Fotograf de Cluj, am un nume: Petric Victor – fotograful care nu-i chiar fotograf

de | | 4 Minute

Fotograf de Cluj, am un nume: Petric Victor – fotograful care nu-i chiar fotograf

Perspective și unghiuri, arhitectură, contraste, clipe din viața cotidiană a Clujului – cam așa e o plimbare vizuală în lumea unuia dintre fotografii clujeni pe care-i urmărim îndeaproape.

Fotografiile lui Petric Victor par a fi rezultatul unui întreg traseu artistic: pornind din stradă, înspre culori pe pânză, ce devin materie primă pentru sculptură, capătă forme și adâncimi, devin o compoziție vizuală bine închegată și… ești înapoi în stradă. Într-o secundă.

petric victor fotograf cluj instagram a2

„Nu sunt chiar fotograf”

Îl auzi pe la vreun Instameet Picnic afirmând că el nu se consideră tocmai fotograf și, ca primă reacție, te gândești că nu e loc de modestie nejustificată. Omul face fotografii reușite și foarte reușite.

Dacă îl asculți însă vorbind despre pasiunea aceasta a lui de a surprinde orașul în momente de zi cu zi, de a-i explora contrastele, de a-i privi cu adevărat arhitectura și toate colțurile pitorești, începi să înțelegi că este vorba de mai mult decât acea „pasiune pentru fotografie”.

petric victor

Compoziții vizuale

Victor și-a făcut studiile la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, este sculptor ca formare. Iar acest lucru se vede în modul în care toate fotografiile lui au sau tind înspre o compoziție vizuală impecabilă.

Petric Victor este fotograful care nu-i chiar fotograf, căci pare a-și modela cu atenție fiecare imagine, a-și construi fotografiile, a crea linii și armonie acolo unde, la o privire fugară, n-ai crede că există așa ceva.

Dacă-i privești cu atenție fotografiile, pe Facebook sau pe Instagram – care e și mediul lui preferat de desfășurare, începi să descoperi sculptorul și arhitectul din spatele fotografului.

Pentru a explora contrastele Clujului și a descoperi orașul din perspective inedite, poți să-l urmărești  ( follow! ) pe Petric Victor îndeaproape pe:  instagram.com/petric.victor .

Articol din seria „Fotograf de Cluj, am un nume”
Iulia Marc, redactor Cluj.com Ghid Local