Intrare gratuită la Grădina Botanică dacă ai o carte la tine | Ziua Cărții

de | | 2 Minute

De Ziua Cărții, clujenii se bucură de intrare gratuită la Grădina Botanică

La fel ca în ultimii 5 ani de Ziua Cărții, cei pasionați de lectură se bucură azi de intrare gratuită la Grădina Botanică – dacă au o carte la ei.

„Lectura e o formă de grădinărit
În care ne cultivăm pe noi” – Victor Miron

Lectura a încetat să mai fie percepută ca o activitate care se desfășoară între patru pereți, în intimitatea camerei tale sau în sălile de lectură. Sigur, cititul rămâne o activitate individuală, în cea mai mare parte, însă oamenii descoperă bucuria de a împărtăși cu ceilalți pasiunea lor pentru cărți.

Pe 23 aprilie sărbătorim „Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor” – ocazie de a promova lectura și drepturile de autor, precum și de a încuraja publicarea de noi cărți. Cu această ocazie, pasionații de lectură sunt invitați la Grădina Botanică, să citească într-un cadru natural plăcut, printre flori de primăvară, în aer liber. Pe parcursul întregii zile, cei care vor avea o carte la ei vor beneficia de intrare gratuită la Grădina Botanică. De asemenea, au fost planificate câteva evenimente speciale care vor avea loc în Grădina Japoneză din cadrul Grădinii Botanice:

Dincolo de faptul că vizitatorii pot beneficia de intrare gratuită la Grădina Botanică, scopul evenimentului este de a oferi un prilej de întâlnire pentru pasionații de lectură, de a încuraja oamenii să citească (și) în spațiile publice, pentru a deveni adevărați „ambasadori al lecturii”. Inițiativa îi aparține lui Victor Miron, cel care a dat startul și campaniei de promovare a lecturii Cărțile pe față, fiind posibil cu susținerea Universității Babeș-Bolyai și ASB – Asociația Studenților de la Business.

Așa a fost anul trecut:

Intrare Gratuită la Grădina Botanică cu o carte la tine – 2018

3830 de oameni au venit cu o carte la ediția a 5-a a evenimentului Intrare gratuită la Grădina Botanică dacă ai o carte la tine CJ :)Cu această ocazie am sărbătorit Ziua Internațională a Cărții și i-am incurajat pe oameni să citească în spații publice și astfel să devină ambasadori ai lecturii.Carmen Tiderle ne-a citit poezii pentru copiii de toate vârstele, iar prietenii de la Schimb de Cărți Cluj au facilitat schimbul de idei și de cărți.Vă așteptăm la anu'!Video andreeaboros.ro

Posted by Cărțile pe față on Thursday, May 3, 2018