Cum arăta Clujul secolului trecut? Imagini istorice din județ

de | | 5 Minute

Cum arăta Clujul secolului trecut? Imagini istorice din județ | La Doi Pași de Cluj

Animați de curiozitate, uneori poate chiar de nostalgie, ne gândim la vremuri de mult apuse, de aceea admirăm azi câteva imagini istorice din județ. Pășim sfioși într-o lume dictată de principii și valori total opuse celor care tronează în societatea actuală. Cu toate acestea, plăcerea cunoașterii istoriei și a locurilor pe care astăzi le privim poate nepăsători, ascunde povești evaporate în timp, fapte necunoscute nouă, dar care transmit o emoție specifică și care, parcă ne vorbesc despre un trecut tumultuos, bogat în momente pline de însemnătate.

Așa cum ne-am obișnuit, ne place să explorăm nu doar prezentul, ci și trecutul. Iar cum faptele cele mai evidente au fost consemnate și păstrate, în aceeași măsură, ne bucurăm de privilegiul de a avea fotografii ale locurilor prin care pășim astăzi. Orașul ne este deja cunoscut printr-o serie de fotografii istorice pe care vi le-am arătat în nenumărate rânduri (le puteți vedea aici și aici). De aceea, cu același dor neostoit, ne plimbăm privirile și prin județ, să vedem cum arătau altădată și orașele din împrejurimile Clujului. Așa ne descoperim identitatea istorică.

Vederi istorice din Gherla

În Gherla descoperim un oraș al contrastelor. Admirăm arhitectura, oamenii care par lipsiți de grijă. Decorurile le vedem prin lentila timpului. Identificăm zonele, însă rămânem prinși în transa timpului care ne spune poveștile unui oraș liniștit, preocupat de activitățile sale cotidiene.

peisaje istorice din judet
1962
peisaje istorice din judet
1962 – Școala Petru Maior
peisaje istorice din judet
1960
peisaje istorice din judet
1909 – Catedrala Greco-Catolică
peisaje istorice din judet
1908

Vederi istorice din Turda

În Turda analizăm cu atenție fiecare loc. Ne bucurăm să descoperim un orășel energic, pe alocuri liniștit, dar care emană o atmosferă prietenoasă. Fie că ne pierdem în mulțime, sau hoinărim pe străzile goale, imaginația ne copleșește. Ne avântăm astfel într-o lume despre care, uneori, știm prea puține lucruri, dar spre care ne pironim curioși atenția.

turda
1914
turda foto vechi
1914
turda in poze vechi
1930
turda
1908
fotografii istorice din judet turda (2)
1912
turda
1970

Vederi istorice din Huedin

În Huedin ne relaxăm. Indiferent de contextul istoric, fotografiile ne arată un orășel simplu, cu o înfățișare comună și spații primitoare.

fotografii istorice din judet Huedin
1910
huedin
1908
Huedin
1942

Vederi istorice din Dej

Aici facem o călătorie virtuală printre clădiri istorice. Privim un loc mai vesel, în care domnește o pace profundă. Dirijați de plăcerea de a ne avânta în istorie, descoperim în aceste fotografii o lume molcomă, în care spațiile sunt aerisite, completând armonios peisajul.

fotografii istorice judet Dej
1900
Dej foto vechi
1964
Dej foto vechi
1906
Dej foto vechi
1930
fotografii istorice judet Dej
1980

Peisaje de la Doi Pași de Cluj (Sursa: Turism De Altădată)

Să depășim puțin granițele județului și să ne avântăm înspre zona muntoasă. Cum ne-am obișnuit să explorăm zonele de lângă oraș, ne-am bucurat să revedem anumite locuri dragi nouă în fotografii vechi. Unele ni se înfățișează în forma pe care o cunoaștem astăzi, unele sunt schimbate de trecerea timpului. Cu toate acestea, un lucru este cert: peisajele din împrejurimi îmbie la relaxare și bună dispoziție.

fotografii istorice din judet (1)
Peisaj din Munții Apuseni în anul 1950
fotografii istorice din judet (1)
Peisaj din Munții Apuseni în anii 1980
Peisaje istorice din județ
Munții Apuseni – Cabana Băișoara în anii 1960
fotografii istorice din judet (1)
Cheile Râmețului în anii 1970
fotografii istorice din judet (1)
Munții Apuseni în anii 1960
fotografii istorice din judet (1)
Peisaj din Munții Apuseni în anii 1960
fotografii istorice din judet (1)
Piatra Secuiului în anii 1950
Peisaje istorice din județ
Stațiunea Fântânele în jurul anilor 1970
fotografii istorice din judet (1)
Peisaj din Munții Apuseni în jurul anilor 1950

Ne face mare plăcere să răsfoim file de istorie. Cu atât mai mult dacă sunt și vizuale. Prin ele ne ajutăm imaginația să exploreze mai mult, să atingă noi dimensiuni. Mari exploratori și iubitori de Cluj fiind, admirăm de fiecare dată orice urmă de istorie care ni se înfățișează, de care ne agățăm pregnant în drumul nostru spre cunoaștere.

Surse fotografii: Transilvania Heritage, Turism de Altădată, oradea-nagyvarad-grosswardein.ro