Frăsinet, satul clujean cu doar vreo 4 băștinași.
Cu greu, părăsim misterioasa cetate a lui Gelu, nu fără a-i face o promisiune: vom reveni. Știm că momentele acestea, petrecute aici, ne vor rămâne pentru totdeauna în suflete și că ea, cetatea, ne va oferi mereu libertatea gândurilor și liniștea pădurilor de brazi.
Ajunși înapoi în vale, în Moara de Pădure, pornim spre Frăsinet, sat în care, aveam în curând să aflăm, cu greu mai găsești gospodăriile muntenilor. Acestea au dispărut în zidăria unor case de vacanţă ale copiilor sau „viniturilor”, toți dornici să scape de agitaţia oraşelor…
La intrarea în sat: doi cai frumoși și fotogenici, dispuși să le zâmbească Alexandrinei și lui Paul pentru încă o fotografie, și încă una. Știm că ar trebui să grăbim pasul, căci avem atât de multe sate și comori de descoperit în comuna Băișoara, dar parcă, doar parcă, timpul devine irelevant.
Dacă în prima parte a zilei, soarele se arătase foarte prietenos, acum stătea să plouă. Câte-un picur, câte-o poveste, tot înainte… Ploaia măruntă ne devine îndată tovarăș de drum, deloc dezagreabil. Frăsinetul e melodios, pe fundalul sonor al picurilor de ploaie acompaniați de susurul râului…
În căutarea anevoioasă a sătenilor din Frăsinet, ne-am făcut un prieten neaşteptat, un ciobănesc mioritic alb, tare drăgălaş, pe care noi l-am numit Buji (de la Bujor). M-a cam impresionat mărimea lui, iar la început nu am fost dispusă să socializăm, dar imediat ce gheaţa a fost spartă şi după ce am observat cât de repede se împrietenise cu Paul, nu i-am mai dat pace şi l-am tot răsfăţat. Ne-am bucurat tare mult să vedem că vrea să ne însoţească şi i-am acordat funcţia de ghid.
Pe drum, cu gândul la ale mele, am observat un copac imens, absolut deosebit. Mi-a venit în minte o secvenţă din filmul Labirintul lui Pan, unde un copac asemănător ascundea intrarea într-o lume magică, unde trăiau făpturi neînchipuite. Mi-aş fi dorit să văd cum se iveşte dintre rădăcinile groase un faun înţelept gata să se alăture aventurii noastre.
Ne-am amuzat la gândul că am putea să-l decretăm noi obiectiv turistic sau punct de reper: „pe dreapta, de la copacul lui Pan, tot înainte vreo 50m spre…”.
După vreo 50m de la copacul lui Pan, găsim un panou informativ: „Pădurile sunt mai prețioase decât minele de aur și argint…”
Ne continuăm căutarea. Oameni întâlnim, dar primim același răspuns: toți sunt veniți doar în vacanță, în weekend, nimeni nu e de pe-aici. Vedem un domn în curtea unei case care, cel puțin, pare mai… rurală. Ne spune direct: „pe-aici mai sunt doar vreo patru case de băștinași, restul toți suntem vinituri!”
Muntenii care-au mai rămas în Frăsinet să aibă grijă de cele 4 sau 5 case strămoşeşti şi modeste sunt oameni bătrâni. Copiii lor au plecat spre oraş să-şi facă un trai mai bun şi s-au întors cu gânduri de modernizare, dar părinţii rămân ancoraţi în realitatea lor: să muncească pământul, să fie umili şi să asculte învăţăturile Domnului.
Într-o curte păzită de o pisică leneşă, unde erau îngrămădite unelte, lăzi şi ghivece de flori am întâlnit-o pe Dochia Blaj, o bunică blândă şi harnică. Când am ajuns noi, ea alegea cartofii şi din când în când mai dojenea câinii, deranjaţi de prezenţa străină în curtea stăpânei lor.
Doamna Dochia ne-a povestit că numele satului vine de la pădurea de frasini din jur, că şcoala a fost mutată la Băişoara fiindcă în sat nu mai sunt copii (doar vreo patru…). Nici tradiţiile nu se mai ţin că „nu are cine”, iar biserica este peste deal în Muntele Săcelului. Distanţa dintre cele două sate este considerabilă, dar bătrâna o parcurge fără zăbavă. Iarna îi este mai greu că e bătrână şi îi e frică de lighioanele pădurii.
Pe vremuri exista şi un autobuz „de Turda”, dar este scos de 10 ani, iar cele care fac legătura cu municipiul Cluj-Napoca sunt rare.
Am plecat din curtea Dochiei Blaj, cu o oarecare tristețe. Ne-am amintit de nea Ilie, care ne spunea că erau doar patru căși când s-a mutat el în satul Moara de Pădure, în urmă cu zeci de ani. Pe-atunci, comunitățile acestea se închegau. Acum, ele dispar și lasă în loc sate de vacanță, sate frumoase de altfel, dar cărora le lipsește ideea de comunitate, indiferent cât de mică ar fi ea.
VA URMA…
Partea I: Povești cu oameni și câini prin Moara de Pădure…
Partea a II-a: Povești cu nea Ilie prin Moara de Pădure
Partea a III-a: Misterioasa cetate a lui Gelu
Text: Iulia Marc & Iulia Iancu
Fotografii realizate de Alexandrina Mesaroș și Robert Paul Igna.
Articol inclus în proiectul „Clujul Văzut Altfel: 422 sate, 75 comune, 5 municipii, 1 oraș”.
