Plimbându-ne prin Cluj am descoperit comori | Sala ,,Adrian Marino”
,,Casa sa ,,onirică” este biblioteca, spațiu al claustrului frigid și al monologului, atât de opus guralivei și superficialei cafenele. …Din păcate, Adrian Marino a fost mai mult admirat decât citit…Sintezele sale, de o erudiție inumană, au aerul unor soluții definitive și îndosariate.” – Petru Poantă, Clujul meu: anii șaptezeci, pp. 12-13.
Foto: Fiica Soarelui
Studenți fiind, veneam la bibliotecă în căutarea vocației și a descoperirilor remarcabile. În acel avânt sincer și viguros, specific tinereții, colindam săli, în căutarea celui mai bun loc pentru studiu, în aflarea altor taine care se aflau sub tăcere și tânjeau să fie descoperite. De cele mai multe ori, ușile ni se deschideau prietenos și accedeam spre alte lumi minunate și noi, cuceream locuri perfecte care deschideau o încântătoare priveliște spre Piața Lucian Blaga sau spre intimitatea curții interioare a bibliotecii, cea în care obișnuiam să ne pierdem gândurile și privirea, indiferent de anotimp.
O singură sală rămânea inaccesibilă cunoașterii noastre juvenile. Sus, la etaj, acolo unde acoperișul bibliotecii se unea cu volatilitatea norilor, în acel ,,turn de fildeș”, pe partea dreaptă a holului luminos, se afla sala ,,Adrian Marino”. Am încercat de multe ori să cucerim această ,,cetate” livrescă, pătrunzând cu îndrăzneală dincolo de ușă, însă, de fiecare dată, soarta ni se împotrivea dureros și mereu ne reîntorceam în fața ușii albe și impunătoare, privind-o cu respect dar și cu dezamăgire.
Ce putea fi dincolo de această ușă încât să nu poți să pătrunzi dincolo de ea ani la rând? Nici măcar în sesiune, atunci când celelalte săli ale Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” se transformau în furnicare, sala ,,Adrian Marino” rămânea tăcută la chemările studenților obișnuiți.
Descoperirea comorii
Am crescut și astfel am putut, în sfârșit, să pătrundem dincolo de ușa albă care ne făcea temători. Ne-am simțit emoționați: descopeream ceva nou, avea loc o ceremonie de investire după care urma să fim acceptați într-o castă a privilegiaților, a oamenilor care pot avea acces nestingherit în acea sală plină de comori. După acea lungă așteptare, ideea libertății ne făcea și mai responsabili.
Dincolo de uși am găsit ceva obișnuit prin decor dar ceva special prin atmosferă. Cele două săli – prima ,,Rațiu -Tilea” și a doua ,,Adrian Marino” – erau, de fapt, două birouri mari, austere, înzestrate cu facilități moderne, în care se aflau extrem de multe cărți, ediții princeps, unice, de o valoare neprețuită. Pereții acestor săli păstrau protector impresionanta bibliotecă personală a marelui intelectual, critic literar și istoric al ideilor, Adrian Marino. Colecția personală a acestuia a revenit prin voință testamentară Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” și astfel, generații întregi de tineri studioși se pot bucura de roadele pasiunii ilustrei personalități. Biblioteca lui Adrian Marino numără peste 10 000 de cărți, reviste, documente de arhivă, extrase românești și străine, precum și corespondență.
Astăzi, sala ,,Adrian Marino” are o capacitate de 32 de locuri, fiind destinată doctoranzilor, cercetătorilor, cadrelor didactice universitare, dar și celor interesați de fondul de carte și documentele de arhivă din donația Adrian Marino. În acest mod am descoperit lumea fascinantă a Clujului, o lume rămasă intactă, nealterată de timp, o imagine atemporală a orașului, cea care păstrunde în suflet și nu-l va mai părăsi niciodată.
Veronica Onea, redactor Cluj.com – Ghid Local
