Privesc, trăiesc, sper!
Ora 06:45. Sună alarma. Mă ridic din pat și merg la baie sa mă spăl pe față să mă trezesc. Am o senzație stranie că ceva s-a schimbat. Nu realizez încă ce, pentru că nu mi-am băut cafeaua. Ajung în bucătărie și pornesc filtrul de cafea. Aceeași senzație ca ceva este schimbat, dar nu îmi dau seama ce. Îmi pun cafeaua și beau prima gură care îmi ajunge până la creier. Încep să gândesc. Da. Știu ce nu este în regulă. Nu aud nici un claxon, nici o înjurătură. Merg spre geam și privesc. Ciudat. Aceiași doi vecini care de obicei se înjură că unul l-a blocat pe celălalt cu mașina acum râd și își dau „noroc”. Mai iau o gură de cafea și încep să procesez. Da. Îmi amintesc. O zi fără blestematul de coronavirus. Mă simt emoționată.
Azi revine totul la normal? Încep să pregătesc micul dejun și pachetele de școală la copii. Pornesc televizorul. Privesc cu coada ochiului prima data să văd cine prezintă. Până aici, în regulă. Urmează vremea și sper că e Buzu. Are omul ăsta ceva și chiar dacă anunță ploaie îmi face ziua mai frumoasă pentru că știe cum să mi-o spună. Tot el este acolo. Anunță soare, mai schimbă replici cu colegii, ne mai spune câte o ghicitoare, totul în regulă.
Acum deja gândesc clar. Îmi amintesc tot. Îmi amintesc cu tristețe câte suflete nevinovate au luat acel păcătos de virus. Câtă durere și disperare pe cei ce i-au pierdut pe cei dragi fără să își poată lua rămas bun. O durere ce nu poate fi descrisă în nici o limbă. Îmi amintesc totul… Nu vreau să vorbesc despre asta. Este ceva ce nu vom uita niciunul. Este ceva ce ne vom aminti toți, disperarea prin care am trecut. Ne vom aminti cât eram de neputincioși și ne rugam să ne protejăm copiii, părinții.
Acum vorbesc despre speranța. Despre viitor. Despre cum este lumea mea acum!
Merg să îmi trezesc copiii, să îi trimit la școală. „Încă 5 minute” – mi se spune. Asta nu s-a schimbat. Zâmbesc! Așa eram și eu ?. Într-un final îi mobilizez, își iau micul dejun și pleacă la școală. Mă pregătesc și eu să merg la muncă. Da. Am loc de muncă. Același pe care l-am avut și în vremea virusului. Am muncit și atunci.
Ora 16. Mă grăbesc spre casă. Fac 10 minute de la muncă, pe jos. Lejer. Vreau să prind știrile de la 17. Am emoții din nou. Mă codesc, să pun pe Antena sau nu? Cu mâna tremurândă apăs telecomanda și îmi țin răsuflarea. Pot respira din nou normal. Nu mai este picior de „Vulpita” sau ceva de genul care îți făcea lehamite. Foarte interesant la Acces direct de data asta. Roșia Montana a reînceput exploatarea. Nu mai este nici a canadienilor, nici a lui bau-bau mai știe a cui. Este a noastră, a românilor, așa cum a fost dintotdeauna. Este bine. Nu ne mai fură străinii. Minerii au de lucru. Zona înflorește din nou.
Bag o tură de haine la mașină și trag cu urechea la ce mai spun la televizor. De data asta am vrut sa văd ce spun cei de la Realitatea. Jumătate din tot ce au despădurit nesimțiții este deja replantat. O să dureze niște ani până se vor reface pădurile dar primul pas este făcut. În fiecare weekend, când vremea permite, se întâlnește lumea cu mic cu mare la pădure, unde fiecare plantează puieți, se face curățenie, după care se fac și tradiționalele grătare. Și se lasă curat. Fără pet-uri, fără mizerii. După muncă și răsplată. Muncim și ne distrăm. Și este și o activitate în echipă, cu copii. Îi educăm. Îi învățăm și să muncească și să prețuiască natura și să se distreze alături de părinți, chiar dacă ne considera ei „fosile”. Deci, e de bine și aici.
Mă tot învârt prin casă, făcând una, alta. Mănânc cu copiii, discutăm despre ce au făcut la școală, mai și râdem. Aici nimic schimbat. Același lucru făceam și înainte de…., doar că acum ne îmbrățișăm și ne spunem „te iubesc”… dublu, să recuperăm.
Se apropie ora 19. Alte emoții. Sper ca este tot Esca. Te naști pentru a face ceva foarte bine. Fiecare are un dar. Totul este să ne descoperim noi acel dar. Ea îl are pe acesta de a prezenta știrile în felul în care te face să trăiești acea știre. Cu tristețe. Când este cazul și cu bucurie. Chiar dacă are același ton îi poți vedea emoțiile în privire. Este om. Și este foarte profesionistă. Asemenea oameni vreau sa îi văd și peste 100 de ani. Într-o vreme, televiziunile din România au luat-o razna. Văd că și-au revenit cât de cât.
Încep știrile. Aud Bine? Avem un guvern redus. Se înțeleg între ei, nu se mai mănâncă ca și câinii la un ciolan. Au pus binele oamenilor înaintea propriilor interese. Au renunțat la pensiile acelea nesimțite ca să poată fi redirecționați acei bani celor mai amărâți și neajutorați. Au reușit într-un final să găsească banii pentru spitale cu dotări moderne și un sistem de sănătate mai competent decât al austriecilor. Îți mulțumesc, doamne, că ai apăsat acolo un click undeva și i-ai făcut „OAMENI” .
Sună telefonul. Fiica mea cea mare „Mamă, ne întâlnim la intrare în Babeș”. Îmi dau lacrimile. Înainte de năpastă, muncea în Anglia. Obligată să plece, că nu își găsise post după ce a terminat facultatea cu notă maximă aici. Nu am avut pile sau relații sau și mai grav bani să o ajut să își găsească aici. A mers dincolo, unde i s-a oferit un loc de muncă decent. Unde a evoluat. Unde a fost apreciată.
Acum, datorită noii conduceri, a putut să vină acasă. Și-a găsit de lucru. A reușit și să își cumpere un apartament prin „prima casa” cu o dobândă și o rată pe care și le permite și poate să și trăiască decent. Își poate face propria familie fără disperarea prin care am trecut eu și toți restul din generația mea. Iar eu nu mai plâng de dorul ei și la gândul că e departe între străini și nu are pe nimeni lângă ea.
Ajung acasă după ora de sport. Ajung și „piticii” de la antrenamente. Ne pregătim de somn. Mâine o luam de la capăt. Într-o lume mai bună. Într-o lume cu SPERANȚĂ. Merg pe rând și verific copiii – dacă sunt înveliți – și îi pup de noapte bună. Zâmbind. Liniștită că o să fie bine.
Ultimul gând înainte să adorm este de recunoștință. Că suntem în viață. Că suntem sănătoși. Că suntem pe drumul bun. Că acel nenorocit de virus, chiar dacă ne-a îndoliat, a făcut și ceva bun. Ne-a dat un restart. Ne-a făcut mai buni, mai înțelegători, mai OAMENI. Ne-a deschis ochii asupra unor lucruri pe care înainte, din cauza ignoranței, lăcomiei, aroganței, nu am mai știut să le apreciem.
Acum privim totul altfel. În spatele fiecărui om este o poveste. Uneori frumoasă, uneori tristă. Dar acum știm să întindem mâna să îi ajutăm, să îi înțelegem. Acum am învățat să nu mai întoarcem spatele bătrânilor care ne-au dat viață și să îi ținem aproape. Să îi respectăm. Pentru că ei ne-au dat viață, ne-au crescut așa cum au putut. Că de multe ori și-au luat de la gură, să avem noi. Unii au uitat asta. Nu mai judecăm după aparențe și după bani sau funcții.
Eu așa văd lumea mea după Covid-19. Dar ce știu eu? Sunt doar o simplă vânzătoare. O mamă care își crește și educă singură copiii. Și care speră și are credință că totul o sa fie bine pentru noi toți. Și care, în secret, își spune că trăim pe altă planeta, care se numește „Hope” – adică SPERANȚĂ.
Mâine o iau de la capăt. La magazinul la care muncesc. Nu am nici cel mai mare salariu, dar nici cel mai mic. Dar foarte important este și pentru cine muncești. În timpul de criză, șeful nostru a fost OM. Așa a fost și înainte, așa este și acum. Nu a dat pe nimeni afară. A făcut în așa fel să ne păstrăm locul de muncă și să nu murim de foame. Respect pentru el. Că știu că a dat de la el. Că șomajul tehnic promis de stat era ca „Fata morgana”. Știai că îl dă, dar nu îl vedeai. Apărea și dispărea. În fine. Aș putea numi foarte multe lucruri care s-au schimbat. Dar aș scrie un roman.
Vă îmbrățișez pe toți!
Autor: Angela Crăciun
Articol înscris în Concurs Articole: „Cum va fi lumea după COVID-19?” | Clujul scrie.
Avem premii generoase de la partenerii noștri:
- Chiromedica Health & Wellness Center – un program de nutriție personalizat pentru creșterea imunității;
- Samsara Earth Food Delivery – voucher de 100 lei pentru mâncarea comandată (cu livrare la domiciliu);
- Euroma Sport – o pereche de gantere cu suprafața cauciucată (culoare verde, 3 kg / bucata).
- BRONTO – un voucher în valoare de 400 lei;
- BW Photo Booth – un voucher de discount în valoare de 400 lei;
- Big Belly Cluj – un voucher în valoare de 200 lei pentru mâncarea comandată prin serviciul de livrare la domiciliu.
- The Guild Hall – un abonament Journeyman » 8 intrări gratuite ce pot fi folosite și pentru prieteni și 10% reducere la jocurile cumpărate.
Detalii despre premii găsiți aici. Așteptăm cu drag articolele voastre » perioada de înscriere este 2 – 19 aprilie 2020. Toate articolele înscrise în concurs pot fi găsite aici: Concurs Clujul Scrie.
