Impresii de călătorie din Cojocna, Cara și Boju
Încântată fiind de ideea celor de la Cluj.com, am decis să particip și eu la acest mare proiect de promovare a satelor și comunelor din județul Cluj. Fiind acceptată în baza descrierii unui loc preferat din județul Cluj, împreună cu alți doi colegi (Alexandrina și Cristian Mesaroș) ne-am luat tălpășița într-o dimineață spre cunoscuta comună transilvăneană Cojocna.
Articol inclus în proiectul Clujul Văzut Altfel, desfășurat în perioada 2014 – 2016. Mulțumim voluntarilor noștri Oana Geczi (redactor), Alexandrina Mesaroș și Cristian Mesaroș (fotografi) pentru implicarea, entuziasmul și munca depusă la momentul respectiv. Fiind vorba de un proiect în continuă dezvoltare, dacă doriți să contribuiți la ilustrarea unui portret cât mai complet al acestor localități, ne puteți scrie un e-mail » [email protected].
Ajunși în gara comunei Cojocna, doamna Ruxandra, proprietara unei pensiuni din acest sat, ne-a asigurat cu drag transportul până în satul Cara, sat de unde ne-am început aventura acelei zi minunate…
I. Satul Cara
Satul Cara face parte din comuna Cojocna împreună cu alte sate: Boju, Boju Cătun, Iuriu de Câmpie, Straje, Moriști, Huci și, bineînțeles, reședința de comună, Cojocna. Înaintea invaziei tătarilor, acest sat se găsea pe un deal în apropierea teritoriului în care se află în prezent Cara. Odată cu invaziatătarilor, sătenii au fost nevoiți să migreze într-un loc sigur pentru a-și putea apăra familiile. Așadar, aceștia și-au găsit în secolul al XIII-lea locul potrivit pentru a se muta împreună cu familiile lor. Acest teritoriu se află într-o așa-zisă groapă înconjurată de dealuri și, totodată, protejată de tătari.
Satul Cara este de o splendoare extraordinară. Este înconjurat de dealuri ce redau frumusețea unei părți a satului. Pe de altă parte, oamenii sunt primitori și dornici de a împărtăși experiențe și tradiții specifice satului. Etniile regăsite în acest sat sunt română și maghiară, de aceea există atât o biserică ortodoxă (prezentă din 1908), cât și una reformată (prezentă din 1914). De asemenea, deși are puțini adepți, biserica baptistă este și ea prezentă în acest sat. Preotul ortodox a avut bunăvoința de a ne informa asupra unor tradiții regăsite în acest sat.
Tradițiile, evident, sunt multe și diverse – precum și în alte sate, însă câteva mi-au atras atenția…
- De Bobotează, sătenii și copiii, îmbrăcați în îngerași, se strâng împreună cu preotul la cea mai apropiată sursă de apă din sat, se sfințește apă, se sfințesc și cozonacii aduși de săteni, se cânta Iordanul, după care cozonacul este împărțit între săteni.
- De sfintele Rusalii, sătenii ies la holdă – apă, cu prapuri, coroane, se rostesc rugăciuni pentru îndepărtarea blestemului Sfântului Trifon ce trimite gângănii peste culturile oamenilor, iar în cele din urmă se sfințește holda și se rostesc 7 rugăciuni pentru mila satului.
- De Ziua Eroilor, sunt organizate de către doamnele învățătoare cântări, iar copiii implicați primesc jucării și dulciuri din partea eroinei satului care este în viață.
- Pe de altă parte, anul acesta (2014, n.r.), în urma ideii unor ciobani, s-a reintrodus Sărbătoarea Recoltei, ce are loc pe data de 16 august.
Populația acestui sat este de circa 700 locuitori, iar în Cara există o școală gimnazială unde învață aproximativ 100 de copii. Clădirea acestei școli a fost în urmă cu mulți ani conacul grofului, iar căminul cultural al satului era în trecut casa fostului administrator al grofului. Prin urmare, clădirea în care se află școala are o arhitectură ieșită din comun pentru o instituție de învățământ.
În sat mai putem găsi și moara ce este deschisă doar sâmbăta. Această moară este prezentă în sat încă din anul 1946, fiind construită din piatră și ciocan, și este folosită doar pentru a măcina porumbul.
Plimbându-ne prin sat, domnul viceprimar, pe lângă informațiile menționate, ne-a dezvăluit că mai sus de biserica ortodoxă se află mai de mult „granița dintre români și unguri”, aceasta fiind înconjurată de jandarmi pentru a menține pacea. După informațiile acumulate am plecat împreună cu viceprimarul satului Cara spre Cojocna, dânsul având bunăvoința să ne asigure transportul până în sat.
II. Satul Cojocna
Negăsind-o acasă pe doamna Suciu Veturia (cea care a scris două cărți despre tradițiile satului), ne-am continuat drumul, ajungând la primăria satului. Aici, domnul secretar ne-a dat informații interesante atât despre localitate, cât și despre celebrele băi de aici.
Primele urme de locuire descoperite în zona Cojocnei datează din secolul I î.Hr, în zonă fiind descoperit un tezaur compus din mai multe piese de argint. Ulterior în perioada romană și apoi în Evul Mediu, Cojocna a devenit un centru important de exploatare a sării.
Localitatea Cojocna este atestată documentar încă din anul 1177, fiind una dintre cele mai vechi localități transilvănene. Până în anul 1925, localitatea Cojocna dădea chiar și numele județului (așadar aveam județul Cojocna, iar conducerea județului se afla în municipiul Cluj, acesta având până atunci statut de oraș liber; în anul cu pricina a avut loc comasarea orașului liber cu județul Cojocna și redenumirea județului, n.r.).
Pe raza comunei Cojocna funcționează 2 școli gimnaziale, 6 școli primare și 4 grădinițe, dar și 4 cămine culturale și o bibliotecă de un fond de carte de peste 17.000 volume.
Cunoscut pentru băile sărate, dar, fiind totodată și reședința de comună, Cojocna pare a fi mai modernă decât altele. Totuși, peisajul este minunat, păstrându-și acea frumusețe și puritate bucolică. Această puritate poate fi regăsită și în povestea zânei care apare la un anumit interval de timp în pădurea „La Diurberc”. Uneori, pe-aici, s-ar vedea o lumină; și se zice că fata care vede prima această lumina se va mărita la scurt timp. Totodată, pe acest teritoriu nu crește nimica, acesta fiind doar dealul zânei…
În Cojocna conviețuiesc diverse etnii (română, maghiară, rromă) și religii. Exista aici o biserică ortodoxă, una reformată, dar și una penticostală. Biserica ortodoxă este proaspăt construită și sfințită (în 25 mai 2014), aproape de vechea biserica din lemn numită Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, ce a fost construită în anul 1795. Biserica din lemn este o construcție atipică pentru zonă, la fel ca biserica din Apahida vecină, întrucât e clădită din bârne de brad, îmbinate în cheotoraturi drepte și în coadă de rândunică și așezate pe o fundație de piatră, probabil de la început. Nu este exclusă cumpărarea ei de la meșterii dintr-o zonă de munte, dată fiind puținătatea lemnului de construcție din aria de silvostepă a Câmpiei Transilvaniei.
În cadrul bisericii ortodoxe se regăsește și un muzeu bisericesc care deține diverse scrieri vechi, manuscrise (cel mai vechi manuscris bisericesc datând din anul 1560 ), o ladă de zestre din anul 1868, sare de la Marea Moartă, costume tradiționale, dar și o genealogie a familiilor prezente în sat. Cu ajutorul bisericii, în cadrul muzeului au loc meditații pentru copiii de etnie rromă ce au dificultăți în ceea ce privește studiul. Aceste meditații sunt ținute de către un preot voluntar, copiii fiind ajutați în ceea ce privește studiul și dezvoltarea lor personală.
În localitate găsim și un Cimitir al Eroilor Români din cel De-al Doilea Război Mondial construit în anul 1944. Acesta este amplasat lângă Biserica Ortodoxă din centrul localității și are o suprafață de 500 mp. În acest cimitir sunt înhumați 54 de eroi, din care 3 cunoscuți și 51 necunoscuți, în morminte individuale și comune.
Cea mai cunoscută atracție turistică din această comună este reprezentată, bineînțeles, de băile sărate, amenajarea lor începând în anul 1881 și terminându-se în anul 1912. În cadrul acestor băi se regăsesc: bazine cu apă sărată, un lac cu apă sărată, un bazin cu apă dulce pentru copii, un restaurant și băi închise pentru tratament. Aceste băi au fost modernizate în anul 2010 cu ajutorul fondurilor Phare.
Uimită de frumusețea acestui sat, întrucât nu am găsit-o acasă pe doamna Suciu Veturia, am decis să o sun pentru a afla câte ceva despre tradițiile prezente în comuna Cojocna. Așadar, fericită să mă audă, dânsa mi-a împărtășit cu drag din ce știa despre tradițiile din zonă.
- La clacă, bărbații se ajutau reciproc în cele ale muncii, iar fetele torceau la șezătoare. Tinerele nemăritate care scăpau fusul pe jos erau pupate de către băieți, care mai apoi le înmânau fusul. Odată cu lăsarea nopții, se auzeau cântece și voie bună.
- În ceea ce privește perioada Crăciunului, unele obiceiuri se mai păstrează și în ziua de astăzi. Spre exemplu, copiii pornesc cu colindul cu o traistă pe umăr la amiaz’, pentru a putea parcurge întregul sat. Spre seară, tinerii căsătoriți, dar și cei bătrâni, fericiți, li se alătură copiilor pentru a-l sărbători cum se cuvine. În seara de Ajun, un bătrân al casei ascunde sub niște farfurii 11 obiecte, ce trebuiesc alese pe neștiute de tinerii ce doresc să participe la acest joc, fiecare obiect având un simbolism bine știut.
- De sfintele Paște se amintește și de trecerea în eternitate a sătenilor, din anul respectiv, ducându-se prescură la biserică drept pomană. De altfel, în joia dinaintea Paștilor se agață prăjituri pe ramuri de copaci, se sfințesc, iar apoi fiecare familie își lasă ramurile de copaci la sicriul celor decedați din familie. În dimineața de Paște sătenii pun ouăle roșii într-un bol cu apă rece, iar apoi aceasta este folosită pentru spălatul pe față.
III. Boju
După orele minunate petrecute în Cojocna, soțul doamnei Ruxandra s-a oferit să ne ducă în satul Boju. Așadar, după câteva minute de mers și de admirat frumusețile din împrejur, am ajuns în satul Boju. Întrucât preotul satului nu era în acel moment în sat, l-am căutat pe cel mai vârstnic locuitor din Boju, pe numele său Petru. Un sătean ne-a ajutat să îl găsim pe „înțeleptul satului”. â
În timp ce colegii mei au făcut fotografii cu minunatele împrejurimi, eu i-am pus câteva întrebări domnului Petru, care dorea din suflet să-mi spună povestea lui de viață. Un om plin de viață, având în vedere minunata sa vârstă de 92 de ani, s-a transpus în trecutul pe care l-a avut, mi-a dezvăluit și dânsul cu drag diversele tradiții ce au fost prezente în sat și de care acum nu se mai ține cont, întrucât tineretul s-a mutat la oraș și rareori își vizitează pământul natal.
Sătenii din Boju, am aflat, au fost obligați în perioada comunistă să renunțe la religia ortodoxă în favoarea celei catolice. După căderea comunismului, preotul satului mergea din ușă în ușă, cu o listă, pentru a-i convinge pe săteni să se întoarcă la religia inițială. În mare parte, sătenii s-au întors spre religia ortodoxă. În sat este și o școală primară, dar și o grădiniță.
Din păcate, Boju nu mai are o moară ce poate fi folosită, ea fiind dată în perioada comunistă, odată cu colectivizarea bunurilor. Totuși, sătenii mai fac agricultură, cultivând porumb, orz, ovăz, grâu.
În trecut, când satul era plin de tineret, se făceau hore la fiecare sfârșit de săptămână, copiii se îmbrăcau în costum național la serbări, iar sătenii purtau costumul popular atunci când mergeau la biserică, fiind mândri de tradițiile pe care le aveau. De Crăciun și sfintele Paște, sătenii făceau hore după colind, respectiv după slujba de la biserică, această tradiție existând și în ziua de azi. După întâlnirea cu domnul Petru, ne-am îndreptat toți înspre Cluj, bucuroși de minunata zi pe care am avut-o, plină de energie, de voie bună și în special de mult soare.
Articol scris de Oana Geczi și editat de Paul-Daniel Golban
Fotografii realizate de Alexandrina Mesaroș & Cristian Mesaroș
Activități, producători și afaceri locale | Recomandări:
- Băile Cojocna
- TSH Stables – Centru de echitație
- Lavender-Farm
- Country Living Farm
- Pensiunea Redabel (cu mulțumiri doamnei Ruxandra!)
