Sub cod galben de ploi, grindină și intensificări ale vântului, Clujul s-a confruntat azi cu o furtună și ploaie abundentă. Ne-a plouat bine, așadar și da, a fost #ClujulVăzutAltfel. Altfel… inundat, credeam noi, însă ne-am bucurat să-l vedem surprins și în cadre plăcute din punct de vedere estetic. Sigur, probabil înainte să se inunde străzile întru totul 🙂
Din păcate, mai multe străzi și subsoluri din Cluj-Napoca au fost inundate, pompierii fiind solicitați pe str. Nichita Stănescu, Gruia sau în Piața Mihai Viteazu pentru a scoate apa din subsolurile imobilelor – conform reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj (via Radio Cluj).
Mai multe străzi din cartierul Zorilor, str. Ceahlău, str. Memorandumului și Calea Moților au fost și ele inundate, traficul rutier având de suferit.
Foto: Adriana Ioak & Iovan Ovidiu (via Radio Cluj), Radut Eddie, Kovacs Gyozo, Alexa.Pop