La Fechetău nu te duci fără sămădău: Târguțu’ de la Negreni

de | | 3 Minute

La Fechetău nu te duci fără sămădău*: Târguțu’ de la Negreni

Este, de departe, cel mai bun sfat pe care-l poți primi înainte de a te arunca în, poate, cel mai important târg sătesc din Sud-Estul Europei: târgul de toamnă de la Negreni. Altfel, riști să rămâi prea devreme fără salariul pe care, probabil, încă nu l-ai luat.

Cea mai pestriță adunare sătească din lanțul Carpatic transformă valea Crișului din Negreni într-o sărbătoare a comerțului și tradiției în cele mai profunde forme. Cu miros de fleică și autentic, cu aburi de langos și strigăte de „3 la 5 lei”, târgul anual organizat în al doilea weekend din octombrie este așteptat cu nerăbdare atât de comercianți, de vizitatorii din toată țara și din străinătate, cât și de localnicii dornici să-și vadă satul în centrul atenției. În această toamnă, târgul se desfășoară în perioada 6-9 octombrie, conform anunțului făcut de Primăria Comunei Negreni.

târgul de la negreni 2014 Târguțu’ de la Negreni

Mici sfaturi comerciale specifice Fechetăului

Unii spun că nu mai e ce a fost cândva, alții încă se minunează de ce pot găsi pe durata celor câteva zile de târg: de la antichități și rarități, la obiecte de artă și unelte pentru orice. Lucrurile sunt simple: la Fechetău nu te duci fără să cumperi și nu cumperi fără să negociezi. Fie că discutăm despre un vinil sau de mobilă, un ceas vechi sau un lampadar, un tablou cu Șeherezada sau o mandolină inutilizabilă, comerțul specific târgului de la Negreni este unul unic și special.

Fotografie realizată de Patricia Labou

E o întreagă psihologie bazată pe principii simple, valabile de sute de ani, neîngrădite de nimic; nici măcar de marketing. Ori ești hotărât și deschis la confruntări oneste de preț, ori eziți și riști să te întorci acasă cu lucruri pe care nu-ți imaginai vreodată că le-ai putea achiziționa. În ambele variante, te vei simți mândru că ai participat la târg.

Mici sfaturi organizatorice la Fechetău

Da, este de preferat să nu te duci (doar) sâmbătă sau duminică din cel puțin două motive: traficul va fi blocat și prețurile mai piperate. În plus, duminică nu vei mai găsi oferte variate la produse. Dar, dacă jobul nu-ți oferă alternative în timpul săptămânii, organizează-te în weekend astfel încât să pornești dis-de-dimineață și cu lista de cumpărături pe cât posibil clară.

Nu te chinui prea mult să găsești un loc de parcare aproape de intrare, cel mai probabil nu vei găsi. O plimbare prin Negreni nu strică, însă. O alternativă viabilă la mașină sunt trenurile care circulă pe ruta Cluj-Napoca – Oradea, vezi orarul TFC.

Odată intrat în fenomen, pornește din partea de est, unde vei găsi obiecte noi de uz general, îmbrăcăminte și încălțăminte, în general lucruri de care chiar ai nevoie.

O pauză binemeritată poți să faci la bunătățile culinare pregătite de maeștrii în grătare, murături, aluaturi și alte minuni. Musai să iei un langos de la taraba din mijlocul târgului.

După-amiaza e rezervată pentru partea de vest a târgului, care îți va cere răbdare și chibzuință. Acolo găsești antichități, obiecte populare, obiecte de artă, cărți, patefoane, instrumente vechi, ceramică pictată, practic tot ce poate fi interesant, special, rar, valoros. Chiar dacă nu cumperi nimic, ceea ce e aproape imposibil, o să-ți placă la nebunie.

Asta face târgul de la Negreni, te transpune într-un peisaj excepțional încadrat de munți și verde, unde oameni simpli te îmbie să vizitezi o lume extraordinară de vechi și nou, într-un cadru de sărbătoare sătească profund umană.


Patricia, Redactor Cluj.com
*Sămădău – sămădăi, s.m. (Reg.) Persoană care ține socotelile cuiva; contabil.
Fotografie reprezentativă: @costinradu