File de poveste. Viaţă şi Trăiri din Râșca

de |

File de poveste. Viaţă şi Trăiri din Râșca

Gligan Irina și Golban Daniel au stat de vorbă cu Florica Tișe, o mătușică simpatică din Râșca, și ne-au reprodus mai jos o parte din discuție. Aceasta le-a povestit despre cum era viața odinioară. File de poveste și trăiri din viața unei femei din Râșca…
Articol inclus in proiectul Clujul Văzut Altfel. Pentru detalii despre Rasca, click aici.

Timpul e veşnic, chiar dacă trece repede, istoria se schimbă, oamenii îşi însemnează trăirile şi drumurile lor se întâlnesc. Fiecare are o poveste de spus şi toate sunt de nepreţuit… 

“Şi pă când să însăra, merem acasă şi trăbuie să aprindem lampa, că de nu o încurcam cu părinţii, mai ales cu tăticii, că eram fete şi să arăduieu poveşti. Vinem acasă că să găta jocu, ş-apoi vineu ficiorii la noi, la fete, ş-apoi la poveşti mai beau câte un păhărel de pălincă, de ce era. Aşteptau unu după altu, până când rămâne unu, care să punea cu capu pă masă şă făcea că doarme să margă ceielalţi, mai stătea cu fata de poveşti, care-i era mai dragă, să întrebe fata dacă vre să să căsătorească o ce ave de întrebat. Ş-apoi dacă avea planuri. Stăte până ce se făcea aproape de zuă cu fata, da la lampă. În orice caz, fetele erau sub control şi atente, atente să nu greşească ceva, ferească Dumnezeu.

Ş-apoi stăteam vai de capu’ nostru două trei săptămâni acasă şi apoi merem cu plase în Timişoara şi Arad şi să facem bani de haine.[…] Io îi îngrijeam, am fost ca a doua mamă la fraţii mei. Când m-am măritat, Doamne fereşte, moşut-o Cula plânje că n-are cine îi mai face bani. Când veneam cu plase, draga mea, strâgau copii: „Hai că vine leliţa cu bomboane de la Timişoara”. Da, şi le aducem câte o kilă. Ioi săracii cum să mai strînjeu pă lângă mine. Ş-apoi, cum spui, încălţâi, haine.

Era greu că n-avem fărina, grâu trebuia să macini să faci pită, plăcinte cine Dumnezo stătea să facă, de-ale rele mâncam, din făină neagră numa’ care mai merem de acasă să aducem să facem pancove. Mâncam mămăligă cu lapte. Avem animale porci şi găini.

Tătuţu mere pă la Oradea să aducă grâu să facem pită că la noi pă pământurile noste nu avem. Şapte eram în familie, apoi copiii ce ştiau, să ştie să mănânce. Apoi când mai scăpam câteodată, merem la scăldat pe Valea Râştii, dară, cătă Mariş. Apoi eram tare atente că doră erau copiii prăpădiţi, ne furau hainele, apoi hai după ele pă coste. Io m-oi duce aşe şi cu haina udă pă mine.

Când să ive de zuă cu sapa în mână, la fân nu merem aşe de dimineţă, şi la săpat şi la îngropat. Le pune cu cuibu şi aşe le săpam şi buruienile le dubdem. Apoi greu şi bănuţii aieşte apoi nu să ajungeu în veac.

Da’ cine crezi că ne făce’ nouă haine? Părinţii crezi că? Ni le împăturam noi pă masă pă fund de lemn cu apă. Care era mai ieftin materialu’, de ăla cumpăram. Apoi nu merem în capu’ gol şi cu codă împletită şi aşe şi cu primă.

viata si trairi din rasca poveste femeie din rascaPă mine m-o feştit moşu-to! Da de unde că doră atunci ş-avem bani să ne cumpărăm ruminele. Era poptiruş de împănat lămpile. Noi ne cumpăram roşu să ne ruminim. Şi m’o văzut moşuto ruminită, da nu luă chefe de rădăcini? Şi mă dusă la fântână şi cu chefe de rădăcini mă spălă. Da! “Lasă-te cum te-o dat Dumnezo!” S-apoi mă dusăi, da’ mă durea şi în veci nu m-am mai ruminit, poate m-am roşit atunci pântru tătdeauna. Aşe îmi zâceu fetile: “Hai să luăm de la dumitale şi să punem la noi“.

Ş-atunci să strângeu pă când era să te măriţi, vine alesu’ tău, mai făceau şi bătrânii, pote era fără zestre, să mai târguieu, s’apoi pă târgu altuie vine altu şi fura fata, cum o fost şi mătuşe-ta (noaptea). Că m-am furat io. La şaptişpe ani m-am măritat, încă n-avem optişpe ai când l-am avut pă Ardelean, în ‘67.

La 16 ai, atunci era fata de măritat. Cum trece de 16 zâce că ai îmbătrânit. Majoratu’ l-am făcut şi eram mămică. Ş-apoi o făcut armata după aia, pă 2 ai l-o dus. La 22 o mărs în armată, erau 5 ai între noi. Pă când o vinit acasă o avut ficioru mare. O zâs: „Ieşi om din casa nostă, că nu-mi tebe”. Pă el nu l-o cunoscut.

Lasă de voie! Nu vă măritaţi până v-iţi căpăta omu’ potrivit. Nu îi viaţa aşe de uşoră şi crezi că le-o fost uşor la copiii care s’o măritat aşa de tineri? Aşe era la modă atunci să să mărite dară. S’apoi îşi făce gospodăria de măgan. Io mai bine acolo, dă-le ce ai de gând la copiii şi nu sta acolo cu bătrânii… că pă noi ne băte la cap.. cum vine la şură, cu nopte vine. Mihai mai auze şi n-auze, da io prima mişcare.

Toate o trecut”.

(Relatare de Florica Tișe)