Cu origini londoneze, Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film deschide marele ecran de la Cluj-Napoca
La Cluj-Napoca, în perioada 20-22 octombrie 2023, va avea loc cea de-a patra ediție a Festivalului Internațional de Psihanaliză și Film „Ecranul și Divanul”. Organizatorii anunță o ediție care se va desfășura sub genericul „Despre medici și vise, dar și despre cel mai bun prieten al omului, pe Pământ și în Spațiu”.
Programul evenimentelor care vor avea loc la Cinema Victoria din Cluj-Napoca include proiecții de film, un spectacol lectură, un cine-concert aparte, o serie de scurtmetraje și discuții cu specialiști, critici de film, psihanaliști, terapeuți. Invitații speciali ai ediției sunt Irina-Margareta Nistor (cine-interpret & directorul festivalului), Andrea Sabbadini (psihanalist, fondatorul festivalului cu origini londoneze), Vlad Ivanov (actor), alături de alte personalități din domeniul cinematografiei și psihanalizei, printre aceștia se numără: Oana Paveliuc (psiholog), Ilinca Bălaș (psiholog), Ștefan Feldmann (psiholog), Dragoș Zămosteanu (regizor).
Cu origini londoneze, festivalul este proiecția românească a European Psychoanalytic Film Festival, care are loc la Londra și a cărui scop este acela de a pătrunde în nivelul profund al psihicului uman, prin cinema, ca o formă de cultură și exprimare.
Festivalul Internațional de Psihanaliză și Film „Ecranul și Divanul” este unul cu tradiție, mai ales că filmul poate fi o supapă de promovare și de orientare spre terapie, psihanaliză sau plăcerea de a cunoaște domeniul, de a întâlni actori, regizori, de a răspunde întrebărilor și curiozităților legate de un anumit personaj, rol sau o anumită situație.
Irina-Margareta Nistor (cine-interpret & directorul festivalului): „PSY la Cluj, ediția a IV-a, deja un festival așezat, cu scaun la cap: «Ecranul si divanul», cu experți din toata țara și din străinătate, cât să ne simțim în al nouălea Cer, spre stere, alături de public avizat și pasionat. Ce poate fi mai fascinant decât visul ilustrat de Dali, într-o scenă cult interpretabila PSY de Hitchcock obsedat de Freud, în «Spellbound»?”
Andrea Sabbadini (psihanalist, fondatorul festivalului cu origini londoneze), la ediția a III-a a Festivalul de Psihanaliză și Film, Cluj-Napoca: ,,Mă bucur tare mult că sunt aici și sper că încă nu am văzut tot ce era de văzut în Cluj, acesta fiind un bun motiv să revin cât de curând posibil”.
Biletele sunt puse în vânzare și pot fi achiziționate online, de pe www.cinemavictoria.ro. Mai multe detalii pe www.ecranulsidivanul.ro sau https://www.facebook.com/FestivalulDePsihanalizaSiFilm
Preț bilet filme: 20 de lei
Preț bilet cine-concerte: 25 de lei
PROGRAMUL EVENIMENTELOR
Vineri, 20 octombrie 2023
Ora 18.30 | Deschiderea oficială a festivalului
Participă: Irina-Margareta Nistor, Vlad Ivanov, Andrea Sabbadini, Ilinca Bălaș, Oana Paveliuc, Ștefan Feldmann
Ora 19.00 | Fascinație/Spellbound (SUA, 1945), 111 min. – AG
Regia: Alfred Hitchcock
Cu: Ingrid Bergman, Gregory Peck
Psihanalizat de Andrea Sabbadini și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
Sâmbătă, 21 octombrie 2023
Ora 14.00 | Simțul luminii (documentar, RO, 2023), 53 min. – AG
Regia, scenariul, imaginea și producția: Dragoș Zămosteanu
Film realizat cu sprijinul Institutului Național al Patrimoniului.
Invitat: Dragoș Zămosteanu
Psihanalizat de Ilinca Bălaș și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
Ora 17.00 | Laika și văzduhul
Spectacol-lectură cu muzică originală live și proiecții video
Vlad Ivanov – actor
Alin Zăbrăuțeanu – compoziție, electronice
Radu Rădescu – concept, scenariu original, visuals
Psihanalizat de Ilinca Bălaș, Oana Paveliuc, Ștefan Feldmann și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
Ora 19.30 | Ghici cine vine la cină?/Guess Who’s Coming to Dinner (SUA, 1967), 108 min. – AP 12
Regia: Stanley Kramer
Cu: Spencer Tracy, Sidney Poitier, Katharine Hepburn, Barbara Randolph
Psihanalizat de Ilinca Bălaș și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
Duminică, 22 octombrie 2023
Ora 14.00 | Câinele interstelar și turbomotanul /StarDog and TurboCat (animație, SUA, 2019), 90 min. – AG
Regia: Ben Smith
Cu (voci): Luke Evans, Bill Nighy, Gemma Arterton, Nick Frost
Film pentru copii – 2D, dublat în limba română
Psihanalizat de Oana Paveliuc și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor
Ora 16.30 | Scurtmetraje
Control (RO, 2023), 26 min.
Regia: Michael Cuptor
31 de ore (RO, 2023), 21 min.
Regia: Claudiu Mitcu
Dream Sequences, 31 min.
Compilație
Pacientul Nekunoscut (RO, 2023) 7 min.
Realizator: Ștefan Feldmann (proiecție urmată de un moment interactiv cu publicul)
Psihanalizate de Ilinca Bălaș, Oana Paveliuc, Ștefan Feldmann și cine-interpretate de Irina-Margareta Nistor
Ora 19.30 | Cine-concert: Genuine – povestea unui vampir
Un episod din evoluţia genului horror, cu pasaje din Kafka și scene din „Irma Vep”
Mira și René
Dialog dramatic inspirat din seria „Irma Vep” (2022), 18 min.
Vlad Ivanov – René (rolul regizorului din „Irma Vep”)
Irina-Margareta Nistor – Mira (rolul actriței din „Irma Vep”)
Radu Rădescu – concept, text
Genuine, a Tale of a Vampire (Germania, 1920), regia: Robert Wiene, 47 min. (restaurat) – AP 12
Muzică originală: Foley’Ala
Irina-Margareta Nistor – traducere live
Alin Zăbrăuţeanu – compoziţie, foley, live processing
Edith H. Toth – flaut, flaut drept
Radu Rădescu – concept, percuţie
Psihanalizat de Ilinca Bălaș, Oana Paveliuc, Ștefan Feldmann și cine-interpretat de Irina-Margareta Nistor