Explorarea tradițiilor locale: meșteșugurile și obiceiurile din Cluj | Rusești

de | | 2 Minute

Explorarea tradițiilor locale: meșteșugurile și obiceiurile din Cluj | Rusești

În satul Rusești din județul Cluj, tradiția și hărnicia sunt pietre de temelie ale vieții comunității. Am aflat de curând că aici, ca în multe alte zone, în trecut cânepa și lâna reprezentau elemente esențiale ale existenței zilnice. 

Femeile își începeau activitatea de vară semănând cânepa, pregătind astfel materia primă pentru confecționarea diverselor articole vestimentare, de la cămăși la poale și pantaloni. Procesul era un adevărat ritual al muncii și al tradiției, în care întreaga familie se implica, de la mame până la cei mici, în diferitele stadii de prelucrare a materialului.

Explorarea tradițiilor locale meșteșugurile și obiceiurile din Cluj Rusești (1)

După ce cânepa era recoltată și legată în snopi, aceștia erau topiți. Copiii, plini de curiozitate și energie, se implicau și ei în această activitate, ajutând la melitarea cânepii. După acest proces îndelungat, cânepa devenea fină și moale, gata pentru tors și apoi pentru țesut.

În timpul iernii, când zăpezile acopereau pământul și frigul se simțea până în oase, locuitorii satului Rusești apelau la postav, un material mai gros și mai călduros, confecționat din lână. Procesul de obținere a postavului era la fel de laborios și minuțios ca și cel al cânepii. Lâna proaspăt tunsă era spălată cu grijă în râurile limpezi ale satului, apoi toarsă și țesută în pânze albe sau suri, în funcție de culoarea inițială a lânii.

În fiecare an, sărbătorile religioase precum Paștele și Crăciunul aduceau în sat o atmosferă de sărbătoare și bucurie. Tradiția spunea că în aceste momente fiecare membru al familiei trebuia să poarte haine noi, confecționate cu pricepere și dragoste de gospodinele satului.Explorarea tradițiilor locale meșteșugurile și obiceiurile din Cluj Rusești (3)

Dar printre toate sărbătorile, una deosebit de importantă și frumoasă era sărbătoarea Rusaliilor. Aflăm din volumul V din Cultura tradițională din județul Cluj că sărbătoarea Rusaliilor ținea în Rusești 3 zile. În aceste zile, apa, grânele și turmele de oi erau sfințite, iar comunitatea se aduna pentru a celebra într-un joc vesel și plin de culoare, acompaniat de muzică și dansuri. 

Ne putem azi doar imagina ce bucurie și atmosferă era în satele din județ la astfel de sărbători. Deși în unele locuri tradițiile se mai păstrează, nu vom știi niciodată cum a fost de fapt viața satului de altădată. Deocamdată îi mai avem pe cei mai în vârstă care să ne povestească, iar mai apoi vom rămâne cu poveștile pe care am reușit să le salvăm. 

Colecțiile de volume publicate de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj adună laolaltă astfel de povești din zonele Clujului și ale Apusenilor. Vă îndemnăm să citiți întreaga istorisire despre obiceiurile și tradițiile din satul Rusești, și nu numai. Înșirate în filele volumului stau conservate în scris multe alte tradiții și amintiri ale identității noastre.

Despre alte câteva am mai scris și noi în timp Explorarea tradițiilor locale: meșteșugurile și obiceiurile din Cluj | Lunca Vișagului

Sursă informații și foto: Cultura Tradițională din Județul Cluj, Volumul V – Zona Montană