i se prepară remediul”, un comportament ,,atribuit femeilor cunoscute de public pentru promiscuitatea în care trăiesc”, sau se referă la ,,orice persoană pentru care raporturile sexuale sunt subordonate chestiunii câștigului.”
,,Fata care se mărită după un bătrân milionar, pe care nu-l iubește, mica muncitoare care-și sporește ziua sau săptămâna petrecând o jumătate de oră la hotel cu un domn bătrân, femeia măritată care nesocotește contractul, pentru a plăti nota croitoresei sau a modistei, curtezanei pe care un imbecil bogat o acoperă cu bijuterii și o plimbă în trăsură prin oraș; prostituatele sunt toate deopotrivă cu fata care se agață la colțul străzilor de trecătorii tardivi;…e…o chestiune de grade, unele exercită meseria lor cu discreție, altele pe față, altele mizerabil, cum pot și ele.”
Prostituția în Clujul interbelic
Introducerea în legalitate a prostituției a fost legată de încercarea de a combate bolile venerice, devenite frecvente la sfârșit de secol XIX-lea – început de secol XX. Astfel, se ajunge la un compromis social reglementat și mediat de autorități, ajungându-se ca această ocupație să nu fie condamnată, ci tolerată și acceptată legal. Până în anul 1930, atunci când a fost adoptată Legea Sanitară, prostituția a funcționat în limitele unui cadru instituțional care va menține sub control anvergura și efectele sale.
La fel ca acum, în perioada interbelică femeile deveneau prostituate fie pentru că își doreau asta și le făcea plăcere să practice această ocupație, fie precaritatea condiției financiare le determina să apeleze la acest mod de a-și asigura un venit. Există mențiuni care atestă faptul că și nevestele funcționarilor, a lăutarilor sau fetele din unele familii cu reputație bună recurgeau la prostituție pentru a-și asigura un venit suplimentar.
Tot ca și în timpurile noastre, în Clujul interbelic existau diverse tipuri de prostituate, disponibile pentru toate categoriile de clienți. Astfel, ,,elevii de liceu și bărbații cu posibilități financiare reduse mergeau la prostituatele clandestine înaintate în vârstă unde prețul era scăzut.” Cea mai aglomerată perioadă în bordelurile clujene se înregistra la sfârșit de săptămână și în zilele în care se primea salariul.
Bordelurile erau conduse de femei
În Clujul interbelic prostituția se practica fie în bordeluri care erau conduse de femei, trebuiau să funcționeze în zonele mărginașe, fără să afecteze liniștea cartierelor, fie în formă liberă, la adrese individuale, racolare pe stradă, sau în localurile de lux, frecventate de prostituatele de lux și de peștii acestora.
La bordel, prostituatele aveau cam 20-30 de clienți pe noapte fiecare, numărul clienților variind în funcție de sărbători și de perioadele în care în oraș se înregistra un flux mare de călători și militari.
Odată cu extinderea zonelor urbane, bordelurile au ajuns în interiorul orașelor, fiind prezente chiar și în zona centrală. Pentru a se asigura liniștea și ordinea publică și a se combate infracționalitatea, poliția trimitea un anumit număr de agenți pe străzi. De asemenea, în scopul combaterii bolilor venerice, autoritățile desfășurau o intensă campanie de educare, prezentă nu doar în bordeluri, ci și pe stradă sub formă de broșuri, foi volante și chiar în cinematografe, prin filme.
La momentului anului 1930, documentele vremii atestă un număr de 300 de prostituate care lucrau în bordeluri, însă numărul lor trebuie să fi fost mai mare ținându-se cont de faptul că se practica și prostituția clandestină, multe dintre prostituate nefiind înregistrate în documentele autorităților.
În ceea ce privește structura etnică, în Studiu statistic asupra 200 de prostituate, apărut în anul 1924, cele mai multe prostituate înregistrate erau de origine maghiară (69), apoi erau cele de etnie română (42), germană (10), sârbă (2), croată (2), cehă (2), ruteană (2), italiană (1), poloneză (1), israelită (8), și romă (10). Compoziția etnică a prostituatelor libere se prezenta cam sub aceeași formulă: 22 de etnie maghiară, 16 de origine română, 2 etnice germane, o sârboaică, o armeancă, și 8 de origine israelită.
Un demers legal…
,,Femeile care doreau să practice legal prostituția, la Cluj, se prezentau la serviciul sanitar al orașului cu două fotografii și cu actul de identitate unde i se făcea o examinare medicală generală, dacă în urma analizelor erau identificate femei cu semnele unei boli venerice sau pulmonare (tuberculoză), aceasta era trimisă la spital pentru tratament. Femeile care se dovedeau sănătoase la acel control și aveau vârsta de 17 ani erau trecute în registrul prostituatelor.”
,,După aceste formalități prostituata primea sfaturi medicale profilactice pentru a se putea apăra împotriva bolilor venerice. Astfel viitoarea prostituată era conștientă cu privire la consecințele acestor afecțiuni, fiind sfătuită să se supună de bună voie la controlul medical periodic. După depășirea controlului fizic și primirea sfaturilor medicale, prostituata se adresează poliției de moravuri unde i se eliberează condicuța, aceasta conținea datele și fotografia prostituatei, dar și o serie de reguli de profilaxie.”
,,În condicuță erau trecute examenele medicale urmate și rezultatele acestora. Prostituatele bolnave erau trimise la Spitalul de Femei și internate pe toată durata perioadei în care sunt contagioase, iar la externare serviciul sanitar era înștiințat. Dacă prostituata dorea să schimbe bordelul sau să se mute din Cluj, era obligată să informeze serviciul sanitar care verifica starea de sănătate a acesteia și cauza plecării. Numărul prostituatelor din fiecare bordel era stabilit de serviciul sanitar ținând cont de spațiu (numărul de camere), într-o casă de toleranță trebuia să existe minim o baie, iar în fiecare cameră erau afișate măsuri de profilaxie individuală intitulate ,,Măsuri de apărare pentru bărbați contra boalelor sexuale contagioase”.
…,,Măsurile trebuiau respectate de prostituate și de clienți. Dacă practicau prostituția în camerele proprii, prostituatele aveau obligația de a pune la dispoziția clienților materialele profilactice necesare, în bordel, obligația pentru asigurarea acestor medicamente revenea proprietarei. ”
…,,În cadrul relației prostituată – matroană intervenea serviciul sanitar și secția de moravuri care urmăreau ca ultima să nu transforme prostituata într-o sclavă. Cele două instituții stabileau suma necesară pentru întreținerea prostituatei, rezolva problemele apărute între prostituate și patronat și stabilea profitul matroanei.”
,,Pentru combaterea eventualei prostituții clandestine, la Cluj, proprietarii localurilor publice erau obligați înainte de a angaja femei să anunțe Serviciul Sanitar, care se ocupa de examinarea lor într-un mod discret. Poliția se ocupa de depistarea prostituatelor clandestine care acționau pe stradă și verifica denunțurile primite din partea cetățenilor cu privire la femeile care practicau prostituția.”
…,,Pentru depistarea prostituatelor clandestine poliția de moravuri efectua săptămânal razii, iar femeile depistate pe stradă și care nu se puteau legitima ori sunt surprinse că au un comportament imoral, erau duse la serviciul sanitar, unde erau supuse examenului medical.”
…,,Lupta împotriva prostituției se realiza și prin asistență oferită tinerelor din provincie de către anumite societăți civile…La Cluj, Asociația Femeilor Universitare Române se ocupa de acest lucru. Fetele venite din provincie erau întâmpinate în gara orașului și ajutate financiar, li se asigura cazarea și erau ghidate prin oraș.”
Ce se poate face?
Este esențială înțelegerea resorturilor interioare ale acestui fenomen social. În pofida transformării și evoluției, suntem încă o societate închistată în preconcepții. Emitem păreri despre orice, ne considerăm avizați și îndreptățiți să emitem păreri despre multe chestiuni și din această cauză riscăm să cădem în capcana unilateralismului. La fel ca și acum câteva decenii, practicarea prostituției a rămas structural legată de educație și de integrare socială. La fel ca și în cazul altor evenimente la care asistăm zilnic, prostituția este încă considerată o anomalie socială, deși tacit este văzută ca un fapt firesc, care trezește fascinație. Jonglând cu aceste două atitudini diametral opuse – condamnare versus curiozitate – ne pomenim vorbind de aceasta cu voce scăzută însă cu ochii lucind de atracție.
