Imi aduc aminte cand am ajus pentru prima data in Cluj Napoca. Eram in clasa a 10-a si pornisem sa o vizitez pe sora mea care locuia atunci la Paris. In traseul Vatra Dornei – Paris, se facea o prima escala de o noapte la Cluj Napoca. Am ajuns in Cluj cu trenul, am lasat bagajele la apartamentul prietenei surorii mele, undeva intr-un cartier imens, necunoscut intitulat Manastur.
In dupa amiaza acelei zile, pornind intr-o mica plimbare de recunoastere a primului meu oras din Transilvania pe care il vizitam, am fost lasata timp de vreo 2 ore sa fac cunostinta el, in Piata Unirii langa statuia lui Matei Corvin. Imi aduc aminte perfect momentul in care am pasit in Piata dinspe Memorandumului. Pe atunci locul era verde, cu bancute colorate. Tineri stateau pe iarba din jurul catedralei, multi dintre ei erau cu bicicleta, radeau, aratau foarte libertini. In plus auzeam multe limbi vorbindu-se in jurul meu, concluzionand ca mai exista si alti vizitatori ai orasului in afara de mine.
Senzatia pe care am avut-o atunci a fost unica. M-am indragostit pe loc de acea priveliste care emana nonconformism si multa voie buna. Am simtit ca acesta este locul minunat in care visele cele mai profunde se pot implini, totul poate fi posibil, aici te poti pierde in multime, nimeni nu te va judeca, nimeni de fapt nu iti poarta de grija.
In aceeasi seara, am avut norocul sa fac cunostinta cu varza à la Cluj si cu Europa Fm, a carei frecventa nici macar acum nu cred ca ajunge la Vatra Dornei. Hotarasem in acel moment, ca acesta va fi orasul studentiei mele, orasul sperantelor mele, orasul implinirii mele. In plus, Bucovina este legata in mod direct de Cluj, prin istoria lor in mare parte comuna, astfel unele expresii, caldura sufleteasca a ardelenilor cat si modul lor direct si sincer de a privi viata mi s-au parut familiare.
Au trecut de atunci 10 ani. Desi Clujul s-a mai schimbat, fundamental ramane acelasi oras fascinant oras din Romania, cel putin pentru mine. Centrul istoric bogat in arhitectura si povesti, Piata Muzeului, vesnic in agitatie, vesnic plina de tineri si oameni zambitori, Cetatuia si Clujul noaptea cu luna plina (inconfundabil peisaj) sau Parcul Central viu parca si iarna, m-au facut sa ma decid sa mai stau o vreme pe aici.
Anii trec si poate te lasi cuprins de amploarea evenimentelor din studentie, de la job-uri, din trafic. Chirii, petreceri, poate uneori tristeti si melancolii. In tot acest timp simti totusi ca ceva te protejeaza si te invita sa mai iei o gura de aer de libertatea clujeana si sa nu uiti de fapt ca viata aici este atat de diferita in bine fata de alte parti. Oamenii sunt in continuare relexati si increzatori in viitorul lor. Clujul creste puternic in continuare, cultural, economic, mental, sufleteste. Este oaza de libertate a artistilor de orice fel, locul in care ei pot crea si pot spera in viitorul lor maret.
Acum stau pe banca mea favorita din Parcul Central, inchid ochii si simt ca atunci cand aveam 16 ani, libertatea adusa de vant. In fata mea, se afla Casino Centrul de Cultura Urbana, minunatul monument de care sunt absolut mandra ca a fost renovat, un grup de tineri care discuta principial pe iarba verde sau doar iau pranzul. Cand se va face seara ma vor astepta ratele colorate si mirosul ud al lacului.
Simt ca as putea sta aici ore in sir si sa scriu despre absolut tot ce ma inspira la Cluj. Probabil voi porni la drum, pentru ca pierzandu-ma in multimea din centru, parca ma regasesc pe mine. Inteleg iar si iar de ce am ales Clujul ca oras al tineretii mele. Ma inspira, imi da putere, optimism si in cele mai neasteptate momente imi releva locuri superbe pe care eu inca nu le stiu.
Recomand cu caldura oricui doreste, sa ia o pauza din furtuna zilnica si sa inspire adanc inca odata aerul inconfundabil de libertate à la Cluj. Doar atunci vin ideile, doar atunci se deschid ochii si urechile si de ce nu, doar atunci te simti independent cu adevarat.
Draga Cluj, I salute You!
Articol inspirat de Cluj, editat de Iulia Pardau
