Festivalul Internaţional « Toamna Muzicală Clujeană » ediţia cu nr. 48
Filarmonica de Stat „Transilvania” are plăcerea de a vă invita la cea de-a 48-a ediţie a celui mai longeviv festival de muzică clasică din România, Festivalul Internaţional „TOAMNA MUZICALĂ CLUJEANĂ”, desfăşurat în perioada 3-24 octombrie 2014, în Cluj-Napoca.
Pe parcursul a trei săptămâni, alături de invitaţi de renume veniţi atât din România, cât şi din străinătate, în locaţii apreciate de melomanii clujeni (Colegiul Academic, sala Studio a Academiei de Muzică „Gh. Dima”, sala Reduta a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Biserica Piaristă), însă şi locaţii neconvenţionale precum Fabrica de Pensule, Filarmonica de Stat „Transilvania” vă întâmpină cu patru concerte simfonice şi vocal-simfonice, un concert al Orchestrei de Cameră, un concert de jazz, cursuri de măiestrie gratuite, precum şi recitaluri din secţiunile festivalului: Panoramic Componistic Contemporan şi Serate Camerale.
Toamna Muzicală Clujeană debutează în acest an cu un Concert in memoriam Ştefan Ruha, vineri, 3 octombrie, de la ora 19.30, în sala Auditorium Maximum a Colegiului Academic, susţinut de Orchestra Simfonică a Filarmonicii, alături de invitaţii noştri, dirijorul STEFAN GEIGER (Germania) şi violonista CRISTINA ANGHELESCU. Programul de deschidere a festivalului cuprinde Concertul pentru vioara în Re major semnat de Johannes BRAHMS şi Simfonia a V-a în do diez minor de Gustav MAHLER. În realizarea acestui concert am beneficiat de sprijinul Centrului Cultural German Cluj, instituţie ce sărbătoreşte 20 de ani de activitate în acest an, precum şi ziua naţională a Germaniei, pe 3 octombrie.
Alte două evenimente vor comemora trecerea unui deceniu de la dispariţia maestrului Ştefan Ruha: concertul Orchestrei de Cameră a Filarmonicii de Stat „Transilvania” din data de 14 octombrie şi recitalul susţinut de Cvartetul Transilvan, alături de pianistul Csíky Boldizsár, pe 23 octombrie. Cu această ocazie, portretul reputatului violonist de talie internaţională, laureat al prestigiosului Concurs Ceaikovski, realizat de binecunoscutul pictor Valovits László, va fi expus în sala Auditorium Maxium, la toate concertele in memoriam, din cadrul festivalului.
Ediţia din acest an marchează sărbătorirea compozitorului şi dirijorului Cornel Ţăranu (80 de ani), prin două evenimente speciale: Concertul aniversar susţinut de Ansamblul de muzică contemporană Ars Nova alături de Corul Filarmonicii, cu participarea extraordinară a actorului Anton Tauf, duminică, 5 octombrie, şi Portretul de grup ad honorem Magistri Cornel Ţăranu – activitate organizată de Academia de Muzică „Gh. Dima”, duminică, 19 octombrie. Mai mult de atât, maestrul Cornel Ţăranu va susţine şi un curs de măiestrie pe linie de compoziţie intitulat „Etape în creaţia proprie”, cu intrare liberă, pentru toţi tinerii interesaţi să se afirme în domeniul muzical.
Diversitatea culturală se manifestă şi în această ediţie prin invitaţi din sfere artistice distincte, cât şi prin lucrările abordate. Astfel Toamna Muzicală Clujeană promite concerte simfonice şi vocal-simfonice, muzică contemporană, recitaluri de pian, violoncele, orgă, chitară spaniolă sau tango, serate de jazz şi spectacole de operă.
Printre soliştii, dirijorii şi ansamblurile muzicale care au dat curs invitaţiei noastre se numără şi: Horia Andreescu, Cvartetul Arcadia, Csíky Boldizsár, Dana Borşan, Răzvan Suma şi Analia Selis, Bigg Dimm A’Band, grupul vocal 3 o’clock şi Nuages, Ansamblul celor 12 violoncele – Napocelli, Iulia Isaev, Héctor López, Tiberius Simu, Aurelia Vişovan, Amalia Goje, Georgiana Fodor, dar şi muzicieni internaţionali precum: Daniel Kientzy (Franţa), Claudio Veress (Elveţia), Tytus Miecznikowski şi Jakub Tchorzewski (Polonia), Julio Santillán şi Rafael Serrallet (Spania), Christophe Alvarez (Franţa) şi Jean-Paul Penin (Franţa).
Ca-n fiecare an, pe scena Filarmonicii se vor afla toate cele trei ansambluri ale instituţiei: Orchestra Simfonică, Corul şi Cvartetul Transilvan.
La iniţiativa Filarmonicii de Stat “Transilvania”, după cum am obişnuit publicul participant la festival, la concertele şi recitalurile din cadrul festivalului va fi disponibil un stand special amenajat de Librăria Humanitas, cu materiale atent selecţionate pentru melomanii Toamnei Muzicale Clujene.