Impresii de călătorie: Lunca Vişagului
Redactor: Andreea Moldovan
Fotografi: Călin Precup, Mihai Bârsan
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Pentru mai multe detalii despre comuna Poieni, click aici. Multumim voluntarilor pentru culegerea informatiilor, fotografii si text.
Înconjurat de munţi, Lunca Vişagului este un sat format din patru cătune, de la vest spre est, după cum urmează: Floroiu, Zărnişoara, Dealul Scrabii şi Lunca propriu zisă.
La graniţa cu judeţul Bihor se colectează, în funcţie de sezon: hribi (pitoance, sămănătârci – după denumirea locală), în lunile septembrie şi octombrie; gălbiori, afine şi zmeură, în lunile iulie-august. În acest punct de colectare se adună atât culegătorii din judeţul Cluj, cât şi din Sălaj.
În luna septembrie, am întâlnit aici mulţimi de culegători şi vânzători cu lădiţele pline de hribi imenşi. Vânzarea merge bine, după cum ne informează unul dintre culegători: „Acum e vremea pitoancelor, vindem câte 10 kg pe zi. Cel mai mult am vândut 20 de kg.”
Coborând de aici, ajungem la barajul Floroiu (Drăgan). Priveliştea este superbă! Lacul se întinde cât vezi cu ochii, îmbrăţişat de munţii semeţi cu brazi verzi. Se remarcă de aici măreţul vârf Buteasa (1714 m). Barajul Floroiu este construit din beton în arc, de 120 m înălţime, cu dublă curbură. Are un volum total de 112 milioane metri cub şi o deschidere la coronament de 424 m. Este al doilea baraj ca mărime din ţară. Lacul de acumulare Drăgan are o suprafaţă de 293 ha şi este populat cu peşte, fiind o locaţie ideală pentru pescarii dormici de recreere. Lacul are două braţe de 4, respectiv 12 km.
La baraj l-am întâlnit pe domnul Mureşan Teodor, pescar amator, fost clujean, mutat în Lunca Vişagului acum 6 ani, atras de liniştea şi frumuseţea muntelui. Acesta ne-a îndrumat spre Cascada Moara Dracului, aflată la o distanţă de aproximativ 15-20 km (traseu parcurs atât cu maşina, cât şi pe jos). Traversezi barajul coborând, având în dreapta lacul şi în stânga muntele, până la coada sudică a lacului de acumulare. Drumul este accesibil cu maşina pe o distanţă de 15 km, este însă foarte rău şi cu serpentine. Până la cascadă mai sunt aproximativ 4 km de mers pe jos pe un minunat traseu montan marcat ca atare (cu o cruce albastră). Traseul începe lejer, dar încetul cu încetul devine tot mai abrupt. Ultima porţiune poate fi o adevărată provocare, fapt pentru care este recomandat să aveţi cel puţin bocanci adecvaţi pentru munte.
Efortul depus merită garantat. Splendida cascadă de 20-25 m înălţime, cu o cădere în două trepte, se remarcă prim frumuseţea ei sălbatică.
Plecând de la cascadă, am pornit spre centrul satului, trecând prin cătunul Zărnişoara. Pe lângă peisajele minunate de un verde crud ce îţi dau impresia de primăvară veşnică, aici am întâlnit oameni cu un suflet la fel de frumos. Oameni primitori şi calzi. Am ajuns plouaţi şi zgribuliţi la familia Merca, mai bine spus la Dorinu’ Voluntarului, aşa cum e ştiut prin sat: „Bunicul meu a făcut două războaie […] A fost prizonier şapte ani în Italia […] A venit legat sub un tren de răniţi de acolo. Cinci zile a călătorit legat în curele sub un vagon. Un fel de fugă a fost şi numa aşa l-a lăsat să iasă de unde erau ţinuţi prizonieri, dacă declară că au mers voluntari. No, şi dacă întrebaţi de poreclă, io-s de-a voluntarului de aici, toată lumea mă ştie de la barieră până aici. Dacă ziceţi Merca Dorin zice parcă nu ştiu, deci aşa nu ştie nimeni. Dorinu’Volunatului îl ştiu toţi”.
Ne-au servit cu o cafea caldă şi lapte proaspăt muls „Musai să staţi la noi. Nu-i cine să vă cheme înăuntru.” Domnul Dorin ne-a povestit cum era viaţa într-un sat de munte odinioară şi cât de multe s-au schimbat până în ziua de azi. „Am rămas trei, vă daţi seama? Când eram copil, eram vreo 40 de familii”. Consideră că s-a ajuns la această situaţie din cauza mirajului unei vieţi lipsite de griji la oraş: „Dacă nu erau părinţii să mă tragă, că noi pentru ce am muncit aşa? Că noi ce facem? şi eu eram în Cluj, era sigur! N-aveaţi de la cine lua interviu!” ne zice pe un ton glumeţ. „Eu am vrut să rămân, să merg , să învăţ, dar asta a fost soarta!” este, insă, conştient de frumuseţea locului. Pentru el ca tată, şi-ar dori ca fiul lui să rămână. Dar crede că ar avea un viitor mai bun în altă parte.
Cu toate acestea, consideră că tinerii ar putea veni în această zona, deoarece ar avea de lucru. „Poţi să lucrezi! Este atâta teren care nu-i lucrat, la creşterea animalelor ar fi… cum au fost acum subvenţiile astea de la APIA, am fost subvenţionaţi, sunt binevenite. Dacă ar fi nişte tineri binevoitori, la care să le placă, dar vedeţi dvs. că tinerilor din ziua de azi nu le place munca, deci asta e! Fac agronomia şi îşi zic: eu vreau să fiu inginer. Partea proastă e că se gândesc că dacă am făcut facultate, mă murdăresc pe mâini ”Să pun mâna pe lopată să iau balega de sub vacă? Cum adică? Eu am făcut facultate!” Deci, nu la toată lumea le convine. Şi eu am terminat liceul la 40 de ani. Am făcut şi am dat bacalaureatul. Prima serie la care s-au pus camere…. am fost io!” ne mărturiseşte mandru.
Au doi copii. Fiica mai mare e la Cluj. A terminat facultatea. „Am vrut s-o aduc acasă. O venit, o stat o săptămână şi o fugit înapoi. Io ce să le fac?„ Soţia completează :”Să vii, să treci şi să te duci!”
„Haideţi să vă spun ceva, continuă el. Acum, dacă ar fi să vină o comunitate de zece familii tinere… de exemplu dumneavostră vă căsătoriţi……”, „da v-aduceţi de la Cluj soţ, că nici de-acela n-avem aicea, numai bătrâni şi bătrâne” ,se amuză soţia domnului Merca. „Veniţi aici, vă ajutăm cu cea mai mare plăcere, să vă luaţi teren şi tot, că este teren care nu-i lucrat şi vedeţi cum o să fie. Dar dacă vii de unul singur, o să ai nevoie să îţi întemeiezi familie, asta însemnând şi copii. Copilul meu pleacă 20 de km la şcoală, la Valea Drăganului, vine după ei cu microbuz, că acum-s mai mulţi… dar dacă rămâne unul, ce faci cu el?” Soţia, supărată, adaugă: „Aici la noi nu este nici telefonie. Dacă avem nevoie, ne ducem în sus vreo 8 km, sau în jos vreo 8-9 km, că n-avem de ales”.
La şcoala din Valea Drăganului sunt înscrişi aproximativ 200 de copii, veniţi din 3 sate (Lunca Vişagului, Tranişu şi Valea Drăganului). „Eu când eram copil, clasele V-VIII am stat la internat la Tranişu. Eram aproape 60 de copii doar în internat. Eram vreo 30-35 într-o clasă. Acum din păcate, asta e, s-au dus tinerii, nu s-au mai stabilit aici după revoluţie. Un flagel al revoluţiei a fost că s-au distrus familiile. Atunci mai rămâneau şi la sat. Plus că pentru a concepe un copil, atunci nu erau anticoncepţionale şi mai accidental, mai neaccidental, aveau fiecare câte trei copii. Acum cum îl programează, îl planifică, că de la 80 de ani merge cu copilul la grădiniţă…Asta e”. Soţia: „Nu se mai fac copii. Şi care mai sunt aici, au câte unu-doi. Atunci erau câte doi, trei şi patru.”
Familia Merca este o familie primitoare. A găzduit de-a lungul timpului nenumăraţi oameni care, ulterior, le-au devenit prieteni. „Vin şi fac concediul, două săptămâni, o săptămână…eu eram copil cand veneau oamenii cu trenuleţul (n.r. mocăniţa) de la Turda şi stăteau cu cortul la noi în curte. Turiştii vin mai mult în zonă pentru plimbări, trasee montane, plimbări cu ATV-urile etc.”
Din cauza împuţinării oamenilor din această zonă, volumul de muncă este mult mai mare pentru cei care au rămas. „Acum, cum au murit socrii şi părinţii […] mi s-au adăugat încă 12… la 24 de ha nici tractorul nu biruie să lucre şi avem numai patru mâini. Deci lume nu e ca să zici că poate să te ajute. Părinţii mei, fie iertaţi, şi-au tras de la gură să cumpere, că atunci plângeau după teren, se certau pentru o bucată de pământ […] Acum rămâne al dracu! Tăt ii acolo şi nu-i trebe la niciunu, no!” Soţia: „Problema e că nu este curent şi nu este acces. Casele şi tot ce a fost s-au demolat. Iubitorii de munte au totuşi anumite pretenţii. Să ai măcar acces şi curent. Sursele astea trebuie! Nici acu să te duci la lumânare nu-ţi convine.”
Din nefericire, în această zonă nu există mijloace de transport în comun. Făcând haz de necaz, domnul Merca spune: „Eventual faci o faptă din asta mai penală şi te dă la poliţie. Şi te duci atunci cu maşina poliţiei”. Venind vorba de poliţie, sediul Poliţiei este la Poieni. Salvarea vine tocmai de la Huedin (17 km) iar cabinetele medicilor de familie se găsesc în Drăgan sau în Poieni. Soţia: „Medicul n-ar fi o problemă, problemă-i curentul pe deal şi telefonul. Cam asta-i urgenţa noastră.”
Este un preot la două sate „L-am întrebat zic, la o înmormântare, mai în glumă, mai în serios: Părinte, n-ai uitat slujba aia de botez? Că asta de înmormântare, tăt a treia zi ai de făcut una.”. Deşi nu mai pătrează tradiţiile şi sărbătorile vechi, oamenii se duc la biserică măcar de sărbatori. „Atunci erau obiceiurile: colindatul, era joc, se adunau la şcoală, jos în luncă acolo şi pe deal se făcea horă în fiecare sâmbătă, după biserică. Era o sală de 10 / 12 m. Eram mulţi, nici nu puteai să dansezi. Care erau mai tineri, picioare în fund şi afară! Că n-aveau ce căuta! Acum numa dracu!”
Băiatul cel mic al familiei ne povesteşte că totuşi, profesorul de istorie al şcolii, Morar Cornel din Bucea se ocupă de copii, făcând scenete de teatru, apreciate în sat (am auzit de aceste scenete şi la Valea Drăganului). Soţia: „Is atâta de comice! Mă pune să fac repetiţii cu el, până le învaţă. Io trebe să fiu următorul personaj: dacă el îi Gheorghe, eu îs Floarea. De vreo doi ani tot face piese. El îi un profesor care a vrut să facă.”
Deşi în zonă nu sunt utilităţi, mulţi oameni le trec pragul. Soţia: „Noi nu ducem lipsă de comunicare cu oamenii. Noi nu avem probleme, să nu vă faceţi griji. La noi se opreşte lumea.” Soţul: „Dacă oi reuşi să fac un pic de pensiune […] da nu-i siguranţă. S-ar putea face foarte multe. Pe timp de vară, zona-i faină, dac-ai avea cu cine […] Să aducă stave de cai… îl pui călare pe neamţ şi îl duci nu o oră, îl duci tătă ziua cu calu’ să vadă munţii şi atunci sigur ai atrage clientelă… iarna săniuţă cu cai… Investiţia e minimă, să iei harnaşamente la cal şi omu-i bucuros dacă-i potcoveşti calu’ să ţi-l împrumute. Aş face eu un parteneriat…”
În casa familiei Merca, am întâlnit multă bunădispoziţie, bunăvoinţă şi armonie. Am descoperit o familie unită, oameni care în ciuda greutăţilor nu şi-au pierdut dragostea unul pentru celălalt şi simţul umorului. Noi, venind de la oraş, am putut observa cum în lipsa unor resurse pe care noi le considerăm vitale (internet, telefonie, cablu TV) s-a dezvoltat o familie frumoasă, care nu a uitat valorile importante ale vieţii.
Plecând de aici şi îndreptându-ne din nou atenţia spre interesele turistice ale zonei, am ajuns la Cabana/Păstrăvăria Dara. Acest complex este foarte cochet şi asigură toate serviciile de care un turist ar putea avea nevoie. Gazdele oferă spre închiriere ATV-uri. De asemenea se pot organiza excursii la atracţiile turistice din zonă. Pentru mai multe detalii poate fi contactată d-na Bianca Ghiuruţan, telefon 0743 131259.
Vizitând Lunca Vişagului, veţi rămâne impresionaţi de munţii care înconjoară casele ţărăneşti, uliţele de-a lungul cărora se pot admira grajduri vechi pe acoperişul cărora s-au format bucăţi de muşchi de un verde crud, case în stil tradiţional, căpiţe de fân şi case cu flori, care te fac să-ţi doreşti să uiţi cu totul de oraş şi să nu mai părăseşti zona…
