La Mesele Vesele mâncarea e gătită cu suflet

de | | 3 Minute

La Mesele Vesele mâncarea e gătită cu suflet

Mâncare gătită cu suflet. Mâncare gătită ca acasă, cu atenție pentru a alege cele mai bune și proaspete produse, cu inspirație pentru a-i da gustul desăvârșit.

Pe o străduță ce pornește din piața Mihai Viteazu, strada Croitorilor, nr. 25, la restaurantul Mesele Vesele, te poți bucura de prilejul de a savura preparate foarte gustoase. Bucătăria restaurantului este un „mic laborator”, unde se lucrează nu numai cu ingrediente și cratițe, ci și cu sufletul. Unul dintre motive ar fi acela că bucătăreasa de la Mesele Vesele în cei șapte ani de muncă a pus alături de pricepere, multă străduință și suflet.

Designul interior al restaurantului m-a cucerit pe loc. În timp ce o așteptam pe administratoarea restaurantului, am descoperit o mică lume artistic-gastronomică. Lămpile ingenios concepute din ceară aveau în compoziție de la ustensile de bucătărie, linguri, furculițe, bătător de șnițel, sucitor, cuțit pentru brânză, foarfecă, până la materia primă, spice de grâu, boabe de porumb, de orez, de cafea, de fasole, semințe de floarea soarelui, boabe de piper, ardei iuți uscați, lămâi secționate și multe alte de trebuință în casă pentru mâncare.

La vederea candelabrelor mi-a scăpat un zâmbet. Lingurile mari de lemn erau integrate într-un ansamblu care te ducea cu gândul tot la mâncare. Și ce mâncare, mai ales cea la ceaun!

Meniu cu mâncăruri tradiționale ungurești!

De la interlocutoarea mea, am aflat că la Mesele Vesele se gătește zilnic gulyás-ul de vită așa cum se prepară în restaurantele din Ungaria. Gulyás-ul de vită este o ciorbă foarte consistentă și tradițională în Ungaria. Are la bază carnea de vită, mai precis, pulpa de vită. Vă redau rețeta pe scurt, după cum am auzit-o. E nevoie de boia de ardei de cea mai bună calitate, pe care o recunoști după miros și culoarea specifică, un roșu-închis, untură de porc, ceapă și chimen măcinat pentru că acesta dă un gust special. Împreună cu carnea de vită ingredientele amintite mai sus compun o tocăniță la care se adaugă ardei, roșii, morcovi, țelină, pătrunjel, cartofi și apă. La final, se folosește o cremă de ardei iute, Erős Pista, foarte cunoscută în Ungaria.

gulyas(1) mesele vesele

În afara de această specialitate a casei, în meniul de la Mesele Vesele găsești o mare varietate de mâncăruri, de la supe și ciorbe până la mâncăruri preparate din carne de pui, de porc sau vită.

2 Mesele Vesele

Ca desert mi-a fost recomandat unul tradițional tot din Ungaria, Somlói. Vă spun și vouă ingredientele. Somlói se prepară din două feluri de pișcot, unul simplu și unul cu cacao, sos de ciocolată, sos de vanilie, nucă, stafide, gem de caise și frișcă.

Meniul zilei!

Foarte important de știut, Meniul Zilei (cu 3-4 feluri de supe și 3-4 feluri principale) se servește zilnic, de luni până vineri, pâna la ora 16.00. De asemenea, există și un Meniul Special care include: supă/ciorbă, felul principal cu garnitură, salată, un pahar de apă minerală sau plată. Acesta este la un preț cât se poate de rezonabil, aproximativ 16 lei.
Preparatele pot fi servite la pachet pentru acasă sau serviciu. Timpul de așteptare este foarte mic.

Dacă ajungeți în zona Pieței Mihai Viteazu, căutați pe strada Croitorilor restaurantul Mesele Vesele! Mâncarea bună și atmosfera caldă vă vor determina să reveniți!